Sport articole

Marius Fotescu, Ripensia Timișoara

Ripensia se întărește de la adversarele de Liga a II-a. Un atacant și un mijlocaș, transferați de galben-roșii

Ripensia se întărește de la adversarele de Liga a II-a. Un atacant și un mijlocaș, transferați de galben-roșii

Ripensia antrenată de Alexandru Pelici se întărește pentru noul sezon al Ligii a II-a. Galben-roșii au perfectat două transferuri de la echipe care anul trecut au jucat în același eșalon în care a făcut-o și echipa timișoreană. Marius Fotescu, în vârstă de 23 de ani, a semnat cu Ripensia un contract valabil pe doi ani.

Nikola Pesovic rămâne la SCM Timișoara

Căpitanul a semnat primul! Nikola Pesakovic rămâne la SCM Timișoara

Lotul pentru sezonul 2019/2020 începe să se contureze. Prima confirmare vine de la fundașul sârb Nikola Pesakovic, care în partea finală a campionatului trecut a fost căpitan al echipei. Acesta a sosit la Timișoara în vara anului trecut de la prim-divizionara sârbă Borac Cacak, dar a mai jucat și în Grecia – la Nea Kifissia,

Experienţă deosebită la trofeul Muntenia. Micuţii Luptători au fost prezenţi în judeţul Braşov / FOTO

Zilele trecute s-a desfășurat în localitatea Cristian (judeţul Brașov), cea de-a doua etapă a Campionatului Național de minirugby. 25 de echipe din întreaga ţară s-au întrecut la categoriile obişnuite, U8, U10 şi U12. Printre participante s-a aflat şi gruparea timişoreană Warriors, care a spus prezent la grupele sub 8 ani şi sub 12 ani, aceasta

ACS Poli se reunește miercuri

Restart din Liga a 3-a? ACS Poli se reuneşte miercuri

Un nou început? Sau drumul spre sfârşit? ACS Poli, echipa „creată” la dorinţa primarului Robu doreşte să îşi continue activitatea, chiar dacă a retrogradat în Liga a 3-a. Insolventa echipă bănăţeană vrea să se înscrie în eşalonul terț, dar va rămâne de văzut dacă va fi primită ţinând cont de problemele fără sfârşit care continuă

CSC Ghiroda, la un nou început! Tehnician tânăr pentru divizionara C

Una din echipele serioase din județul Timiș își schimbă viziunea în perspectiva noului sezon. CSC Ghiroda a încheiat ultimul sezon pe locul 11 în Liga 3, seria a Iv-a, chiar dacă la finele turului era pe loc retrogradabil. Experimentata echipă de lângă Timișoara a fost peste colegele timișene din Giarmata și Lugoj, însă sub Dumbrăvița, cea mai bine clasată echipă din județ.

Trei participanți, trei medalii. Timișoreni medaliați la naționalele de înot ale Ungariei

O echipă a Clubului de Înot MASTERS Timișoara a obținut 3 locuri pe podium la campionatul național de vară în bazin descoperit desfășurat în Gyula, Ungaria. La competiție, desfășurată în perioada 28-30 iunie, în bazin olimpic (50 m.), au participat 361 de înotători reprezentând 50 cluburi din 4 țări: România, Serbia, Slovacia și Ungaria, cel

Naţionala feminină de baschet 3x3 s-a calificat la Euro și e în cărți pentru Tokyo

Naţionala feminină de baschet 3×3 s-a calificat la Euro și e în cărți pentru Tokyo. O timișoreancă este liderul echipei

Naţionala feminină de baschet 3×3 s-a calificat duminică seara la Campionatul European de la Debrecen, programat la finele lunii august, în urma unei victorii, 21-17, în decisivul cu Spania. Ambele formaţii merg la braţ spre turneul din Ungaria. În componenţa Ancuţa Stoenescu, Sonia Ursu, Gabi Mărginean şi Gabriela Irimia, reprezentativa feminină continuă cursa pentru calificarea

Nationala de tenis de masa feminin

Continuăm numărătoarea de medalii la Europenele de la Minsk

Echipa feminină a României a fost învinsă de Germania cu 3-0 în finala turneului de tenis de masă din cadrul Jocurilor Europene de la Minsk. Bernadette Szocs, Elizabeta Samara şi Daniela Dodean au obţinut așadar medaliile de argint. Echipa Germaniei a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. România se calificase în finală după un 3-2 dramatic cu Ungaria.

Romania volei

România câştigă Silver League la volei, cu foste jucătoare din Timişoara în prim plan

Echipa feminină de volei a României a câştigat competiţia Silver League, după ce a învins dramatic formaţia Sloveniei în manşa a doua a finalei, cu scorul de 3-0 (25-22, 25-14, 25-17) şi 15-12 în ”setul de aur”, vineri, în Sala Polivalentă din Alexandria. Cele mai bune jucătoare ale României au evoluat în trecut la Agroland Timişoara.

Echipa feminină de volei a României a câştigat competiţia Silver League, după ce a învins dramatic formaţia Sloveniei în manşa a doua a finalei, cu scorul de 3-0 (25-22, 25-14, 25-17) şi 15-12 în ”setul de aur”, vineri, în Sala Polivalentă din Alexandria. Cele mai bune jucătoare ale României au evoluat în trecut la Agroland Timişoara.
Echipa feminină de volei a României a câştigat competiţia Silver League, după ce a învins dramatic formaţia Sloveniei în manşa a doua a finalei, cu scorul de 3-0 (25-22, 25-14, 25-17) şi 15-12 în ”setul de aur”, vineri, în Sala Polivalentă din Alexandria. Cele mai bune jucătoare ale României au evoluat în trecut la Agroland Timişoara.

Flavius Biea

Victorie la puncte pentru Flavius Biea în Noaptea Spartanilor 2

A fost spectacol în bătrâna sală Constantin Jude. Pugilişti din întreaga lume s-au luptat în careul magic pentru centuri, glorie şi public. În main-eventul serii, Flavius Biea l-a învins pe mexicanul Jesus Gurrola. Nu a fost însă un meci uşor, timişoreanul trebuind să se întrebuinţeze serios pentru a trece de bătăiosul pugilist de pe continentul american.

Retragere în lacrimi! Corina Căprioriu renunța la viața sportivă

Vicecampioana olimpică la judo de la Londra din 2012, Corina Căprioriu Ştefan, a anunţat, joi, la întoarcerea de la Jocurile Europene, că se retrage din activitatea sportivă, precizând că va continua ca antrenoare la CS Dinamo. Eliminată la JE de la Minsk în optimile categoriei 57 de kilograme, sportiva în vârstă de 32 de ani

Dramatic! Pierdem calificarea în minutul 90… Oricum suntem mândri de voi

Am jucat frumos, ca de obicei, dar am pierdut ca aproape întotdeauna. Fantastica generație de la U21 nu reușește să scape de… ghinion. Naționala României a făcut o primă repriză fantastică. Din păcate la pauză s-a întâmplat ceva, iar în prelungiri soarta ne-a fost pecetluită. Se putea mai mult, cu siguranță, dar rămânem cu o

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.