Robu va fi operat joi pe inima

Candidatul USL la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, va fi supus unei intervenții chirurgicale în cursul zilei de joi. Senatorul liberal a fost internat luni la Institutul de Cardiologie, pentru investigații.

Cardiologii timișoreni au decis, în urma rezultatelor investigațiilor efectuate, ca senatorul Nicolae Robu să fie operat în cursul zilei de joi. Intervenția a fost confirmată de prof. Petru Deutsch, şeful secţiei ATI a institutului.

Nicolae Robu va fi supus unei intervenții denumite bypass aortocoronarian. Aceasta presupune ocolirea segmentului de arteră sau coronară îngustate sau astupată, folosind artere sau vene proprii. Altfel spus, se ia sânge din aortă și se aduce sânge în artera coronară după zona îngustată sau ocluzionată. După efectuarea intervenției, mușchiul inimii, care ar fi fost privat de sângele necesar din cauza îngustării arterei coronare, va fi hrănit normal.

Operația îl va scoate pe candidatul USL la Primăria Timișoara din programul electoral pentru cel puțin o săptămână. Staff-ul de campanie al lui Nicolae Robu a anunțat, pe Facebook, că, în aceste condiții, „campania electorală continuă în echipă. Evenimentele care necesită prezenţa sa imperativă au fost amânate, iar celelalte activităţi vor continua conform planificărilor anterioare”. Nu se pune problema retragerii senatorului din cursa pentru primărie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

20 comentarii pentru acest articol

??? a spus: (mai 23rd, 2012 at 10:10 )

Ma intreb daca nu stia de problemele astea deja si atunci data fiind gravitatea lor de ce s-a mai inhamat la o batalie de genu asta? Doar de dragu de a iesi primar si dupa aia sa stea toata ziua prin spitale? Cam rahitic, du-te la Noditi sa te trateze!

popa tokes a spus: (mai 23rd, 2012 at 10:28 )

vad ca postacii anti-Robu au si inceput ziua:))
Din punct de vedere medical interventia pentru problema de fata poate fi bypass sau cu stenturi. Ambele sunt operatii deja considerate de rutina in cardiologie iar recuperarea este extrem de rapida. Robu este o persoana deosebit de activa si personal sunt convins ca Robu nu a stiut de aceste probleme de sanatate inainte. Oricum saptamana viitoare o sa-l vedem din nou in campanie fiti linistiti.

.... a spus: (mai 23rd, 2012 at 11:01 )

Normal ca o sa-l vedem, pentru el operatia, recuperarea si tot restu dureaza foarte putin nu ca la un om normal care daca nu are suficiente pile si bani sta pana crapa din cauza unei interventii ,,de rutina”

k1mihai a spus: (mai 23rd, 2012 at 11:07 )

Multa sanatate Domnule Profesor Nicolae Robu. Suntem convinsi ca in cateva zile veti reveni in forta in campanie pentru ca Timisorenii au nevoie de dumneavoastra ca Primar al Timisoarei. Multa sanatate ! Va asteptam la Primarie pentru a derula proiectele importante pentru Timisoara.

MecanicuL a spus: (mai 23rd, 2012 at 11:14 )

Si acum va rog sa fiti foarte atenti la ce am sa va comunic: USL negociaza, deja, cu independentul Coriolan Garboni. Semn ca Robu, desi nu s-a racit, e istorie! Ca atare, dupa finalizarea discutiilor, care au loc chiar in acest moment, o sa va anunt cu litere mari: GARBONI SUSTINUT DE USL!
Ramaneti aproape!

sermih a spus: (mai 23rd, 2012 at 11:16 )

Candidatura lui Nicolae Robu nu este pusa sub nicio forma in pericol. La cum il stim noi Timisorenii cat este de activ cu siguranta isi va reveni in cateva zile. Tot spectrul politic din Timisoara (inclusiv opozitia) il doreste pe Robu la primarie. Mult bafta Domnule Profesor. ! 😉

Alchimistu_verbal a spus: (mai 23rd, 2012 at 11:25 )

imi si imaginez contracandidatii si guerila lor digitala jubiland si cautand sa acopere un areal cat mai raspandit cu o informatie complet gresita ca omul Robu nu va mai candida! Forta de munca exact asa cum am mai spus prin alte comentarii a acestui om este incredibila. Recuperarea exact cum a scris cineva mai sus este extrem de rapida si fara comlpicatii, deci linistitiva ca lucrurile vor intra in cel mai scurt timp intr-un normal al lucrurilor. Nu intra in discutie o retragere a candidaturii sau negocieri cu alti candidat. Omul sfinteste locul, exact asa cum spunea Domnul Profesor, de data asta sfintii o sa arate ca el este cel care trebuie sa readuca Timisoara unde ii este locul.

