Patronul Edy Spedition, mort intr-un accident rutier

Patronul Edy Spedition, unul dintre cei mai bogați oameni din România, a murit, miercuri după-amiază, într-un accident de circulație. Alin Popa a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina sub un camion. Accidentul s-a petrecut pe Drumul Naţional 59, între Şag şi Jebel.

Alin Popa, unul dintre cei mai bogati oameni din România, a călcat pedala de acceleraţie prea tare, a intrat într-o depăşire şi s-a izbit în plin de un tir care venea din sensul opus.

A fost nevoie de un echipaj de la descarcerare pentru a scoate victima dintre fiarele contorsionate, însă, în urma impactului, Popa a murit pe loc. De asemenea, bărbatul care se afla la volanului vehiculului de mare tonaj fost transportat cu o ambulanţă la spital, fiind lovit la cap.

La faţa locului au ajuns şi poliţiştii care au efectuat cercetări, pentru a stabili cu exactitate împrejurarea în care s-a produs accidentul. Traficul rutier a fost blocat timp de câteva zeci de minute, iar martorii povestesc că Alin Popa mergea cu viteză foarte mare. După impact, mașina în care se afla acesta a părăsit partea carosabilă și a luat foc. Popa a murit pe loc

Alin Alexandru Popa avea 42 de ani și era patronul grupului de firme edy, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața transportatorilor. În Topul Capital, publicat anul trecut, Popa ocupa poziția 52, cu o avere estimată la 120-125 de milioane de euro. Originar din Brad, omul de afaceri era căsătorit și avea un fiu care anul trecut a terminat liceul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Punct final în circul pe tema Pasarelei Îndrăgostiților. A fost emisă autorizația de construire

Noua pasarelă a îndrăgostiților, aşa cum este denumită pasarela pietonală de la Parcul Copiilor, poate intra în lucru. Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru obiectiv, ca urmare a deciziei favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii. Decizia vine după un an de dispute pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punct final în circul pe tema Pasarelei Îndrăgostiților. A fost emisă autorizația de construire
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani

Sala de Atletism „Ioan Soter” din București a găzduit săptămâna aceasta Finala Campionatului Național U20 la haltere, o competiție unde sportivele din întreaga țară și-au măsurat forțele. Printre remarcatele ediției s-a numărat sportiva legitimată la CSM Timișoara, Andreea Gogan, care a reușit o evoluție entuziasmantă în limitele categoriei 53 kg, una foarte puternică în România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala de Atletism „Ioan Soter” din București a găzduit săptămâna aceasta Finala Campionatului Național U20 la haltere, o competiție unde sportivele din întreaga țară și-au măsurat forțele. Printre remarcatele ediției s-a numărat sportiva legitimată la CSM Timișoara, Andreea Gogan, care a reușit o evoluție entuziasmantă în limitele categoriei 53 kg, una foarte puternică în România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani
Operațiunile de reabilitare și consolidare efectuate pe DN 59B, între Deta și Cruceni avansează. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 – km 75), echipele antreprenorului PORR Construct au finalizat așternerea stratului de legătură, au început execuția marcajului rutier provizoriu, amenajarea acceselor la proprietăți, a acostamentelor și înlocuirea capacelor de la căminele de canalizare. Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările executate pe drumul dintre Deta și Cruceni/FOTO
Bronzul ultimei ediții de Superligă feminină, Politehnica Timișoara, nu a mai prelungit contractul antrenorului Orlando Ștefan, care a luat echipa la greu din Liga a II-a și a dus-o pe podium în elită și s-a orientat rapid spre un alt tehnician. Așadar, Andra Vela este antrenoarea Politehnicii Timișoara Femina începând cu acest sezon. Deținătoare a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Schimbare pe banca Politehnicii Femina. Iese Oli Ștefan, intră Andra Vela
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – audiție muzicală: Concertul pentru corn nr. 4 de Wolfgang Amadeus Mozart, interpretat de Ioan Rădulescu – corn, Theodor Rădulescu – pian. Participanții la Atelierul de scriere creativă se vor reuni la Casa cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelier de scriere creativă și audiție muzicală la UMF. Concertul pentru corn nr. 4 de Wolfgang Amadeus Mozart
Noua pasarelă a îndrăgostiților, aşa cum este denumită pasarela pietonală de la Parcul Copiilor, poate intra în lucru. Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru obiectiv, ca urmare a deciziei favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii. Decizia vine după un an de dispute pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punct final în circul pe tema Pasarelei Îndrăgostiților. A fost emisă autorizația de construire
La Timișoara s-a deschis cea de-a XXXIII-a ediție a Cursurilor de vară de limbă, cultură și civilizație românească, unul dintre programele de tradiție ale facultății, dedicat promovării limbii și culturii române în plan internațional. Organizator este Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, a deschis Susținut de peste trei decenii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara continuă tradiția promovării limbii și culturii române prin cursurile de vară de limbă, cultură și civilizație românească
Actorul Ion Rizea a câștigat concursul de proiecte organizat de Ministerul Culturii pentru postul de director al Teatrului Național Timișoara. El ocupa ca interimar acest post încă din luna mai, atunci când fostul manager, Ada Hausvater a părăsit Timișoara pentru a prelua conducerea Teatrului Național București. Ion Rizea va avea la dispoziție un mandat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ion Rizea devine director ”plin” al Teatrului Național Timișoara
Devenit deja tradiţional, Festivalul Avioanelor – “Folk pe aeroport” se întoarce la Buziaş, cu cea de-a XI-a ediţie. Manifestarea este organizată de Primăria Buziaș şi Asociaţia Culturală “Izvoraşul” în colaborare cu Terasa „La Aeroport”. Festivalul se va desfăşura pe perioada a două zile, respectiv 18 şi 19 iulie 2026. Primăria Buziaș și Asociația Culturală „Izvorașul”, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul avioanelor revine în weekend la Buziaş cu cea de-a XI ediţie
Luna august va aduce și începerea modernizarii liniei de tramvai din proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian. Operațiunile vor începe pe data de 3 august, sunt lucrări la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian. Intervențiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.