Parcul Copiilor, intre executivul primariei si duetul imobiliar Stoia-Toanca

Din când în când, Parcul Copiilor intră în discursul câte unui lider din administraţia locală, care, în lipsă de alt subiect, îşi umflă muşchii pe seama copiilor. Este oricum o temă bună şi din punct de vedere al imaginii, care poate fi exploatată electoral oricând. Subiectul chiar este unul cât se poate de serios, numai că e tratat, ca multe altele, cu superficialitate. De aproape un deceniu, Parcul Copiilor din Timişoara a devenit o paragină, o ruină, un „no man’s land”. Nu trebuie căutaţi vinovaţii prea departe. E clar, e vorba de executivul primăriei. Şi nu există nicio scuză pentru faptul că, de atâţia ani, peste şase hectare de spaţiu verde aflate în buricul târgului se transformă într-o groapă de gunoi ad-hoc. Ani în care s-a promis de nenumărate ori că acest parc se va face, ba cu bani europeni, ba cu bani de la buget sau chiar cu fonduri de la extratereştri. Şi dacă super-competenţii de la „proiecte europene” nu pot să-ţi atragă un euro pentru acest parc, atunci mai bine dai de la bugetul propriu. Că nu te costă mai mult decât jumătate din cât bagi pe an în şmenurile lui Iancu de Ferentari. Dar nu s-a vrut. Şi atunci stai şi te întrebi dacă fostul prefect Ovidiu Drăgănescu nu avea dreptate când afirma că Parcul Copiilor este pregătit pentru un mare tun imobiliar. Ultimii doi care au sărit cu proiectul parcului în braţe sunt consilierii PSD Traian Stoia şi Radu Ţoancă. Naiba ştie cum se face, dar ambii sunt arhicunoscuţi ca având mari interese imobiliare. Pentru ei personal sau pentru şefii lor, adică Fraţii Cristescu. De altfel, formând un cuplu redutabil, un fel Butch Cassidy şi Sundance Kid imobiliari ai consiliului local, cei doi s-au remarcat, în ultimul timp, cu mai multe proiecte, absolut toate implicând şi aspecte imobiliare. Nu vreau să spun că intenţia lor vizează iar vreo privatizare, vreun PUZ în parc sau altceva, dar cei doi şi-au creat deja imaginea că, orice ar face, în spatele intenţiei lor se ascunde ceva. Ba mustaţa unui „frate”, ba nişte investitori austrieci ţepuiţi prin Timişoara. Şi stai să te întrebi ce-i mai bine. Să laşi problema pe seama executivului, că poate peste 20 de ani se vor vedea rezultatele, sau îi laşi pe Stoia şi Ţoancă să se ocupe de problemă. Aşa cum ştiu ei. Mă repet, e vorba de percepţia asupra celor doi, nu altceva.