Administratie articole

Fosta Dermatologie de pe Marasesti va deveni centru multicultural cand vrea Ministerul Sanatatii

Fosta Dermatologie de pe Marasesti va deveni centru multicultural cand vrea Ministerul Sanatatii

Lucrările de transformare a vechii clinici de dermatologie în centru multicultural sunt blocate într-o semnătură de la Ministerul Sănătății. După ce va sosi avizul necesar, imobilul va intra în șantier, estimat să dureze doi ani. Costurile sunt de peste șase milioane de euro, bani de la bugetul local.

CJ Timis cere bani europeni pentru doua descarcari de pe autostrada! Un proiect e sigur

Consiliul Județean Timiș vrea să facă, pe bani europeni, două descărcări de pe autostradă, dar și să modernizeze trei drumuri județene. Proiectele vor fi depuse la ADR Vest, pentru finanțare, după deschiderea sesiunii de proiecte, în luna mai. Sunt aproape 94 de milioane de euro la dispoziția consiliilor județene din vestul României.

Sala Polivalenta ar putea fi gata la… toamna! Se asteapta expertiza pentru videobox si consolidare

Cu aproape 1,5 milioane de euro prevăzuți în bugetul local pe acest an, șantierul de la Sala Polivalentă avansează foarte încet. Practic, nu mai există termen de finalizare, iar acum se așteaptă finalizarea unei expertize care să spună, printre altele, dacă poate fi montat un videobox. Primarul Nicolae Robu nu mai vrea să avanseze o dată limită.

Se cauta… florari! Incep inscrierile la ediția a doua a Timfloralis

A doua ediție a Festivalului Florilor – Timfloralis este programată în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie. De luni, 21 martie, toți cei interesați să participe la acest eveniment sunt așteptați să-și depună dosarele de înscriere. Ei trebuie să respecte un regulament și să îndeplinească anumite condiții.

Statuia Sf. Gheorghe a ajuns la locul ei! A „zburat” la 30 de metri inaltime / FOTO + VIDEO

Aproape doi ani și jumătate a stat statuia Sf. Gheorghe peste drum de piața cu același nume! Monumentul a fost mutat vineri seară la locul lui, între ruinele vechii biserici iezuite. Operațiunea, complicată și delicată, a durat peste trei ore, statuia fiind ridicată la aproximativ 30 metri înălțime și apoi reașezată pe noul soclu.

La pasajul Popa Sapca s-a terminat licitatia, sunt asteptate contestatiile

Licitația pentru lărgirea pasajului Popa Șapcă s-a finalizat, dar abia acum s-a dat drumul perioadei de contestații după licitația electronică. Primarul Nicolae Robu speră ca procedura să nu fie contestată în ultimul moment, la fel cum s-a întâmplat în cazul lucrării de la pasajul Jiul.

Piata Unirii, raiul teraselor! La vara vor fi 20

După doi ani de șantier, Piața Unirii va redeveni, la vară, raiul teraselor! Exact 20 vor fi deschise în următoarele luni, fiind prevăzute în proiectul de reabilitare a zonei Cetate. Câteva reguli de bază: culori pastelate, mobilier din lemn și metal și… lumânări pe mese, la căderea serii. În plus, toți proprietarii de baruri din centrul istoric vor putea deschide terase pe străduțe.

Bine ati venit in blocurile care nu exista! Protest-petrecere la ANL / FOTO

Chiriașii ANL s-au ținut de promisiuni și, joi după-amiază, au ieșit în stradă, cu mic, cu mare. Oamenii s-au săturat să fie ignorați de autorități și vor să li se respecte dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc de aproape șapte ani. Ei au ajuns să achite chirii de 12 ori mai mari decât când s-au mutat!

Proces pentru ANL: chiriasii vor sa dea in judecata Primaria Timisoara

Chiriașii din blocurile ANL care nu și-au putut cumpăra locuințele se pregătesc să dea în judecată Primăria Timișoara. Una dintre ei a și făcut-o deja, iar peste două zile are primul termen la tribunal. Între timp, primarul Nicolae Robu spune că în două luni sigur va putea începe procedura de vânzare.

