O timișoreancă de 24 de ani, aflată în vacanță la Muntele Mic, a suferit, miercuri după-amiază, un accident de schi și a fost transportată cu elicopterul la Caransebeș.
Tânăra schia pe pârtia Borlova de pe Muntele Mic când s-a dezechilibrat, după ce a prins o “lentilă” de gheață, și a căzut. Ea s-a lovit serios la cap și la coloana vertebrală. În locul în care s-a produs accidentul au ajuns imediat salvamontiștii, care au imobilizat victima. Aceasta a fost transportată ulterior la spitalul din Caransebeș, cu elicopterul deținut de milionarul timișorean Romeo Dunca. Fata a rămas sub supravegherea medicilor. În cursul dimineţii de miercuri, salvamontiștii au intervenit la un alt accident, a cărei victimă a fost tot o tânără. Aceasta s-a lovit la un picior şi a fost trimisă cu telescaunul la baza muntelui, de unde a preluat-o o ambulanţă.
Comentarii prin facebook