Paisie Lugojanu

De o bună perioadă de timp, Paisie Lugojanul a devenit un star mediatic în presa locală, dar și centrală. Ce-i drept, un star negativ, fiindu-i imputate toate relele din lume. Așa o fi? Este Paisie cel mai rău dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române? Sau e la fel ca marea majoritate a acestor ierarhi? Aș îndrăzni să răspund afirmativ la cea de-a doua întrebare. Paisie nu este nici mai bun, dar nici mai rău decât majoriatea capilor BOR. El reprezintă o stare de fapt, este o oglindă fidelă a acestei instituții.

Ce i se reproșează? Că-i plac banii. Că face bani din orice, mai nou și din fonduri europene. Dar există un arghirofil mai mare decât chiar Patriarhul Daniel, cel care face bani și din piatră seacă? Patriarhia Română a ajuns una dintre cele mai de succes societăți comerciale din România, dacă te uiți la profituri. O spun cifrele Ministerului de Finanțe. Ce nu produce patriarhia? Că altfel se ocupă de păduri, cherestea, vinuri, alcool, lumânări, patronează posturi de radio și televiziune. Patriarhul Daniel vrea chiar să-și întreacă și finul, „Iulius Mall”, în construcții megalomane, cu a sa Catedrală a Neamului. Doar credincioșii simpli lipsesc din sfera preocupărilor patriarhului-patron.

Ce să mai vorbim de Pimen, cel care se crede „drujba lui Dumnezeu” prin pădurile Bucovinei, obișnuit să scuipe și să pupe în același loc (vezi relația cu Adrian Năstase), numai pentru a pune mâna și drujba pe codrii Moldovei. Prin Dobrogea era un mitropolit, șef de facto al PSD Constanța, într-una dintre cele mai corupte perioade din istoria țării (2000-2004), atunci când acest partid era o imensă mașinărie de făcut bani și dat în cap la adversarii politici. Și exenple sunt destule, nu ar avea loc într-un op, darmite într-un articol?

Paisie este un mare intrigant, se mai spune despre cetățeanul Ion Gheorghe, fost medic veterinar, devenit episcop. Care dintre capii BOR nu are intriga în sânge? Care sunt cei care au urcat pe scara ierarhică fără să-și sape colegii niciodată? Într-o perioadă în care Biserica Ortodoxă pierde tot mai mulți credincioși în fața ofensivei prozelitiste fără precedent a cultelor neoprotestante și a diferitelor secte, capii BOR au cu totul și cu totul alte probleme. Așa cum le are și Paisie.

Nu vreau să extind aceste practici la toți reprezentanții Bisericii. Dar pe cei care au sau au avut cu adevărat frica lui Dumnezeu nu-i găsești lăfăindu-se în mașinile luxoase ale Patriarhiei, ci în modestele chiliiale mânăstirilor sau prin schituri. Biserica Ortodoxă i-a dat pe Arsenie Boca, pe Dumitru Stăniloaie, pe părintele Galeriu sau monahul Nicu de la Rohia (evreul Steinhardt convertit la ortodoxie) și mulți, mulți alții. Biserica Ortodoxă a dat nenumărați martiri în perioada comunistă, nu doar ierarhi care s-au făcut frați cu Dracul și Securitatea.

Și poate aici e marea problemă a Bisericii Ortodoxe. Faptul că, după 1990, nu au fost făcute publice dosarele de colaborare cu Securitatea ale prelaților. De altfel, singura categorie socială care a refuzat cu obstinație o curățenie morală în interior a fost Biserica Ortodoxă. Nu vorbesc de o lege a lustrației, că rămâneau românii fără popi. Doar o recunoaștere a vinilor, o mărturisire, o pocăință, atât în fața lui Dumnezeu, cât și în fața enoriașilor. Fiindcă astfel, nu mai puteau fi supuși diferitelor șantaje și presiuni. Și avem la îndemână un mare exemplu. În 1990, Nicolae Corneanu și-a recunoscut greșeala colaborării cu Securitatea. Și astfel a devenit liber. Liber să devină probabil cel mai respectat și demni de respect ierarh al BOR.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

arhienoriaş a spus: (august 27th, 2012 at 15:48 )

O REFORMA PROFUNDA IN BOR SE IMPUNE DE LA SINE!
dar cine are autoritatea morala sa o inceapă?
s-a nascut oare?
paisie logofeteanu este doar un exemplu de parvenit si de despot.
aciuit cu ajutorul ips nicolae la mitropolia banatului…
până când oare?

west a spus: (august 27th, 2012 at 22:32 )

