Druckeria e categorica: decat cu Iancu, mai bine in Liga a IV-a

Asociaţia Suporterilor Timişoreni Druckeria nu e deloc îngăduitoare cu Marian Iancu, pe care îl consideră principalul vinovat de dezastrul de la Poli. Suporterii sunt adepţii unei reconstrucţii din temelii a echipei lor de suflet și nu s-ar simţi umiliţi nici în cazul în care Poli o va lua de la capăt, de prin al patrulea eşalon.

Druckeria a publicat pe site-ul oficial un comunicat în care tratează subiectul echipei de fotbal Poli Timişoara. Conform suporterilor, Petre Muşat, fostul director sportiv al echipei alb-violete, a fost la Bucureşti pentru a discuta subiectul Poli cu şefii FRF.

„Înființarea unei societăți noi, având ca pilon principal Universitatea Politehnică din Timișoara, înscrierea în campionat a unei echipe noi, continuatoare a celor 90 de ani de istorie a Politehnicii Timișoara, indiferent de unde pornim, din D sau din C”, spun druckerii.

Iată comunicatul:

„Petre Mușat s-a întors de la FRF cu câteva lucruri concrete despre situația actuală a Politehnicii Timișoara.

Pe scurt avem trei variante:

1. Plătim datoriile.
2. Stăm la mila lu’ Sandu să facă o adunare generală extraordinară în care dacă e loc în B, să invite ASU Politehnica 2002 (echipa Politehnicii, cu vechime mai mare de trei ani, cu tot ce îi trebuie).
3. Înființăm o echipă nouă din D sau C (depinde de cât de șmecheri suntem) și care timp de trei ani, n-are voie să între în A.

Vorbind despre prezent, Poli a fost dirijată într-un anumit fel, până în momentul de față, când:

– Nu mai știm dacă vom juca fotbal și în ce ligă vom juca fotbal.
– Nu mai avem jucători, administrație și nici personal.
– Nu se poate pune problema performanței… deloc.
– Avem un patron ostil.
– Nu se știe exact cum poate fi cumpărat clubul din cauza încrengăturii de combinații și legături dintre diferitele firme administrate de Iancu.
– Lumea nu mai vine la stadion.
– Avem un patron care țipă încontinuu, de la București, după bani, că vrea bani.
– Ni s-a retras „la mișto” dosarul de licențiere de către propriul patron, care mai face și pe „niznaiul” după câteva zile prin presă, întrebat unde vom jucă la anu’, cică „Nu știu, nu știu”.
– Avem sute de procese cu terți (hoteluri, restaurante, companii de transport, foști jucători, spitale, firme de avocatură), care vor să își recupereze banii pentru serviciile pe care ni le-au oferit.
– Avem un patron care se vaită că a fost furat de federali, dar tace mâlc, suspect, când ar fi trebuit să se ia cu hoții de gât.
– Ne știe toată lumea prin tribunale, pe la TAS, pentru scandalurile în care am fost băgați. Ne știe Benfica, ne știe Slovan, ne știe lumea.
– Avem un patron care a primit o condamnare de zece ani de pușcărie.
– Nu există nici o urmă de încredere între noi + autoritățile locale și Marian Iancu.
– Am fost depunctati deja pentru sezonul viitor.
– Avem un patron care și-a cerut insolvența propriului club.

Putem fi un exemplu reconstruind.

Putem fi un exemplu de normalitate când ne hotărâm că, dacă am greșit lăsându-ne păcăliți de modelul fuziunilor, divizărilor și al tuturor șmecheriilor pentru a păstra o continuitate justă, acum, când vedem că drumul s-a înfundat, dăm foc la tot și reconstruim. Civilizat, trainic, cinstit. Până la urmă, avem convingerea că mai devreme sau mai târziu, toți cei care au călcat în rahatul combinațiilor frf-iste vor ajunge în situația noastră, pentru că s-a procedat anormal. N-are cum să meargă la infinit așa.

Acum, când nu mai avem jucători, personal și nici conducere, Timișoara are datoria să se regăsească și să reclădească, nu să “apese vreun buton”.

