Reforma care doare in lipsa

Inerțial, ca tot românul trecut de o anumită vârstă, și eu am simțit un real disconfort când am auzit că sistemul de sănătate va trece pe asigurări private. Primele întrebări care-mi creau neliniști erau legate de procedură. Ce voi face? Va trebui să mă ocup eu să-mi găsesc firma de asigurări, ceea ce urăsc cel mai mult. Îmi voi plăti polița la vreo casierie a privatului lună de lună sau, ca acum, angajatorul face asta prin propria contabilitate? Altă neliniște: pachetul de bază oare ce-o conține? O operație de rinichi ar merge sau asta intră la pachete suplimentare? Ori alea suplimentare sunt doar de fițe, pentru confort, să te ducă la privat cu plasmă, DVD și aer condiționat? Apoi a mai apărut îndoiala asupra priceperii mele de a-mi alege asiguratorul. De unde să știu eu care mă trage și care nu mă trage în piept? Care dintre ei mă îmbârligă cu niște clauze cu care nu sunt familiarizat, de ajung la necaz să nu-mi plătească nimeni serviciul medical, pentru că am fumat o țigară fără filtru, când eu la formular am promis că fumez numai cu filtru. Bun, reticența asta față de nou o are poate 95% din populație, mare parte însă mult mai neinstruită ca mine. Motiv pentru care, la auzul veștii că Băsescu și guvernul vor retrage din dezbatere proiectul de lege privind reformarea sistemului de sănătate, am răsuflat ușurat. Am luat-o ca pe o victorie, mai ales că tot acest succes s-a produs și prin energia străzii, ca pe vremuri.

Ajungând acasă de la manifestațiile pro-Arafat, anti-Boc și “Jos Băsescu”, românul victorios în războiul cu “tiranul” își ia viața de la capăt, fericit că încă nimic nu se schimbă în sensul dorit de comisia de la Cotroceni. Când îl supără ceva pe la foale va merge trimfător la același spital, cu sentimentul că va fi primit ca un erou care, prin efortul său a făcut ca Sănătatea să învingă “dictatura”. Acolo dă însă de aceiași medici plătiți legal sub nivelul pregătirii lor, dar ilegal la fel de gros precum le e obrazul, aceleași asistente flămânde după ce au bolnavii în buzunarul pijamalelor, aceleași trucuri cu trimiterea pacienților la computerele tomograf ale clinicilor private, pe bani, în timp ce ale statului stau, strategic, stricate din lipsă de fonduri etc. Iar dacă Dumnezeu nu e darnic cu tine și te vrea internat în spital, vei aduce de acasă bani pentru banala flexulă, timp în care fonduri bugetare căcălău se varsă spre industria medicamentului, cu mii de morți în rol de beneficiari și alte inginerii financiare care ne-au adus spitalele în situație de colaps. Da, dar astăzi am învins! Dictatorul și-a retras legea din dezbatere, iar opoziția declară că ia în calcul ieșirea în stradă într-o mega manifestație. Nu zice însă nicio vorbă despre cum ar vrea ea, ca viitoare guvernare, să producă reforma sistemului de sănătate, pe model liberal american, după cel socialist scandinav ori vreo combinație fericită pentru popor. Nu, pentru că, de când lumea, reformele au scos oameni furioși în stradă. Numai că, indiferent cum le-o vrea legiuitorul, până la urmă tot au fost făcute. Și în România vor fi făcute. Fie de-o guvernare de dreapta, fie de una de stânga. Cu binecuvântarea lui Băse sau a altui Escu, chiar și fără acordul poporului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ddt a spus: (ianuarie 17th, 2012 at 20:12 )

ciudata mi se pare parerea ca „civilizatia” e „afara” si nu in tara, asta spus invidie. una din conditiile acestei „civilizatii” este sa platesti ce consumi. adica sa iti platesti medicul pentru ceea ce face. pentru asta sint asigurari medicale cu un catalog de servicii medicale, peste tot in Europa inclusiv in Ungaria vecina. un astfel de sistem duce la faptul ca medicul va lucra pe cont propriu si dupa ora 12 dupa amiaza si ca sora va trebui sa isi faca treaba si pentru asta vor fi platiti de catre o asigurare. ce e atit de extraordinar in asta ? probabil guvernul vede in sistemul de sanatate un loc in care ar putea face economii, e si normal, sanatatea nu a fost reformata de pe vremea comunistilor, cu sau fara Arafat. oricare presedinte viitor, poate chiar Antonescu care deocamdata are cunostiinte mai bune despre Oliver Cromwell decit despre sistemul de sanatate, trebuie sa reformeze acest sistem. are grija IWF de asta, sa nu isi faca probleme, asta e norocul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.