Dar nu spun Sfintii Parinti clar despre vremile noastre,,ca atunci Bisericile vor fi poleite cu aur pe dinafara,dar pe dinauntru vor fi pustii?”Acum pastorii turmei se dau cu dusmanii Lui Hristos masonii,nu te mai ingroapa daca n-ai lovele si se preotesc pt avutie.Caci si despre asta ne avertizau cei inaintevazatori cu duhul,,bine ar fi daca-n vremurile acelea s-ar mai preoti si cate-un crestin”.

silviu a spus: (august 28th, 2012 at 01:18 )

Cel mai respectat și demn de respect ierarh, Nicolae Corneanu??? El, care a ajuns mitropolit prin pensionarea fortata a IPS Vasile si care a recunoscut public ca a fost ales pentru ca nu exista alt candidat( a se intelege ca era singurul agreat de Securitate si a devenit astfel agentul acoperit al Securitatii din interiorul Bisericii, avand inclusiv rolul de a-l turna pe PF Justinian) ?! El care a dat ordin sa inchida portile Catedralei la Revolutie?! Si apoi, brusc ii pare rau… De ce nu s-a retras in 1990 ca PF Teoctist sau PS Emilian Birdas?! Dar agentul, devotat misiei sale nu putea renunta la planurile sale, si urmand dictonul „lupul isi schimba parul, dar naravul ba”, a inceput actiunile de distrugere a Bisericii din interior, pozand insa in ierarhul bland si binevoitor. Din „dragoste frateasca” a dat o serie de biserici unitilor, nepasandu-i ca astfel unele comunitati ortodoxe au ramas fara biserica, a promovat printre preoti si credinciosi ideea ca unele dogme ortodoxe sunt expirate si ca la fel de buna e si invatatura de credinta a catolicilor sau protestantilor(ajungand chiar el sa se impartaseasca cu catolicii, determinand protesul monahilor de la Sfantul Munte care au cerut sa fie caterisit), ceea ce a dus la cresterea cu timpul a numarului sectarilor din eparhie, a promovat nepotismul si simonia. La proxima sedinta a Sfantului Sinod din toamna, ierarhii au insa sansa istorica sa faca curatenie si sa-l pensioneze pe Nicolae Corneanu. Sper sa nu o iroseasca si sa relungeasca agonia Eparhiei Timisoarei

Chino Basarabeanul a spus: (august 29th, 2012 at 22:39 )

Bag sama k popii astia sunt ca si ziaristii. Îmi suna cunoscut filmul cu Corneanu, la fel cu S.R. Stănescu, nu?

Nicolae a spus: (septembrie 6th, 2012 at 23:20 )

Nici un proroc sau ierarh nu a fost bine primit in patria sa ……de la inceputuri si pana azi….lumea este plina de farisei si in zilele noastre…asa ca usor cu PS Paisie Lugojanul ….daca nu il cunoasteti cu adevarat…..numai Dumnezeu stie cu adevarat ce se va intampla incontinuare…..Doamne ajuta!

Moise a spus: (septembrie 20th, 2012 at 23:56 )

că Dumnezeu lucrează în Biserica Ortodoxă, avem un nor de mărturii; iar pentru a avea ierarhi mai buni trebuie să fim creştini mai buni; dar iată că printre copiii crescuţi în lumea aceasta zbuciumată se mai nasc şi oameni care se dăruiesc lui Dumnezeu, iar noi urmărim păcatele lor şi nicidecum virtuţile lor

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

În zona Lipovei se pregătesc noi locuri de parcare în locul garajelor

Primăria Municipiului Timișoara extinde programul de amenajarea de noi locuri de parcare pe locul vechilor garaje în zona Lipovei. După cele peste 150 de locuri amenajate în 2024, lucrările continuă în prezent pe străzile Stuparilor și Verde. În plus, în următoarea ședință a Consiliului Local, patru zone adiacente străzilor Horia Măcelariu, Aleea Bălți, Silistra și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În zona Lipovei se pregătesc noi locuri de parcare în locul garajelor
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

C9. O victorie și două înfrângeri pentru echipele din Timiș în prima zi a etapei a III-a din play-off și play-out

Victorie mare și importantă pentru Politehnica în județul Arad. Dacă în sezonul regular obținea doar un punct din șase posibile cu Progresul Pecica, acum în primul meci direct din play-off, alb-violeții au luat trei! Așadar, forma excelență a „studenților” pregătiți de Cristi Gălan continuă. Poli s-a impus cu 1-0 la Pecica și va rămâne pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul C9. O victorie și două înfrângeri pentru echipele din Timiș în prima zi a etapei a III-a din play-off și play-out
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Timișorenii sunt invitați, pe 12 aprilie, să planteze o nouă pădure urbană în cartierul Fabric

