Ministrul Justiţiei şi procurorul general al României vin la Timişoara, pentru a participa la o conferinţă pe teme de justiţie, organizată la Universitatea de Vest.
Luni, 15 noiembrie 2010, de la ora 12, în Amfiteatrul A2 al Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest, va avea loc conferinţa intitulată „Mica reformă”. „Este o manifestare ştiinţifică prin care Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul UVT, Centrul European de Studii şi Cercetări Juridice Timişoara şi Curtea de Apel Timişoara urmăresc să marcheze intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor”, au anunţat organizatorii. Au confirmat participarea la această manifestare Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, Lidia Barac, secretar de stat în MJ, Laura Codruţa Kővesi, procurorul general al României, şi Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Sunt aşteptaţi de asemenea, magistraţi, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, mediatori sau consilieri juridici. Accesul este liber.
Comentarii prin facebook