Emoţiile se apropie de final pentru peste 5.000 de absolvenţi de clasa a XII-a din Timiş. Cel mai târziu duminică, la ora 14, rezultatele la examenul de bacalureat ar trebui să fie afişate. Probabil, la majoritatea liceelor acestea vor fi afişate cu cel puţin două ore înainte.
6.500 de absolvenţi de clasa a XII-a au fost înscrişi pentru prima sesiune a bacalaureatului 2012, în Timiş. Aproximativ 1.000 dintre aceştia au preferat să nu se prezinte la cel mai important examen al vieţii lor de până acum.
În 2011, Timişul a fost pe ultimele locuri din ţară, înregistrând o rată dep promovare de numai 32% la bacalaureat. Atunci s-a dat vina pe subiectele grele, supraveghetori prea severi, dar mai ales pe camerele de luat vederi. În 2010, fără camere de luat vederi, în Timiş promovau 82% din elevii care s-au prezentat la Bac.
Comentarii prin facebook