Sport articole

Dan Alexa: „Avem mijloace si putem sa transam jocul cu FC Olt in favoarea noastra”

Dan Alexa şi-a schimbat discursul înaintea jocului de pe terenul lui FC Olt din etapa a IV-a a sezonului de play-off. Dacă înaintea jocului cu FC Olt din timpul campionatului antrenorul timişorean spunea că oltenii sunt favoriţi, de această dată Alexa crede că echipa sa are mijloacele necesare pentru a tranșa jocul de sâmbătă, chiar dacă nu vor evolua patru titulari.

Barbut, Popescu si Belu-Iordache, greu de tinut la Poli

Trei dintre jucătorii de bază ai lui Poli Timişoara sunt ofertaţi de cele mai bune echipe din Liga I, printre care Steaua, Dinamo sau ASA Târgu Mureş. Pentru conducerea lui Poli va fi foarte greu să-i ţină în lot, din această vară, în condiţiile în care ofertele sunt extrem de tentante pentru jucători, mai ales din punct de vedere financiar.

Poli Timisoara, invincibila de mai bine de jumatate de an

Chiar dacă Sorin Vlaicu, unul dintre „secunzii” lui Dan Alexa, a declarat la finalul jocului dintre Poli Timişoara şi Unirea Tărlungeni, încheiat cu victoria la limită a timişorenilor, că promovarea nu a fost câştigată şi matematic, cifrele excelente ale trupei bănăţene demonstrează că Liga I este extrem de aproape. Poli nu a mai pierdut un…

Poli, victorie scurta cu Unirea Tarlungeni

Poli Timişoara a trecut la limită, 1-0, de Unirea Tărlungeni, o echipă incomodă pe terenurile formaţiilor care se luptă pentru întâietatea seriei. Elek şi Scutaru au prefaţat încă din debutul jocului de sâmbătă dominarea lui Poli în faţa celor de la Unirea Tărlungeni. Prima parte a jocului a însemnat o dominare evident a celor de…

Dam Alexa: „Cei de la Unirea Tarlungeni vin la Timisoara sa joace”

Poli întâlneşte sâmbătă, de la ora 11:00, în a treia etapă din sezonul de play-off, Unirea Tărlungeni, echipă obişnuită să le „încurce” pe pretendentele la câştigarea seriei. Antrenorul Dan Alexa este conştient că jucătorii Unirii Tărlungeni, mulţi dintre ei cu experienţa primului eşalon, vor veni la Timişoara să joace. ”Este al doilea meci de acasă…

Mioveni – Poli 1-1. Cu om in plus, timisorenii au fost egalati in minutul 96

După o victorie clară în prima etapă a play-off-ului, ACS Poli a mers la Mioveni cu gândul de a-și păstra sau chiar mări avantajul de opt puncte față de echipele de pe locurile II-III. Un minut a lipsit doar ca timișorenii să se desprindă aproape decisiv la zece puncte față de Reșița și FC Olt.

BC Timisoara debuteaza in play-off la Ploiesti

BC Timișoara joacă vineri seară, de la ora 20,30, primul meci din play-off-ul Campionatului Național de baschet, cu multipla campioană CSU Asesoft Ploiești. Timișorenii au plecat la Ploiești cu moralul ridicat, după ce săptămâna trecută au reușit să câștige Cupa României la Pitești, pornind în ambele meciuri din poziția de outsideri.

„Doman este un talent pur, un jucator care poate face diferenta”

Cătălin Doman a avut nevoie doar de 30 de minute pentru a demonstra că este mijlocaşul de creaţie după care Poli Timişoara tânjeşte aşa de mult. Mijlocaşul a intrat în minutul 62 al jocului cu Olimpia Satu Mare şi a avut o evoluţie foarte bună. El a şi contribuit la marcarea celor două goluri înscrise de Poli în repriza secundă.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.