Nori negri deasupra Colterm

Timişorenii au aflat, săptămâna trecută, cum e să îngheţi în casă, cu facturile plătite. Colterm a primit păsuire de la furnizorul de gaz după câteva ore de negocieri, dar trebuie să găsească rapid bani pentru plata integrală a datoriei. În aceste condiţii, investiţile anunţate de societatea de termoficare nu sunt decât praf în ochi.

Colterm are o datorie de 13 milioane de lei la OMV Petrom Gas, aşa că, săptămâna trecută, societatea furnizoare de gaz a închis robinetul. Câteva ore, timişorenii au dârdâit în case, deşi, culmea, sunt la zi cu plata facturilor. Situaţia s-a rezolvat parţial, primarul şi prefectul s-au certat în public, iar căldura a revenit în calorifere. În aceste zile, au loc negocieri între Colterm şi OMV Petrom Gas, robinetul rămânând deschis.

La începutul toamnei, Colterm anunţa că are de plătit 70 de milioane de lei către furnizorul de gaz. Societatea de termoficare a contractat un credit de 50 de milioane de lei, a mai primit o parte din banii de subvenţii de la Primăria Timişoara şi, una peste alta, a achitat aproape 90% din datorie. Colterm are însă de recuperat o sumă mult mai importantă, reprezentând alt tip de subvenţii, de această dată de la Guvernul României.

Furnizorul de energie termică anunţă însă un ambiţios program de investiţii. Colterm se lăuda, la finele anului trecut, cu lucrări în valoare de 12 milioane de lei, bani proveniţi, în proporţii egale, din alocaţii bugetare şi resurse proprii. În 2010, Colterm a demarat mai multe investiţii, printre care modernizarea a două centrale termice, program care continuă şi anul viitor, reabilitarea, retehnologizarea, modernizarea şi dezvoltarea reţelelor termice primare şi secundare de transport şi distribuţie. Tot în 2010 a început şi valorificarea energetică a deşeurilor municipale, prin conceperea unei instalaţii adecvate, proiectul urmând să fie încheiat în 2013. Cea mai importantă lucrare propusă se referă la retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare, pentru respectarea normele de protecţie a mediului privind emisiile poluante în aer şi creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană. Acest proiect, cu termen de finalizare 2013, beneficiază de finanţare UE, în valoare de 58 milioane de euro.

În momentul de faţă însă, proiectele nu ţin de cald timişorenilor ameninţaţi cu îngheţarea caloriferelor. În condiţiile în care Colterm nu este în stare să furnizeze căldură şi apă caldă celor cu care a semnat contracte, investiţiile nu-şi au rostul. Pentru că, dacă lucrurile vor merge la fel de prost, numărul clienţilor societăţii va continua să scadă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ghebeles domnica a spus: (noiembrie 29th, 2010 at 18:32 )

Degeaba au proiecte de investitii in teorie daca in practica nu se vede nici o finalizare. Intreb pe cei de la Colterm de ce le trebuie echipa de fotbal? De ce au nevoie de hotel pensiune sa renunte la echipa si sa vanda hotelul si au niste bani in buzunar pe care nu ii mai arunca pe geam. Ma limitez doar la 2 exemple nu de alta dar mi-ar trebui foarte mult spatiu sa le spun pe toate stiu Dansii mai bine dar se fac ca uita si au impresia ca nimeni nu stie nimic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.