Efortul pe care l-am face este nedrept și frustrant, dar este mai demn decât efortul pe care l-am face pentru a ne justifica identitatea. N-ar fi frumos nici să stăm să ne uităm la ce mai zice mircea sandu și dacă se gândește la noi, să ne invite, din mărinimia lui în B, pentru că poate o va face, la mișto, ca să- și alimenteze niște orgolii și să ne pună el nouă – celor care l-am înjurat, și încă îl înjurăm – ciorapul în gură. sic!

Ca druckeri, nu putem susține altceva decât reconstrucția.

Înființarea unei societăți noi, având ca pilon principal Universitatea Politehnică din Timișoara, înscrierea în campionat a unei echipe noi, continuatoare a celor 90 de ani de istorie a Politehnicii Timișoara, indiferent de unde pornim, din D sau din C.

În paralel, începerea reconstrucției stadionului Dan Păltinișanu. Urmând ca în 3-4 ani să avem și echipă crescută acasă, și stadion nou, și suporterii alături, și, poate, și un fotbal fără fosilele comuniste care îl conduc în prezent.

Există toată premisele pentru un astfel de proiect.
Costurile de întreținere ale unei echipe până în divizia B nu sunt deloc o problemă pentru Timișoara. Milioanele de euro care ar merge la Iancu pot însemna 30% din construcția stadionului. Restul sunt bani de la guvern + fonduri europene + alte surse de finanțare.

Asta ar fi sugestia și alegerea Druckeria pentru viitorul Politehnicii Timișoara.

Vocile să le unim!”

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

68 comentarii pentru acest articol

paratrasnet a spus: (iunie 23rd, 2012 at 10:58 )

sa plece iancu, dar cine vine in locul lui? bine ar fi sa se pocupe de proiect autoritatile. si mai bijne ar fi sa porneasca macar din B

depemargine a spus: (iunie 23rd, 2012 at 11:44 )

bani de la guvern + fonduri europene + alte surse de finanțare.

Ce frumos se pot face comunicatele astea si manipula oamenii.
Doar ca in realitate treaba nu e chiar roza.
Fonduri europene?! pentru ce? Nu-ti da nimeni bani europeni sa construiesti stadion. Poate imprumuturi europene.Dar alea trebuie girate.Probabil de Drukeria.
Bani de la guvern ?! In situatia actuala nici o sansa.
Mai raman ALTE SURSE DE FINANTARE. Adica oameni ca Iancu, Becali, Mititelu, Porumboiu etc.
Pana n-o sa apara un fraier care sa bage bani, la Poli nu se v-a mai putea face performanta.
Ce zice Drukeria e gargara.

drukeria-membridepartid a spus: (iunie 23rd, 2012 at 11:50 )

daca a ajuns bogdan herzog sa influenteze viitorul lui poli eu unul nu mai calc pe stadion niciodata! cine?! drukeria?! indivizi astia care alaturi de partidul lor au votat impotriva salvarii culubului de la dezastru?! din cauza lor timisoara a fost vaduvita de fotbal pentru cel putin cativa ani! indivizi astia refuza cu o incapatanare iesita din comun sa-i excluda pe membrii de partid ! ei nu reprezinta nimic altceva decat partide politice!

@drukeria-membridepartid a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:14 )

prietene, esti intr-o eroare cat casa. ce vina are herzog? vina e a lui marian iancu. crezi ca robu putea sa faca mai mult daca era in locul lui ciuhandu? iti spun eu ca nu. nu sunt implicat nicicum politic, dar iti spun ca am cunostinta despre starea lui poli. nui vrei sa sti ce e in actele de la club. de fapt, putina lume stie. nici auditul ala nu a putut fi facut cum trebuie, pentru ca iancu nu a scos actele cerute. si nici nu le va scoate. asa ca, hai sa nu mai politizam excesiv problema, pentru ca vinovatul absolut este marian iancu. singurul!

polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:20 )

cine este DRUKERIA?sant de mic copil in galerie,in afara de ema care nu credeam ca ajunge sa manjeasca in halu asta nu cunosc pe nimeni.marele BRANCOVAN,cine este de fapt?un sifon la garda,dadea pe toti in gat la jangari,brancovene ,episodu galati iti amintesti?drukeria vrea sa fie in conducere?nu ii iau parte lui iancu,dar o simpla intrebare am pt voi,daca nu era iancu,voi vedeati europa?voi santeti maxim 50 de oameni care dati numai comunicate,altceva nimic.faceti o sedinta cu toti suporteri din oras,la stadion,sa va vedem si noi

banatanugugulanu a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:27 )

echipa cum am avut in perioada 2007-2011 nu vom mai avea nici in 20 de ani!… pacat ca si asociatia politica „drukeria” pin membri ei de partid a pus umarul la distrugerea ei!

banatanugugulanu a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:32 )

astia de la drukeria ori nu inteleg ori se fac ca nu inteleg de ce sunt contestati si detestati! pa cum sa nu fie contestati cand ei sunt membri de partid?!

Nu va Fie FRICA a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:37 )

drukeria = penibilia!!!! sa te vinzi pt, cateva shaorme si halbe de bere la politicieni ?!?!?!?! PENIBIL – JENANT – JEGOS – GRETOS – INFECT – SUB URBAN !!!!! Dar sa -ti mai si dai cu presupusul dupa aceea e culmea NESIMTIRII !!!

LASA - NE , LASA - NE a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:38 )

drukeria LASA – NE !

Cara - te ! a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:39 )

CARA -TE drukeria CARA – TE !

T R A D A R E a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:43 )

NUMELE TAU E drukeria

pana si U Cluj a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:47 )

pana si U Cluj se descurca, doar POLI de cand drukeria ,orza si ciuhandru cu ostaficiuc s-au bagat pe fir, s-a ales praful

Aqwilla - Violla a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:51 )

Am fost la toate meciurile de la Poli 2, niciodata de la drukeria nu a fost NIMENI(ii felicit ca nu au pangarit si pe Poli 2…) si acum vor sa bage pe Poli 1 in „D” ? Cine-s ei ? Pe cine reprezinta, de fapt? De ce-i baga in seama, aceasta penibila media locala?

polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:56 )

si iancu are vina,e clar asta.dar daca nu era elefantu asta,nu vedeam nimic noi.in mare parte datorita lui am vazut pe stadion meciuri de cupe europene,am batut pe dinamo si pe steaua,am terminat sus in frunte.eu sant un simplu suporter,de fapt drukeria asta a cui e?a domnului orza?care la meciu cu urziceniu era numai zambete?voi de unde va finantati?eu stiam ca la o asociatie de suporteri,fiecare suporter cotizeaza o suma de bani lunar.poi voi mai mult de 50 nu santeti,hai 60 maxim .am tacut pana acum,dar mi sa facut scarba ca va dati marii suporteri si in schimb va vindeti ca painea calda.

drukeria-membridepartid a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:56 )

Va rog sa nu ma bagati in seama, de obicei eu scriu doar cu punga la nas si folosesc vreo 20 de nume. Cand nu trag pe nas nu scriu, pentru ca sunt ocupat sa-i fac dragoste mamei.

papadopol a spus: (iunie 23rd, 2012 at 12:57 )

vad ca s-au mobilizat toti baietii anti druckeria. poate ca intrarea unor membri in politica nu este cea mai insporata idee, dar sa ajungi sa spui ca poli sufera din cauza lor este o enormitate. serios acum, cine e de vina pentru situatia de la poli, druckeria? de ce iancu nu prezinta actele de la club? de ce nu e transparent? singurul vinovat pentru situatia asta de cacao e iancu. restul e can can.

fruncea... a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:05 )

……alcoolisti de la formatiunea „drunkeria” sa isi manifeste parerile intre ei la un pahar de bere…

polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:06 )

DRUKERIA VREA SA PORNEASCA DE JOS?dar cu ce jucatorii?de la POLI 1 nu mai e nimeni,la POLI 2 si juniori pleaca toti.poate vor ei sa intre pe teren sa joace.HALOOOO.lasati intereselei.uitativa la dinamo ce vrea sa faca,merg toti coopii din banat la deva sa joace pt dinamo.avem cel mai bun centru de copii si juniori din tara,oare drukeria stie lucru asta?au plecat juniori la turneul final,pe bani parintilor,puteau sa ajute daca se dau asa mari polisti.

