Timişoara, pe vremuri „oraş al florilor” sau „al parcurilor”, a ajuns una dintre cele mai poluate localităţi din România. Şi asta, în pofida şmecheriilor de neam prost ale celor din primărie care înconjurau aparatele de măsurat poluarea cu perdele de arbuşti. An de an, zonele verzi şi parcurile au făcut loc betoanelor.
In sfarsit, Timisoara e in top: are cei mai bogati tigani din Romania
Dacă Timişoara a ajuns să nu mai emită pretenţii în multe privinţe, fiind întrecută de alte oraşe, există cel puţin un loc unde deţinem întâietate: averile ţiganilor. Potrivit unui top în acest “domeniu” făcut de publicaţia VerticalNews, Timişoara ocupă primele două locuri, având însă şi multe alte apariţii. Dovadă sunt şi palatele ridicate în centrul orasului, în timpul mandatului de primar al lui Gheorghe Ciuhandu.
N-a avut noroc sa fie vedeta, asa ca face puscarie fiindca l-a ucis pe cel care l-a agresat in propria curte!
În România, dacă nu ai o căruţă de bani şi nu ești vedetă, ajungi să înfunzi puşcăria, deși ești în legitimă apărare. Oficial, în Timiş nu există niciun caz de legitimă apărare consemnat. Neoficial, ar fi câteva, toate ale unor oameni simpli care stau după gratii, după ce și-au apărat nevestele, copiii sau propria viaţă.
Tiganii nu-si mai pot face „vile” in cimitire, dar se reorienteaza / FOTO
Edilii au bătut cu pumnul în masă: fac ordine în cimitire. S-au prins, după un deceniu, că acestea au devenit adevărate “rezervaţii” de mausolee ţigăneşti. Prin urmare, unele capele vor fi demolate, iar o concesiune pentru un viitor „castel” va fi reziliată. Ţiganii sunt însă pregătiţi să facă faţă situaţiei.
Limuzinele si palatele romilor, luate la bani marunti de nemti
Somnul autorităţilor timişorene a născut o mafie ţigănească de care nu s-a apropiat nimeni niciodată. Cei care au pus piciorul în prag au fost procurorii din Occident. Întâi au fost francezii, acum e rândul nemților. Subiectul e același: evaziuni fiscale de milioane de euro.
„Investitorii germani”, hartuiti in propriile palate
Iniţial am crezut că responsabil pentru descinderile DNA-ului la palatele ţigăneşti din Timişoara ar fi preşedintele Traian Băsescu, care astfel ar încerca să ridice cota de simpatie a PDL în ochii românilor. Că de la nivel politic se încearcă ce în Bulgaria s-a rezolvat cu puterea pumnului şi-a cocteilului Molotov. Apoi mi-am amintit că parchetul nu mai răspunde comenzilor politice.
Tiganii nostri, nemtii lor
Ce ţi-e şi cu nemţii ăştia! În loc să-şi vadă de Germania lor, că parcă n-ar avea destule probleme şi acolo, hop!, că vin în Timişoara. Ca să ce? Normal, ca să strice frumuseţe de armonie locală închegată între baştanii ţigani, şefi din Primăria Timişoara sau din Procuratură, Justiţie, Poliţie, notari, Carte Funciară etc.
Bratul lung al legii germane face curat in palatele tiganesti din Timisoara
Descinderile de miercuri de la palatele lui Ion şi Nicolae Stancu au legătură cu o serie de infracţiuni financiare comise în Germania. Surse din cadrul DNA spun că ar fi vorba de evaziune fiscală şi spălare de bani. În rolul principal, familia Stancu, deţinătoarea mai multor palate în oraşul de pe Bega.
Descinderi la palatele tiganesti
Mai multe palate ţigăneşti din Timişoara sunt percheziţionate la această oră. Procurorii DNA au intervenit în forţă, de dimineaţă, asistaţi de poliţişti din trupele speciale şi jandarmi.
Repatriati din Franta, aterizati la Timisoara
Au stat în Franţa, unde s-au ocupat numai ei ştiu cu ce, iar acum s-au întors de bună voie acasă. Cel puţin pentru câteva săptămâni, 127 de rromi au revenit în România. Ei au fost trimişi în ţara de baştină cu un charter care a aterizat la Timişoara.