Ca-n… campanie! Trei noi zile tematice organizate de Primaria Timisoara

Ziua Pensionarilor, Ziua Tinerilor și Ziua Majoratului. Trei evenimente care vor fi organizate, din acest an, de primărie pentru cetățenii orașului. Culmea, primele ediții, apărute la inițiativa primarului Nicolae Robu, vor avea loc… în timpul campaniei electorale!

Mari probleme la noul corp al spitalului de copii: constructor in insolventa, proiect plin de greseli / FOTO

Noul corp de clădire al Spitalului „Louis Țurcanu” nu va fi gata în luna mai, așa cum era prevăzut inițial. Imobilul de șase etaje este ridicat și mai sunt de făcut amenajările interioare și finisajele, plus dotarea cu aparatură și mobilier. Pe șantier nu se lucrează de câteva luni și sunt șanse reduse ca muncitorii de la Prompt, firmă intrată în insolvență, să revină pe schele. În această săptămână ar trebui luată o decizie.

sectii de votare

Stoia mai sta viceprimar, Bacala e in concediu! Si PNL vrea sa schimbe un consilier judetean

Greu cu actele între instituțiile statului! La aproape o lună de când PSD Timiș a trimis actele prin care anunța excluderea din partid a consilierului local și viceprimarului Traian Stoia, prefectura nu și-a terminat analiza și nu a anunțat vacantarea postului. Prefectul Mircea Băcală este în concediu. Între timp, el va avea de studiat o solicitare similară, pentru CJ, și din partea PNL.

Balta Lamaita, inecata la mal de… dirigintele de santier

O lucrare de aproape 500.000 de euro stă pe loc din cauza unui diriginte de șantier care vrea să lucreze după… legea bunului simț!, nu după caietul de sarcini Asta spune primarul Nicolae Robu că se întâmplă la Balta Lămâița, a cărei reconstrucție ar fi trebuit finalizată de mult.

Haos prin Timisoara: niciun stalp fara un semn de circulatie! Poate din mai se revine la normal

Stâlpul și indicatorul: la asta s-a ajuns în Timișoara, după cei 15 ani de monopol Rosign, care nu a pus semne de circulație decât acolo unde nu a vrut. Pe străduțele din centrul Timișoarei e o adevărată „explozie”, pentru care primarul Nicolae Robu nu are o explicație, dar vorbește despre o… viitoare optimizare.

Vaporasele ar putea veni… la pachet! Trei deodata!

E gata de mai bine de o lună, dar încă nu s-a găsit o modalitate îndeajuns de eficientă de transport de la Galați la Timișoara. Este vorba despre primul din cele șapte vaporașe contractate de primărie. Încă două sunt aproape finalizate și vor fi recepționate la Timișoara. Primarul Nicolae Robu speră că din aprilie vom vedea primul vaporetto pe Bega.

Dezbatere post-factum: de ce avem statui ciudate in Cetate, despre rafinament si… rugina care nu e rugina

Statuile amplasate în centrul istoric, la finalul lucrărilor de reabilitare a zonei Cetate, au stârnit discuții furtunoase și multe ironii pe rețelele de socializare. Deși faptul e consumat, la Muzeul de Artă a fost organizată, miercuri seară, o dezbatere pe această temă, din care n-am putut afla, de exemplu, când va fi gata „Totemul” din fața Palatului Baroc.

uszoda

Ruina Uszoda este, in sfarsit, a primariei! Amenajarea nu va insa fi gata in acest an / FOTO

Fosta bază sportivă Uszoda din Parcul Central, transformată de multă vreme în „casă” pentru aurolaci, a intrat, în sfârșit, în proprietatea primăriei. Va urma un proiect pentru transformarea ei și, apoi, municipalitatea va decide dacă o păstrează sau o concesionează.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.