Robu a scos din birouri functionarii primariei

Primarul Nicolae Robu ia la periat întregul oraș. Luni a ieșit pe teren la „acvariul” din Piața Operei, iar marți și-a trimis subalternii în controale în zona Soarelui. Urmează Calea Girocului, iar observațiile șefilor de servicii vor fi confruntate direct cu acelea ale primarului.

Inspectorii şi şefii de serviciu au fost trimişi pe teren şi obligaţi să raportez neregulile. Nicolae Robu a vrut ca prima descindere pe teren a subordonaţilor săi să se facă chiar sub ochii lui, aşa că a ales Zona Soarelui.

„Fiecare inspector și şef de serviciu va constata, pe segementul de care răspunde, ce nu e în regulă în fiecare cartier. Îmi prezintă raportul şi au imediat ca sarcină să treacă imediat la treabă, pentru a aduce măsuri corective. În Soarelui deja se lucrează la înlăturarea anumitor nereguli”, a spus Nicolae Robu.

Următoarele verificări pe teren vor fi făcute în zona Girocului. „Vreau să vadă şefii din primărie cu ochii lor cum stau lucrurile. Bineînţeles, voi vedea şi eu. Vom face comparaţie între ce au văzut ei şi ce am văzut eu. Orice neregulă constatată trebuie înlăturată. Eu mă voi informa direct la faţa locului”, a mai spus primarul Timișoarei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

REPUBLICA BANAT a spus: (iunie 26th, 2012 at 18:19 )

Si cand va vedea noul primar cum se „descurca” doamna Aura, Culita, Ciupa si Cojocari?

timisorean a spus: (iunie 26th, 2012 at 19:53 )

toate directiile primariei timisoara, dispun de mijloace de culegere de imagini si de filmat asa ca ar fi bine ca sa raporteze in deplina cunostinta de cauza si atasat cu imagini si video!
altfel, se vor isca neantelegeri intre ceia ce este pe teren, ceia ce constata inspectorii(de regula stiu dar nu raporteaza corect) si ceia ce va constata personal domnu primar.
Rigoare-corectitudine-feed-bek!

arderteanu ion a spus: (iunie 27th, 2012 at 22:10 )

Cartier Ronat. Putem sa stim cu cateva zile inainte de vizita de lucru a dlui primar in cartier. Dorim sa-i ridicam cateva probleme de evacuarea apelor reziduale cartierul fiind necanalizat in totalitate desi s-a intocmit un proiect cu fonduri europene de coeziune, prin AQUATIM in 2011. Cetatenii intreaba

ardereanu ion a spus: (iunie 27th, 2012 at 22:18 )

Rugam minte catre d-l primar sa treaca si peste linia de cale ferata ca sa vada si no alta fata a orasului nu numai centrul. Daca sta la marginea orasului inseamna ca suntem tigani sau ultimii oameni. Exemplu: pavilioanele CFR arata ca dupa bombardament. Se invoca proprietatea cetateanului, dar simtul civic sub presiunea inspectorilor de zona unde a disparut?

popescu ion a spus: (iunie 28th, 2012 at 20:19 )

Exact ca pe vremea lui Ceausescu , fara eficienta si fara cap , totul facut sub graba promisiunilor (partial cu acoperire) pentru primele 6 luni de mandat. Complexitatea lucrurilor il depaseste pe acest om iar ingamfarea este fara margini , citez „simplii angajati „,etc., dar de la care ar fi bine sa ceara sfaturi.

ardereanu ion a spus: (iunie 28th, 2012 at 22:39 )

aroganta primarului era mai nimerita in invatamantul superior numai si numai daca avea sorti de izbanda. Alegerea ca primar a dlui Robu cred ca a fost un oftat de libertate din partea fostilor colaboratori. Ori politician ori tehnician. Se merge pe linia de minima rezistenta. Nu as fi abandonat meseria daca as fi fost un ilustru PROF si manager de invatamant superior

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.