Bojin nu a mai vrut sa intre în fostul sediu PSD din cauza tiganilor
Nici chiria prea mare şi nici preţul piperat cerut pe sediu de foştii proprietari nu i-au speriat pe social-democrații timișeni atât de tare încât să vrea să se mute din centrul orașului. Au făcut-o însă scandalurile provocate de țiganii care cumpăraseră imobilele din jur.
Noua Dreapta: „Timisoara nu tolereaza tigania”
Membrii Noii Drepte timişorene au ieşit în stradă, pentru a protesta împotriva nedreptăţilor comise de zeci de ani de mafia imobiliară ţigănească.
Mars impotriva mafiei tiganesti
Timişorenii care s-au săturat de sfidările romilor sunt invitaţi să iasă în stradă la un marş de protest. Scandalurile cu ţigani s-au ţinut lanţ la Timişoara în ultimele luni. Într-un dispreţ total faţă de autorităţi, romii au pus la cale nunţi nesimţite, care au blocat străzi şi au scandalizat zeci de oameni, s-au bătut în faţa sediului IPJ şi au agresat jurnalişti.
Cum rezolva Noua Dreapta problema tiganilor? Cu grija
Noua Dreaptă e din ce în ce mai activă în plan civic la Timişoara. Pentru sâmbătă au primit autorizaţie pentru un miting de protest împotriva mafiei ţigăneşti şi a apucăturilor barbare ale capilor familiilor de ţigani ce-şi fac propria lege în Timişoara.
Noua Dreapta iese din nou in strada
Sâmbătă dimineaţă, timişorenii sunt invitaţi să iasă din case şi să se alăture marşului Noii Drepte. Acesta începe la ora 9,30, din faţa Facultăţii de Medicină, şi este îndreptat împotriva clanurilor ţigăneşti şi a mafiei imobiliare.
Razie la clanul Carpaci
O minoră fugită de acasă, un tânăr condamnat pentru vătămare corporală și două persoane acuzate de deținere ilegală de arme – aceasta este “recolta” descinderii trupelor speciale ale Poliției într-un imobil aparținând clanului Cârpaci.
Destinul lu’ Palmolivu si-al Mercedesai
Foarte frumoase şi educative activităţile organizaţiilor neguvernamentale pentru promovarea culturii rromilor. Atât de fericit şi împlinit sunt să văd cum un leagăn de cultură indo-europeană nu se prăpădeşte în ignoranţa unei societăţi consumiste şi mai degrabă atentă la ziua de mâine, nu la frumoasele rochii colorate, la dansurile ţigăneşti şi la meşteşugurile atât de vii şi astăzi ale unor comunităţi zisă rrome.
Marea tiganiada sau cum a ajuns Timisoara cotropita de tigani
De câteva zile, Timişoara a devenit un oraş cotropit de hoardele de ţigani, fără ca nimeni – şi mă refer aici la autorităţi – să reacţioneze în vreun fel. Bătăi în centrul oraşului, nunţi în stradă protejate de poliţişti, circulaţie blocată, ziarişti agresaţi, căsătorii între minori, dispreţ vizavi de toţi şi de toate. Nimeni nu vede nimic.
Noua Dreapta se pregateste sa iasa din nou in strada
Solidari cu jurnaliştii TV agresaţi de ţigani, tinerii de la Noua Dreaptă pregătesc un marş militant. Organizaţia a anunțat că nu va sta deoparte în faţa actelor de violență ale rromilor, care în ultima vreme au iscat numai scandaluri la Timișoara.
Scandal: jurnalisti agresati de tigani in centrul Timisoarei
Incident între două clanuri de țigani în plin centrul Timișoarei. Scandalul a izbucnit pe strada G. Andrașiu, în zona CD Loga, unde o familie de rromi a solicitat, la 112, intervenția poliției, susținând că a primit amenințări din partea unor conaționali. La mijloc sunt neînțelegeri mai vechi între cele două grupări. Ţiganii au lovit, sub ochii poliţiştilor, jurnaliştii de la o televiziune locală, provocând pagube de câteva mii de euro. Agresorii s-au ales cu dosare penale.