Paisie Lugojanul tuna si fulgera inainte de Sfantul Sinod

Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Timişoarei, încearcă să muşamalizeze una dintre cele mai mârşave afaceri pe care le-a gestionat vreodată. Frauda este anchetată acum de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, dar şi de reprezentanţii POSDRU. Paisie vrea să fie curat ca lacrima înainte de ședința Sfântului Sinod.

Angajatele a cinci centre educaţionale care funcţionează în cadrul unui proiect european în care partener este Arhiepiscopia Timişoarei erau forţate să doneze lunar câte 500 de lei din propriul salariu către arhiepiscopie. Povestea a răsuflat, astfel că este anchetată de reprezentanții POSDRU și nici Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara nu e departe.

Pentru a distrage atenția de la ilegalitatea pe care l-a gestionat-o direct, Paisie Lugojanul a făcut scandal în Consiliul Eparhial de miercuri. El a cerut înlăturarea din funcţii a consilierului economic al Arhiepiscopiei Timişoarei, Valentin Boancheş, dar şi a administratorului Catedraleie Mitropolitane, preotul Eugen Murgu.

Motivele sunt puerile. Lui Murgu i s-a imputat că a fost găsit în plus pe stoc cu 90 de pachete de lumânări, iar lui Boancheş că nu l-a controlat cum trebuie. De fapt, totul este o mizerie „marca” Paisie, care se vrea curat înainte de Sfântul Sinod extraordinar programat pe 18 iunie. Atunci, episcopul-vicar al Timişoarei va fi tras la răspundere pentru mai multe capete de acuzare.

Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Nicolae, a vrut să amâne luarea unei decizii miercuri, dar Paisie a ridicat tonul, ca de fiecare dată, şi a insistat până când mitropolitul a cedat. În locul celor doi au fost propuşi pentru funcţia de consilier economic Cristian Constantin, iar pentru cea de administrator al Catedralei Mitropolitane, Eugen Goanţă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

gheo a spus: (iunie 13th, 2012 at 20:32 )

asta-i giavol nu-i popa, Paisie, si-o bagat necuratu treaba rau de cand e el venit in Timisoara

ghici? a spus: (iunie 13th, 2012 at 22:18 )

iaca servitorii au ajuns stapani …
poate ca la sf sinod din 18 iulie vom avea bucuria sa fie transferat domnu paisie de tziganesti acasa la arges…
ori in vanuatu la rromanii exilati…

ieu a spus: (iunie 14th, 2012 at 13:27 )

nu stiu cat de curat vrea sa para pana la sinod cu astea doua destituiri, dar stiu ca si-a plasat pretenasi pe functile care-l interesau, de urmarit ce „afaceri marsave urmeaza”, astfel ca, incurajam presa sa patrunda mai profund in „viata intima” si plina de sfintenie a imparatului si UMILELOR lui slugi.

ieu a spus: (iunie 14th, 2012 at 13:50 )

totodata, simplele vorbe nu duc decat la ai mai pata putin imaginea, cred ca cel mai util ar fi fost sa facem un dosar cu toate manevrele astea si in plus fata de asta sa fi strans semnaturi, prin care sa solicitam inlaturarea imparatului de pe locul unde nu a existat vreo imparatie, dosar care pe data de 18 sa ajunga pe masa Consilului.

marcel a spus: (iunie 14th, 2012 at 15:28 )

Paisie e divaolul din Mitropolie. Ar trebui ars pe rug. Rusine Ion Gheorghe!

nae a spus: (iunie 14th, 2012 at 17:21 )

Jigodia e pe felie cu Bojin acum. I-a facut campanie peste tot. Astia de i-a pus acolo sunt pe fata preieteni cu Bojin. Asa ca Preasfintitul s-a blindat fratilor. Pariem k asta e ultimul material care mai apare despre el?!

viorel a spus: (iunie 22nd, 2012 at 13:42 )

nu ,nu pariem,caci la Bucuresti mai este unul,tot popa,stim noi care si ce putere are acuma !Asa ca mai suportati vreo 4 ani,cel putin pe preasfintitul paisie.Iar cu Corneanu,ce tot vreti de la un om asa de batranlipsit de orice putere si vointa?
Poate ca un alt mitropolit ar trebui adus aici si acela sa faca ordine,asta,da !cred si eu ca unora le place de corneanu ca nu e in stare sa ia nici o atitudine,de frica,batraneste,lasitate,etc !
De-asta e invinuit paisie de orice.Ei vor sa fure linistiti caci Corneanu ii lasa in pace si putni ii pasa de ceea ce se intampla !
Curatenie peste tot,asta ar trebui,dar cine s-o faca?

Nicolae a spus: (septembrie 6th, 2012 at 23:17 )

Nici un proroc sau ierarh nu a fost bine primit in patria sa ……de la inceputuri si pana azi….lumea este plina de farisei si in zilele noastre…asa ca usor cu PS Paisie Lugojanul ….daca nu il cunoasteti cu adevarat…..numai Dumnezeu stie cu adevarat ce se va intampla incontinuare…..Doamne ajuta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.