Pe șantierul din zona Cetate se va lucra. Asta i-a promis primarului Nicolae Robu antreprenorul general. Până una-alta, a fost reluată activitatea pe strada Savoya și în Piața Unirii, chiar dacă edilul nu e mulțumit de numărul de muncitori. Pentru că e „băgăreț” , Robu urmărește evoluția șantierului, deși nu are prerogative în acest sens.
După ce a declarat senin, zilele trecute, că pietrarii din Piața Unirii au plecat puțin la casele lor, să strângă fânul, primarul Nicolae Robu spune că lucrurile reintră în normal, deși nu e mulțumit de ritmul în care se lucrează. „Am discutat cu constructorul, am din nou promisiuni că se va lucra, astăzi a plecat o mașină spre Alba Iulia, să vină cu piatră… Pe Eugeniu de Savoya se lucrează deja, n-am fost să văd, dar mă voi duce pe teren. Sper să văd că într-adevăr se lucrează. S-a lucrat puțin pe Lucian Blaga și s-a lucrat cu 15 oameni în Piața Unirii, însă 15 muncitori nu sunt suficienți pentru ca lucrările să avanseze în ritmul pe care ni-l dorim”, spune Robu. Edilul admite însă că nu e treaba sa, ca beneficiar, să supravegheze șantierul și să vadă care e situația pe teren. „Există un contract, un termen, nu este problema noastră când se lucrează și cu câți oameni se lucrează. Facem să fie problema noastră, pentru că ne pasă de acest oraș. Dar conform contractului, beneficiarul nu are prerogative în acest sens. Drept urmare, eu, pentru că sunt băgăreț în toate, v-am putut spune unde s-a ajuns cu numărul de muncitori, care e situația acolo și cu aprovizionarea. Altminteri, nu am prerogative în această privință. Noi putem trage firma la răspundere în momentul în care expiră termenul și constatăm că nu s-a realizat lucrarea sau s-a realizat, dar fără respectarea calității”, afirmă primarul Timișoarei.
- Citește și: Timpark crește tarifele cu 40%. Primăria vrea să convingă cetățenii mutați în Timișoara să își înregistreze domiciliul aici: tarife de parcare reduse cu 60 la sută
- Citește și: Circulația rutieră pe strada Ardealului se închide temporar aproape o săptămână. Traseul liniei E3 se modifică
- Citește și: Comunicarea, puntea dintre tehnologie și societate: Zilele Facultății de Științe ale Comunicării la UPT
- Citește și: Ordinul Arhitecților din Timiș cere colaborare cu primăria pentru limitarea efectelor anulării PUG asupra activității arhitecților și a investițiilor din Timișoara
- Citește și: Oaspeți de cel mai înalt nivel discută despre democrație și politică mondială. Joi a debutat Forumul Timișoara pentru Valori Europene
- Citește și: Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
- Citește și: Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
- Citește și: CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
- Citește și: Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
- Citește și: CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
- Citește și: Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
- Citește și: Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
- Citește și: Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
- Citește și: Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
- Citește și: Mai bine “breloc” la PSD, decât liberal. Aria favorită în PNL Timiş
- Citește și: Magazinul certificat LEGO® se deschide pe 6 noiembrie în Iulius Town
- Citește și: Programul de lucrări al SDM în ziua de 5 noiembrie 2026
- Citește și: Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
- Citește și: S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
- Citește și: Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Robu ia în considerare, pe de altă parte, tragerea la răspundere a constructorului, însă numai în anumite condiții. „Dacă, Doamne ferește, nu vom reuși să finalizăm, nu vom sta pasivi, ci vom acționa antreprenorul general în instanță, pentru a ne recupera eventualele daune. Asta vom face în raport cu oricine ne încurcă proiectele, să fie clar, nu există tratament diferențiat, nici în bine, nici în rău”, susține primarul. Conform acestuia, termenul de finalizare a lucrării, stabilit inițial pentru 29 iulie 2015, a fost prelungit oficial până la finele anului. Antreprenorul general este firma Romprest, al cărei patron, Florian Walter, este dat în urmărire internațională, fiind suspectat că ar fi liderul unei grupări specializate în evaziune fiscală. Walter ar fi fost localizat undeva în America de Sud.













































Comentarii prin facebook