Asociația Act for Tomorrow şi Primăria Municipiului Timișoara dau startul unei noi inițiative de regenerare urbană în cartierul Fabric, acolo unde un teren nevalorificat va fi transformat, cu sprijinul comunității, într-o mini-pădure urbană. Evenimentul de plantare va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, începând cu ora 09.30 și este parte a programului „România Plantează pentru Mâine”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt invitați, pe 12 aprilie, să planteze o nouă pădure urbană în cartierul Fabric
Muzeul National al Banatului
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Protecția Consumatorilor a luat măsuri drastice la magazinul Lidl din Lugoj/FOTO

Magazinul unui cunoscut lanț comercial din Lugoj a fost “vizitat” de inspectorii de la Protecția Consumatorilor.  Miercuri, CJPC Timiș a efectuat o acțiune de control la S.C. LIDL DISCOUNT SRL – punct de lucru Lugoj. Abaterile constatate au arătat că spațiul era neigienizat, s-au găsit urme biologice (excremente rozătoare) și produse alimentare roase identificate pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a luat măsuri drastice la magazinul Lidl din Lugoj/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația Act for Tomorrow şi Primăria Municipiului Timișoara dau startul unei noi inițiative de regenerare urbană în cartierul Fabric, acolo unde un teren nevalorificat va fi transformat, cu sprijinul comunității, într-o mini-pădure urbană. Evenimentul de plantare va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, începând cu ora 09.30 și este parte a programului „România Plantează pentru Mâine”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt invitați, pe 12 aprilie, să planteze o nouă pădure urbană în cartierul Fabric
Angajaţii Primăriei Jebel au început, în urmă cu o zi, controale la tomberoanele cu deşeuri din localitate. Primăria şi-a propus o ţintă de reciclare a deşeurilor de cel puţin 50 %. Controalele vor continua mult timp de acum încolo. Printr-un clip video pe pagina sa de Facebook, primarul comunei Jebel, Dan Vatriş, a explicat care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Jebel au demarat controale la tomberoanele de deşeuri
Victorie mare și importantă pentru Politehnica în județul Arad. Dacă în sezonul regular obținea doar un punct din șase posibile cu Progresul Pecica, acum în primul meci direct din play-off, alb-violeții au luat trei! Așadar, forma excelență a „studenților” pregătiți de Cristi Gălan continuă. Poli s-a impus cu 1-0 la Pecica și va rămâne pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul C9. O victorie și două înfrângeri pentru echipele din Timiș în prima zi a etapei a III-a din play-off și play-out
Asociația Bastion – Várbástya din Timișoara, în parteneriat cu Organizația Sportivă Platan din Szeged, implementează Bringa, un proiect transfrontalier care își propune consolidarea relațiilor între comunitățile din Timiș și Csongrád prin activități comune axate pe ciclism. Evenimentul central va fi organizarea ediției a patra a Turului Ciclist „Bartók” – Timișoara-Szeged-Timișoara, inițiat de Asociația Bastion în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turul ciclist dintre Timișoara și Szeged trece la un alt nivel, după ce s-a câștigat un proiect cu fonduri europene
Primăria Municipiului Timișoara extinde programul de amenajarea de noi locuri de parcare pe locul vechilor garaje în zona Lipovei. După cele peste 150 de locuri amenajate în 2024, lucrările continuă în prezent pe străzile Stuparilor și Verde. În plus, în următoarea ședință a Consiliului Local, patru zone adiacente străzilor Horia Măcelariu, Aleea Bălți, Silistra și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În zona Lipovei se pregătesc noi locuri de parcare în locul garajelor
Eșec greu de digerat pentru băieți, care însă merită felicitați pentru ambiția, determinarea și dârzenia lor de pe întreg parcursul competiției. Echipa Politehnicii Timișoara a fost la o singură tușă distanță de aur în proba pe echipe la Campionatul Național de floret, la tineret (U23). Scrimerii alb-violeți au pierdut finala cu CSA Steaua cu 44–45....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aur pierdut dramatic aurul! CSU Poli, învinsă la o tușă în finala pe echipe
Heirup-ul mediatic pe care Cristian Popescu Piedone îl face plimbându-se prin toată țara și făcând controale prin tot felul de restaurante și brutării, toate în fața unei audiențe extinse, nu e chiar pe placul primului ministru, Marcel Ciolacu. El apreciază că acțiunile întreprinse de șeful de la Protecția Consumatorilor sunt elemente de publicitate personală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avertisment din partea lui Ciolacu. Piedone ar putea să ia bătaie dacă nu se temperează
Un tânăr de 22 de ani nu va uita niciodată ultima noapte! Și asta pentru că a fost reținut și cel mai probabil va avea timp destul să se gândească la ce a făcut, din spatele gratiilor. Așadar, azi-noapte, polițiștii orașului Lugoj au fost sesizați prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A bătut toate recordurile în prostie azi noapte: mort de beat, drogat și fără permis a făcut un accident după ce a furat o mașină
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.