Author Archives: Vlad Stoian

E in Monitorul Oficial: Elena Udrea, buna de puscarie!

E in Monitorul Oficial: Elena Udrea, buna de puscarie!

Hotărârile Camerei Deputaţilor privind cererile de urmărire penală şi de încuviinţare a arestării preventive în cazul deputatului Elena Udrea au fost publicate în Monitorul Oficial. Toate cele șase solicitări ale DNA au fost, pe rând, votate luni seară.

Romanii cu credite in franci elvetieni pregatesc blocarea bancilor

Românii cu credite în franci elvețieni pun la cale o nouă metodă de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă. Prima acțiune este programată miercuri, 11 februarie, și presupune plata în bancnote de câte un leu și apoi conversia leului în CHF. Ineditul protest a fost anunțat pe Facebook, pe Grupul Clienților cu credite în CHF.

Fara Victor Ponta, deputatii au decis: Elena Udrea poate fi arestata!

Deputații au votat, luni seară, în favoarea ridicării imunității Elenei Udrea! DNA a solicitat acest lucru de șase ori, atât pentru începerea urmăririi penale, cât și pentru arestarea fostului ministru al Dezvoltării. Înainte de vot, Udrea le-a spus colegilor săi că astăzi este vorba de ea, dar mâine poate fi rândul oricăruia dintre ei. Premierul Victor Ponta a lipsit de la vot.

S-a stabilit cat costa sa fii membru PNL: fix 3 lei / luna!

PNL face ordine în registrele contabile. Co-președintele Vasile Blaga a anunțat, luni, că auditul financiar al fostelor organizații județene ale PNL și PDL s-a încheiat. A fost stabilit, de asemenea, nivelul cotizației și urmează să înceapă discuțiile cu creditorii PNL. ACL a rămas cu datorii de peste 2,7 milioane de lei după campania prezidențială din 2014.

lenau

Cumnata si tatal deputatului Grindeanu ar trebui sa se pregateasca de concurs pe post!

Ministerul Educației scoate la concurs toate cele 42 de funcții de inspector școlar general. În prezent, cei care le ocupă sunt numiți prin ordin de ministru. Timișul și Caraș-Severinul sunt în „portofoliul” familiei deputatului Sorin Grindeanu: cumnata acestuia e șefă în Timiș, iar tatăl, în județul vecin.

Adriean Videanu a fost eliberat, Dorin Cocos si Alina Bica raman dupa gratii

Fostul ministru PDL Adriean Videanu a fost eliberat vineri dimineață. El va fi cercetat sub control judiciar, aceasta fiind decizia definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Videanu este anchetat într-un dosar disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP și a fost arestat timp de șase zile.

Se cauta „clienti” pentru liceul militar! Recrutarile stau sa inceapa

Biroul informare-recrutare de la Centrul Militar Zonal Timiş a început recrutarea candidaţilor pentru Colegiul Militar Liceal, profil matematică-informatică. Toți cei interesați, elevi de clasa a VIII-a și absolvenți de gimnaziu cu vârsta de până la 16 ani, sunt așteptați să facă primii pași pentru înscriere.

florin maran, un patron fericit

Acuzat de evaziune fiscala, Florin Maran s-a pocait, dupa ce a primit lumina de la DNA!

Acuzat de evaziune fiscală într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ trei milioane de euro și arestat la domiciliu, omul de afaceri Florin Măran pare să se fi pocăit. Pe adresele de e-mail ale mai multor angajați ai săi a a ajuns un mesaj care aduce foarte tare cu o predică. Măran admite, în acest mesaj, că ar fi dat mită, dar s-a salvat după ce a primit lumina… via DNA!

La un pas de tragedie: tub de mari dimensiuni, prabusit din cauza vantului / FOTO

O tragedie s-ar fi putut produce în centrul Timișoarei, dacă vijelia din noaptea de vineri spre sâmbătă ar fi avut loc pe timp de zi. Din cauza vântului foarte puternic și poate pentru că nu era îndeajuns de bine ancorată, o parte din tubulatura sistemului de ventilație al magazinului Bega s-a desprins de pe clădire și a căzut.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.