A băut peste măsură şi a furat o maşină de la serviciu cu care a intrat într-un indicator de pe marginea drumului. Acum s-a ales cu dosar penal, mai ales că nu avea nici carnet de conducere.
Este vorba despre un agent de pază al unei societăţi de pe Calea Lugojului din Timişoara. A consumat prea mult alcool, a dezactivat sistemul de alarmă al societăţii, a intrat în firmă şi a furat dublura de la cheile unui autoturism.
A plecat apoi cu maşina la Remetea Mare, unde a lovit un indicator de pe marginea drumului. Un trecător speriat că bărbatul este rănit a sunat imediat la 112, însă medicii sosiţi la faţa locului au constatat că acesta nu avea nevoie de îngrijiri medicale.
Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru furt, distrugere şi conducere a unui autoturism în stare de ebrietate. În plus, nu avea nici permis de conducere.
Comentarii prin facebook