„Leii din Banat” au savurat primul succes din luna noiembrie, tocmai împotriva unei echipe cu pretenţii în Divizia A de baschet masculin. La capătul unui joc agreabil, deţinătoarea Cupei României, BC Timişoara, a surclasat formaţia care le-a făcut zile amare fanilor bănăţeni în play-off-ul ediţiei precedente, „U” Mobitelco BT Cluj.
Sârbul Milos Pesic, revenit recent pe Bega tocmai de la clujeni, a făcut o partidă bună împotriva fostei sale echipe, reuşind 16 puncte şi fiind aclamat în dese rânduri de suporteri. Consistentul său aport ofensiv şi prestaţia celeilalte noi achiziţii, Miskovic, le oferă alb-violeţilor speranţele unui cât mai grabnic reviriment, pentru a nu rata accederea în play-off. În faţa a peste 1.000 de spectatori şi încurajaţi tot meciul de galeria viola, care a revenit la sentimente mai bune după câteva săptămâni, băieţii lui Petricevic au arătat ca o adevărată echipă. Timişorenii au avut o primă jumătate de partidă încurajatoare, au dominat copios sfertul 3, iar în ultimul act au ştiut să gestioneze avantajul avut. Statistic, BCT s-a impus în toate cele patru sferturi: 19-17, 14-12, 19-9 şi 19-15, astfel că rezultatul final a fost 71 la 53 (33-29).
Cei mai buni marcatori ai bănăţenilor au fost Nenad Markovic, Covington (americanul a fost susţinut din tribună de familie, inclusiv de tatăl său!), ambii cu câte 19 puncte şi Pesic cu 16. „A fost meciul de care aveam nevoie, ne bucurăm de această victorie, dar nu înseamnă că e totul rezolvat. Trebuie reparate înfrângerile precedente, trebuie să muncim în continuare. Mulţumim publicului pentru susţinere, care a contat foarte mult şi poate că n-am fi dus la bun sfârşit acest duel fără ajutorul fanilor”, a spus la final antrenorul învingătorilor, Dragan Petricevic. BCT va sta în etapa următoare, deoarece a jucat în avans meciul de la Miercurea Ciuc.
Comentarii prin facebook