Cu ce raman edilii in anale?

Bine că va fi gata deponeul de la Ghizela, că tare mi-era dor de o tăiere de panglici. Demnitarul local sau central adoră tăiatul de panglici şi e mare păcat că în ultima vreme nu prea a avut cu ce să-şi facă bucuria. Au mai fost ceva inaugurări, e drept, dar numai în cazul unor reabilitări. Cu excepţia investiţiilor private din comerţ, Timişoara a reparat drumuri, a schimbat calea ferată pentru tramvaie, a reparat podul din Calea Şagului şi trage nădejde că va da o altă faţă Parcului Copiilor odată şi odată, în viitor. Bune şi astea, dar ceva nou, un complex sportiv, o parcare modernă, un bazin olimpic, ceva să meargă poporul să vadă, ca la urs? Să zică lumea: „Asta a făcut-o Ciuhandu. Parcă e Allianz Arena. Ce om! Ce caracter!” ori „Uite ctitoria lui Ostaficiuc. Cât de falnică e! Seamănă cu staţiunea turistică Surduc” sau să auzim glasuri cristaline de copii cum spun ghicitori cu tâlc: „A rămas de la Coifan şi nu e vama Cenad-Kiszombor. Ce e?”. Da, vedem, e aproape frumos complexul de la Bastion şi măcar nu s-a prăpădit un obiectiv din patrimoniul istoric. Cum să nu, ştiu şi de parcul industrial clocit mai ceva ca deponeul secular şi ecologic, asta e, dar ceva care să-i lege pe oamenii ăştia de anale, nimica, înafară de minunăţia aia de Stonehenge şi acea „perlă” arhitecturală, cubul de sticlă din centru?! Şi nu vorbesc acum de proiecte venite de sus, jumătate de spital municipal, centura, pasajele, drumul Sânnicolaului şi alte cele de trebuinţă rutieriştilor, investiţii făcute pe filiera unor bugete ministeriale, cum sunt cele de la Transporturi sau Sănătate. Nu, domnilor, ceva local, ceva care să atragă timişoreni, arădeni, sârbi, cărăşeni sau studenţi din Oltenia când se plictisesc de Iulius Mall, cea mai mare realizare petrecută în Timiş de la Burebista încoace. Şi asta, cu finanţare moldavă, să fie mândru bănăţeanul. Ungurii când şi-au dat seama că nu au cadru natural cu ce să atragă turistul a stat şi s-a gândit, nu mult, şi s-au pus pe construit ştranduri şi baze de tratament. La Szeged, Aquapolisul, ultima năzdrăvănie a ungurului, a costat aproximativ şase miliarde de forinţi, adică vreo 21 milioane de euro. Sumă nici mică, nici mare, dar care, pentru o regiune ca Timiş şi Timişoara, ar fi fost posibil de acoperit pentru un proiect derulat cu co-participare europeană, guvernamentală sau cu parteneriate public-privat. Cum numai în zona Sânnicolau bugetul promis de Elena Udrea pentru drumuri şi alte cele trebuincioase la imagine se apropie de costurile complexului de la Szeged, trag concluzia că ori că nu avem oameni capabili să propună proiecte, ori firmele abonate politic la lucrările publice nu ştiu să facă ştranduri termale. Pur şi simplu.