Ce drekk a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:07 )

Ce drekk tot aveti cu astia de la drukeria? Nu vedeti cxa pana si Orza a vazut ca i-a platit degeaba? Copiii, marea parte nu au avut drept de vot, iar tampitii aia de „conducatori” au baut si ei o bere rece! Acum vor sa bea si de la Robu, ca tot e vara!

interese a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:10 )

ce interese, fratilor. druckeria vine cu o solutie. voi aveti vreuna, in afara ca-l lingeti in fund pe iancu?

drekkeria,ii doare-n PIX ! a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:11 )

la nici un meci din turneele de calificare de la juniori, de la D.Palti…,teren 2, nu a fost nici un drukerist d-asta! Habar NU AU DE JUNIORI, TINERET, COPII de la Poli, dar ei AU IDEI !!!

drukeria = SOLUTIE ??? a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:14 )

Penibilii astia, care se vand pt. un pahar de bautura au solutii??? Poate pt. alcoohol!! Ce solutii pot avea ei pt. CLUBUL POLI, cand nu au vazut nici un meci de la Poli 2, juniori A, juniori B, juniori C, juniori D, etc ??? Nici nu stiu ca exista asa ceva!!! Ei cred ca e vorba de ceva bere !!!!

polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:16 )

pt.papadopol.e prima data cand scriu.dar mi sa facut scarba in ce hal a ajuns galeria si de cine e condusa.unde or ajuns sa sa se bage.na zis nimeni ca elefantu nu are vina,dar ar fi bine sa ne uitam si in curtea noastra,.pana la urma urmei,drukeria sa isi faca echipa sa joace in D si sa isi dea comunicate unu la altu.

EXISTA mai PENIBIL decat IANCU ? a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:20 )

DA ! BINEINTELES! Si se numeste drukeria !

banatanugugulanu a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:25 )

sa ne raspunda la intrebare cei din drukeria: „de ce sunteti membrii de partid?”

Pantera MOV a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:26 )

Toate echipele din Liga lui Mitica, aduc jucatori din Brazilia,Anglia,Honduras,etc,iar noi care avem TALENTE,JUNIORI,TINERET, trebe sa ajungem in judet, ca asa vor niste tembeli betivi, care au avut tupeul sa se duca la Robu! Dl. Robu, in loc sa-i deA afara cu picioare-n koor, ii mai si baga-n seama! Sper sa nu ajung , sa-mi para rau ca l-am votat!

papadopol a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:28 )

hai sa fim corecti cu noi. nu sunt membru druckeria, sa fie sanatosi, dar atacurile astea sunt penibile. nu fruckeria poarta vina pentru ce se intampla la poli, iar cine nu vede ca singurul vinovat e iancu, are o problema. de ce nu rezolva acum robu aceasta problema, daca se putea pe vremea lui ciuhandu? va spun eu, din aceleasi motive, actele! se numeste parnaie orice intelegere cu marian iancu.

fruncea... a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:32 )

asta e mana …pierzatorului de orza……”drunk-eria” sa vada de bera lor….orasul TIMISOARA vrea fotbal …nu fanteziile a 10 betivi……

banateanu vesel a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:41 )

ce am ajuns, fratilor! ne-o tragem intre noi, din pricina tiganului. sincer, in conditiile astea, ne meritam soarta!

Aqwilla - Violla a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:44 )

Frati timisoreni, sa stabilim niste repere: Primaria Timisoara nu poate da bani la fotbal(desi Primaria Lugoj,Primaria Recas,Primaria Jimbolia DAU, iar Primaria Tg.Mures, a dat in sezonul in care echipa a retrogradat, 5,5 MILIOANE DE EUROY….),Cons.Local nu poate da bani la fotbal, Cons.Judetean nu poate da bani la fotbal……………NU EXISTA NICI UN INVESTITOR PRIVAT, care sa dea bani la fotbal, SAU LA ALTE SPORTURI, SINGURUL -SINGURUL-SINGURELUL CARE A DAT E…… IANCU(atat cat a dat….), atunci ce sa o mai „frecam” si sa dam pareri, tocmai de la cei care taiau gardul loa stadion cu patentul, pt. 8 lei ? DEOCAMDATA E SINGURA SOLUTIE !!! Tampenii din astea ca vrem GAZPROM, vrem seici arabi, astea-s chestii de betivi bolnavi mintal…..

polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:44 )

pt.papadopol.nu intru in politica.dar e si vina unora din oras.eu vb despre drukieria in ce fal au ajuns.sa se manjeasca cu toate prostiile.asta nui galeria lui poli.nu sant suporteri lui poli.ei dau comunicate in numele cui?ce stiu ei sa conduca?cu ce bani?cu ce jucatorii?sa fim seriosi.

@banateanul vesel a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:45 )

bey, BOULE, vezi vreo solutie fata „tiganul”? Ce te bagi in seama, sa fie un prost in plus ?

@@babateanul vesel a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:51 )

bou e ma-ta iar taticul tau e o vaca incaltata. din ei ai iesit tu, imbecilule! semnezi tu pe propria raspundere sa fie ajutat iancu, chiar si cu pretul libertatii, fanul lu peste care esti? informeaza-te, imbecilule! si vin-o dupa asta sa faci sula mare. e plina lumea de retardati ca tine, asta e nenorocirea. sa o saluti pe ma-ta din partea mea. spune-i ca a fost ok ultima oara.

drukeria-membridepartid a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:51 )

I love you Iancu,vreau sa te urci peste mine si sa ma iubesti.

un polist istoric a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:53 )

De-a lungul celor 90 de ani de existenta, POLI a avut numerosi LIDERI de galerie,sinceri,cinstiti si pasionati(nu dau nume, caci nu sunt pregatit sa-i amintesc pe toti…..) si acum vin niste „neicanimeni”, care se erijeaZA IN mari polisti, SI-SI „DAU CU PRESUPUSUL” DESAPRE ACEST CLUB, FARA CA maca sa se spele pe dinti, inainte de a vorbi despre POLI T I M I S O A R A ! ! !

papadopol a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:54 )

da, sunt vinovati ca au pompat vreo 12 milioane, cei de la primarie si cei de la cjt, fara sa se intereseze de starea societatii condusa de iancu. asta e marea lor vina! legea spune clar ca nu poti da bani publici unei societati cu datoerii la stat. pentru asta as vrea sa-i vad la raport pe ciuhandu, ostaficiuc, orza si toti consilierii locali si judeteni care au votat pentru asta. asta nu intelege lumea. societatea pe care joaca poli si e a lui aincu nu are cum sa primeasca bani publici, de aici si taraganarea autoritatilor, care cauta o solutie.

@@@@@@@banateanul vesel a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:55 )

bey, laba trista, pey dupe cum te exprimi se vede ca tu nu poti fufe nici o furnica……..

@@@@@@@drukeria membrii de partid a spus: (iunie 23rd, 2012 at 13:58 )

vad ca n-are cine sa se urce pe tine si sa te iubeasca? vezi ca Nastase si-a revenit, poate i s-a si lasat a f……..ace treaba……

polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 14:01 )

altadata cand drukeria mai da comunicate ,sa zica santem o mana de 50 de oameni care nu ne convine asta asta si asta.simplu.nu vorbesc ei in numele suporterilor.iar condukatori din drukeria daca vor sa vb sa faca o sedinta sai vedem si noi la fata.sa ne dam si noi cu parerea ,daca tot vor sa faca ceva pt clubu asta sa mearga sa se intereseze ce jucatori mai are POLI la ora actuala,antrenorii,si cati juniorii mai are centru de copii.sa gaseasca o solutie ca sai opreasca macar pe astia care mai sant

polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 14:03 )

pt papadopol.in mare parte ai dreptate.dar unele lucruri nu se stiu.

@polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 14:06 )

druckeria a vorbit in numele membrilor asociatiei, nimic mai mult.

@ polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 14:07 )

mana are 5 degete, nu 50 !!!!!!! Baiete,priteste-ti atent mainile !!!

