Primăria Timişoara articole

Teoretic, joi poate incepe demolarea la River Deck!

River Deck, unul dintre cele mai cunoscute cluburi din Timişoara, are probleme tot mai mari. Miercuri a expirat termenul până la care responsabilii localului erau somaţi să-şi demoleze construcţiile ridicate ilegal. De acum încolo, dispoziţia de demolare semnată de primarul Gheorghe Ciuhandu poate fi pusă oricând în aplicare.

Primaria trebuie sa-si faca singura parcarile subterane!

Multe promisiuni, nimic concret. Nicio firmă nu pare interesată să investească la Timişoara în construirea parcărilor subterane, propuse de municipalitate. Deşi trei firme şi-au anunţat, cel puţin teoretic, intenţia de a concura, nici la cea de-a treia licitaţie pentru construirea parcărilor subterane nu s-a prezentat nimeni.

Buldozerele, tot mai aproape de River Deck

Unul dintre cele mai renumite cluburi din Timişoara, River Deck, e pe ultima sută de metri. Primarul Gheorghe Ciuhandu a semnat dispoziţia de demolare, care va fi pusă în aplicare în două săptămâni, dacă responsabilii clubului nu-şi dărâmă singuri construcţia. Aceştia susţin, pe de altă parte, că presa e de vină pentru că s-a ajuns aici.

Artistii cer amanarea dezbaterii publice organizate peste noapte de PMT

Discutarea mutării Liceului de Arte Plastice în spaţii modulare, în curtea Şcolii Generale 9, a fost scoasă de pe ordinea de zi a şedinţei CL. Primăria s-a hotărât brusc că vrea dezbatere publică în 2 iunie, însă termenul este considerat prea scurt de reprezentanţii şcolii.

Proiectul containerelor de la Arte, scos de pe ordinea de zi a CL

Proiectul de hotărâre care prevedea amplasarea de construcţii modulare în curtea Şcolii Generale 9 şi închirierea acestora pentru desfăşurarea procesului de învăţământ al Liceului de Arte Plastice Timişoara a fost scos de pe ordinea de zi a plenului Consiliului Local Timişoara. Joi va fi organizată o dezbatere publică pe această temă.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.