Palin a spus: (mai 23rd, 2012 at 11:46 )

Multa sanatate dle profesor! Si va asteptam sa va reveniti cat mai curand! Timisorenii au nevoie de dumneavaoastra!

Ditu a spus: (mai 23rd, 2012 at 11:53 )

Pai la cum sta situatia nu inteleg de ce nu se retrage ca altfel va scrie pe usa lui: nu-l deranjati cu nimic ca e bolnav, lasati-l sa se odihneasca in timpul serviciului. De aia refuza dezbaterile? Se teme ca face infart?

infantul a spus: (mai 23rd, 2012 at 12:11 )

timisorenii,in fara de cei cca. 100 care citesc aici, vor intelege ca un om care a fost in spital, VA PRIVI ALTFEL SISTEMUL DE SANATATE ! Ori tocmai asta trebuie in Timisoara!

Facebook-5.000 a spus: (mai 23rd, 2012 at 12:12 )

Multa sanatate,a scapat”ilici”la anii lui,uita cum arata ca o floare!

Gina a spus: (mai 23rd, 2012 at 12:14 )

Nici vorba ca se retrage! Fiti seriosi, la cum il cunosc eu, nu va lasa un astfel de episod sa afecteze cursul campaniei!

Alex a spus: (mai 23rd, 2012 at 12:26 )

Oameni buni nu mai comentati politizat. Da-o in masa de politica, omul asta lupta pentru viata lui. Cine isi risca viata pentru un kkt de functie efemera pana la urma. Banii si influenta nu pot inlocui viata!!! Cred ca asta scapati din vedere! Dl Robu trebuie sa se refaca dupa greaua interventie si sa se bucure de viata.

Popa a spus: (mai 23rd, 2012 at 12:46 )

Robu e un adevarat luptator! Va birui cum ne-a obisnuit! Multa sanatate!

Alex a spus: (mai 23rd, 2012 at 12:57 )

Ii doresc si eu insanatosire rapida….dar totusi nu inteleg de ce atata haos in presa pe tema asta?!?! Abia astept sa vad daca se zbate careva pt un batranel de 80 de ani cu probleme asemanatoare…sa vad daca se chinuie careva sa ii aduca medici din alte tari sa il vindece! Sau asta e tratament preferential?

Alle a spus: (mai 23rd, 2012 at 13:18 )

Domnul Robu nu se teme de nici o dezbatere, si nu se va retrage . Multa sanatate!

laufer a spus: (mai 23rd, 2012 at 13:53 )

Cei care il respecta cu adevarat pe dl Robu ar trebui sa-l lase sa-si vada de sanatate .e cel mai important lucru pt el.
Sa-l chemi la lupta electorala dupa ce iese din asa operatie
e sinonim cu sacrificarea lui.respectati viata inaintea functiilor,intereselor de partid si de grup.

carla a spus: (mai 23rd, 2012 at 14:50 )

Va doresc multa putere sa reusiti sa treceti de aceste greutati. Multa sanatate! Si mult succes in 10 iunie!

medic a spus: (mai 23rd, 2012 at 15:50 )

domnule profesor: multa sanatate!. o sa iesiti invingator cu toate si de aceasta data. noi (cei satui de abuzurile si tiganiada lui Ciuhandu) va sustinem. operatia este o interventie de rutina in strainatate si de un timp incoace si in tara noastra. am pacienti operati cu by-pass aortocoronarian de 15 ani si sunt persoane active care inca lucreaza (unii au functii de conducere) si sunt OK. trebuie sa recunosc ca aveti noroc in ceea ce priveste vascularizatia inimii d-voastra. se vede ca ati facut sport si nu ati fost un vicios. aveti sansa sa recuperati totul in procent de 100%. succes si multa sanatate!!!

ce prostie! a spus: (mai 23rd, 2012 at 16:13 )

Ce tampenii debiteaza unii! Exista medici care scriu comenturi si in mod normal, adica se foloseste treaba asta sau e o inventie a studentilor lu Robu care toata ziua ii stau pe Facebook si pe ziare ca sa-i ridice osanale? Penibil!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șag și Ghiroda pe locuri de play-off. Poli II se încurcă acasă de o echipă accesibilă la debutul lui Latovlevici

CSC Ghiroda a obținut o victorie prețioasă în etapa a 13-a, la Cugir și revine în Top 4. Șagul a obținut un punct muncit în fața unei echipe foarte bune, la Deva, în timp ce Poli II a mai dezamăgit o dată, la debutul lui Latovlevici, doar egal acasă contra unei echipe de bătut, Pecica....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șag și Ghiroda pe locuri de play-off. Poli II se încurcă acasă de o echipă accesibilă la debutul lui Latovlevici
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune

Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.