@ @@polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 14:09 )

IN NUMELE „ASOCIATIEI” poate vorbi UN NUME !!!! Care nume a vorbit? x, sau y, sau z, ca nu-mi „iasa”

PE "CENTURA" a spus: (iunie 23rd, 2012 at 14:32 )

Cand te vinzi o data, nu mai poti poza in femeie cinstita! Dar mai IN FECIOARA, cum face drukeria! Normal ca, au si ei locul lor, dr PE CENTURA !!! PE CENTURA FOTBALULUI, pe centura orasului, ma rog, treaba lor! Ei au vrut! Ei au ales!

polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 14:34 )

va dau echipa ideala pt F.C. DRUKERIA URZICENI.. presedinte.ORZA, dircetor economic COJOCARI,director marketing si ofiteru cu securitatea stadionului BRANCOVAN.ofiter cu presa LEVENTE.antrenor .va dau doua variante,grebla sau prodana.daca vb cu sefu de la ajf,poate prindeti un loc in D.dati si voi o bere si va baga.gata cu prostiile.revenitiva fratilor,si lasati politicu deoparte.daca va hotarati vreodata sa faceti sedinta dati un comunicat sa va stim si noi.salutarii

oana a spus: (iunie 23rd, 2012 at 14:46 )

respect, druckeria!

@@@ oana a spus: (iunie 23rd, 2012 at 14:51 )

CORECT OANA! Si vedetele XXXLLL, merita oarecare respect! Chiar daca o fac pt. bani!

@@@@oana a spus: (iunie 23rd, 2012 at 15:00 )

vai, dar de ce esti asa de rau? te-am jignit cu ceva? nu am voie sa am o opinie proprie si personala decat a ta? sunt dezamagita, credeam ca civilizatia de aici nu e doar o poveste. se pare ca e. daca te simti bine, continua sa ma injuri ca am o parere. daca nu, poate iti ceri scuze.

@@@ oana a spus: (iunie 23rd, 2012 at 15:07 )

Care-i injuratura, totusi? A……, te-am contrazis>…….? Cer scuze, ca mi-am permis!

oana a spus: (iunie 23rd, 2012 at 15:09 )

ironia ta e vecina cu injuratura. spunea-i ceva de vedetele xxl… in fine

polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 15:10 )

SUNT TOT EU, drukeria-membridepartid DAR IMI PLACE SA O SUG SUB DIVERSE NUME. DESEARA PE CENTURA MA VA CHEMA NINA SAVARINA

polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 15:23 )

se vede de ce santeti in stare acum.unu din voi ,santeti nascut in TIMISOARA?

Andri POPA a spus: (iunie 23rd, 2012 at 15:26 )

bey ciumpalacilor, au fost de-a lungul timpului,oameni care au fost in deplasari,pe bani lor, din salariile lor, pe ploaie,pe frig, pe soare, care au fost in deplasari cu POLI si acum veniti voi, niste neica-nimeni, care nici macar nu traiti pe banii vostrii, ci ai babacilor, sau platiti cu o „zama” de colonelul Cojocari si ziceti ca vreti pe POLI in judet? bey gunoaie stradale, pey pe cine intereseaza parerea voastra?

@polistcuinima a spus: (iunie 23rd, 2012 at 15:34 )

eu sunt nascut la Urziceni, ca IDOLU tau(nu cel de la aeroport….)

marius polistu a spus: (iunie 23rd, 2012 at 15:41 )

bai dar mai incetati cu jignirile astea, ne umplem de respect, oameni buni. ce naiba!

mesaj pt.drukeria a spus: (iunie 23rd, 2012 at 15:56 )

de fapt pt. sefi ;,baieti , cei la care V -ATI VANDUT, AU PIERDUT ALEGERILE !!! Orza si Ostaficiuc, nu mai sunt! Gata! S-a terminat din data de 10 iunie!Aproape doua saptamani! Gata,ati „pariat pe gloaba looser”!

seby a spus: (iunie 23rd, 2012 at 16:05 )

@mesaj pt. druckeria
sa vina acum ai vostri, robu si bojin. sa vedem ce vor face pentru poli.

un gram de cohones a spus: (iunie 23rd, 2012 at 16:16 )

e greu sa fi barbat,stiu,dar macar UN GRAM DE COHONNES sa aveti sa recunoasteti ca ati fost pacaliti! Poate nu v-ati vandut, poate nu v-a dat NIMIC, totul a fost pe GRATIS! Dar, ca sa mai urmeze….CEVA…, dati un comunicat ca v-ati inselat, ca ati fost inselati !

Mircea a spus: (iunie 23rd, 2012 at 18:29 )

L-am auzit pe Robu la TV la emisiunea lui Florin Mihoc, din pacate n-a fost in studio ci a intrat doar prin telefon. In sfarsit m-am lamurit si eu cum stau lucrurile. Omul asta explica clar se vede ca-i profesor universitar. Am inteles ca Poli poate fi cumparata de la Iancu in totaalitaate si sa scapam de el dar dupa ce o cumparam avem de platit datoriile de 6 milioane de euro catre diversi (nu catre Iancu). Astfel am ramane in Liga 2 cu toti jucatorii actuali ca Robu zice ca inca nu si-au perfectat contractele de transfer niciunul. Pai nu pot CLT, CJJT si oamenii de afaceri banateni sa stranga impreuna 6 milioane euro? Vai de noi atunci. Robule, de la Primaarie cat esti dispus sa dai? Da frate ca lumea iti va ridica statuie iti spun eu.

Gelu a spus: (iunie 23rd, 2012 at 18:31 )

Bai voi astia de la druckeria sunteti manipulati de Orza ca de-aia v-ati inscris si in pntcd, vai de capul vostru.

eugen nasu a spus: (iunie 23rd, 2012 at 18:57 )

Lăsați-mă cu DRUKERIA. Aici sunt numai oportuniști și manipulați. De ce nu ați intervenit mai devreme contra lui Iancu și Chivorchian, Stimabililor!!

tinu a spus: (iunie 23rd, 2012 at 18:59 )

ba… da cine va pune pe voi sa vorbiti asa urat despre druckeria?

cozi de topor a spus: (iunie 23rd, 2012 at 19:26 )

drukeria=asociatia cozilor de topor din Timisoara! saracii,vai de mama lor!

dle PRIMAR ROBU - ce deceptie! a spus: (iunie 23rd, 2012 at 19:30 )

dle PRIMAR pai chiar pe astia care au votat pe fata contra, i-ati primit in audienta? Trebuia sa-i planificati prin noiembrie si sa vorbiti intai cu oamenii seriosi! Daca asa incepeti mandatul, stand de vorba cu pielea a 7-tea!

Banatanul a spus: (iunie 23rd, 2012 at 22:35 )

Dragi suporteri cei care va dați mari polisti ati votat Robu si clanul Olteanu( interlopi) o sa suferiti peste ceva timp dar va fi prea târziu si va mai spun ceva tot sin interiorul acelor persoane pe care leati votat ca noul președinte care va conduce clubul Poli va fii marele Mima Giuchici un om cu valoare 0 asta este informație din interiorul USL

Ce vreti ? a spus: (iunie 23rd, 2012 at 22:44 )

Astia vor sa-si faca o echipa a lor, care sa joace cu taximetristii,liftierii, dar sa-i finanteze Primaria!

In ce HAL s-a ajuns!?! a spus: (iunie 23rd, 2012 at 22:52 )

Pai cica marele COMANDANTE de la drukeria a ajuns giuchici !!!!! Ce penibil!

polistcuinima a spus: (iunie 24th, 2012 at 05:19 )

acum pe bune.e valabil pt toti suporteri.ca snt vanduti ca sant luati de prosti.eu zic sa facem o sedinta.ne adunam si vedem ce e de facut.cum face drukria sedinta cu liderii de grupari,adik de fapt care nu sant.pe data de 6 iulie in spate la peluza.care sant suporterii adevarati sa va vad pe toti acolo.sa vad la cati vi frica sa dati ochi cu mari drukerii.ora 19

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Doar echipa de baschet va mai reprezenta Timişoara în acest an

Singurul campionat românesc masculin activ între Crăciun şi Anul Nou rămâne cel de baschet. Liga Naţională se pregătește pentru ultima etapă a anului, cu cinci partide ce vor putea fi urmărite pe micile ecrane. Capul de afiș al rundei cu numărul 14 este confruntarea dintre FC Argeș și SCM U Craiova, două echipe cu un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar echipa de baschet va mai reprezenta Timişoara în acest an
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Autoturism de lux în valoare de 200.000 euro căutat de autoritățile din Italia, descoperit la PTF Moravița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, județul Timiș, au depistat la controlul de frontieră un cetățean francez care a încercat să intre în ţară cu un autoturism, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autorităţile din Italia. La Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, judeţul Timiş, s-a prezentat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autoturism de lux în valoare de 200.000 euro căutat de autoritățile din Italia, descoperit la PTF Moravița
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel, în zilele 27-28 decembrie website-ul www.ppcenergy.ro va fi indisponibil. De asemenea, în perioada 30 decembrie 2024-5 ianuarie 2025, unele servicii oferite de PPC Energie, inclusiv aplicația myPPC, vor fi temporar indisponibile, pentru a se asigura actualizarea sistemelor informatice, în vederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Primăria Timișoara a lansat în licitație proiectul pentru ridicarea parcării supraetajate pe care o va ridica în centrul orașului, lângă noua clădire a Spitalului de Copii. Va fi un contract de tip proiectare și execuție, iar suma alocată depășește 34 de milioane de lei. Timișoara ar putea avea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a lansat oficial licitația pentru proiectarea și ridicarea parcării Spitalului de Copii
Administrația Bazinală de Apă Banat nu are prea multă putere atunci când se pune problema deschiderii punctului de trecere a frontieră dintre România și Serbia, deși acesta se află pe ”teritoriul” instituției. Eforturi se fac, spune directorul Management European Integrat Resurse de Apă din cadrul ABA Banat, Cătălin Nagy. Totuși, problema se va rezolva la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se depun eforturi pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei de pe Bega
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița, județul Timiș, au depistat la controlul de frontieră un cetățean francez care a încercat să intre în ţară cu un autoturism, în valoare de aproximativ 200.000 euro, căutat de autorităţile din Italia. La Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, judeţul Timiş, s-a prezentat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autoturism de lux în valoare de 200.000 euro căutat de autoritățile din Italia, descoperit la PTF Moravița
Multă lume s-a întrebat de ce joacă britanicii fotbal de Crăciun, când la ei se desfăşoară meciurile de „Boxing Day”. Răspunsul este simplu şi se răgăseşte în istorie… În memoria unui Crăciun de demult, când războiul s-a oprit pentru a face loc unui meci de fotbal! Aşadar, cel mai interesant joc de fotbal ce s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când armele au tăcut și mingea a „vorbit”! Miracolul fotbalistic din timpul Războiului cel Mare
Iubiți frați întru Hristos, Preacucernici Părinți, Dragi credincioși, Cu harul Bunului Dumnezeu am ajuns la sărbătoarea Nașterii Domnului. Încă de la începutul postului Crăciunului peregrinez cu gândul în parohiile eparhiei noastre, la preoți, la familiile lor și la miile de chipuri ale dumneavoastră, ale credincioșilor, pe care v-am întâlnit în decursul anului care se apropie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scrisoarea pastorală de Crăciun a lui †IOAN, episcopul greco-catolic de Lugoj
Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2024 Iubiți Frați și Surori în Cristos, De Crăciun se împlinește un vis ancestral al omului. În adâncul sufletului fiecărui om există dorința de a-l întâlni pe Dumnezeul său, pe Creatorul său, la fel cum un copil despărțit de părinți tânjește cu o dorință elementară să îi cunoască,să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop diecezan

Crăciun fericit!

De Sărbătoarea Crăciunului vă dorim să aveți parte de gânduri bune, multă bucurie, căldură în suflet și armonie, linişte şi foarte multă sănătate alături de cei dragi! Noi, cei de la deBanat.ro, vă mulțumim pentru că ne-ați fost alături și vă dorim s-aveți parte de cele mai frumoase sărbători cu putinţă. Crăciun fericit!  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun fericit!
Top