Zambon: „Iancu nu a castigat niciodata un litigiu cu mine”

A fost Claudio Zambon mai malefic pentru Politehnica Timişoara decât Marian Iancu? Este o întrebare care stă pe buzele tuturor celor care se identifică cu culorile alb şi violet. Italianul revine în prim plan și susține că Iancu a cumpărat de la el, încă de acum trei ani, culorile și palmaresul lui Poli și că, de fapt, n-a câștigat niciun proces pe această speță.

Claudio Zambon, un personaj de foarte tristă amintire pentru suporterii poliști, susține că Marian Iancu a cumpărat de la el, în 2009, palmaresul şi culorile clubului. Acestea au fost trecute, ulterior, pe o firmă la care preşedinte şi administrator era Emil Roșiianu, vicepreședintele clubului pe care îl patrona omul de afaceri bucureştean. Nici vorbă de vreun litigiu câştigat de Iancu în faţa lui Zambon!

„Domnul Marian Iancu nu a câştigat niciodată un litigiu cu mine şi cu Poli Timisoara care a fost a mea. Din anul 2009, a cumpărat clubul de la mine şi de la toţi asociaţii care erau acţionari la Fotbal Club Politehnica Timisoara, pe care l-a trecut pe o companie unde l-a pus preşedinte şi administrator pe Emil Roșiianu. Împreună cu el, a pierdut intenţionat un litigiu, pentru că nu a depus actele. A început să se laude că după şase ani de litigii a câştigat cutare şi cutare, dar e cel mai prost om din fotbal!

Se vede unde a ajuns Timişoara. Diferenţa dintre mine şi Marian Iancu e foarte mare. Am băgat bani şi nu am luat niciun leu, doar vrăjeală de la domnul Roşiianu şi Orza. Am predat clubul cu zero datorii la stat. Domnul Iancu a lăsat 25 de milioane de euro datorii şi a luat şi banii pe jucătorii care au plecat de acolo. Poate că a prevăzut că va falimenta clubul, va vinde ce poate vinde şi apoi începe şantajul pentru palmares şi culori. Asta a fost intenţia lui, de la început!

L-a pus preşedinte şi administrator pe Emil Roșiianu la firma pe care a trecut culorile şi palmaresul. A intrat în situaţia falimentară, nu mai are firme la dizolvare şi acum are palmaresul şi culorile la firma cu care a cumpărat de la noi. Mai smulge câteva milioane de la primărie, căreia vrea să i le vândă”, a spus Claudio Zambon, pentru Sport Total FM.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

26 comentarii pentru acest articol

Radu Victor a spus: (august 18th, 2012 at 17:07 )

A smulge bani din primerie inseamna a lua bani din buzunarul nostru. Asta ar trebui sa stie si Robu.

ACS POLI T I M I S O A R A a spus: (august 18th, 2012 at 18:04 )

Ba, ce dastepti is cimisorenii! Dintr-o data il cred pe Zambon!?! Bey, ce cestie uimitoare!

ZAMBON CASTIGATORUL a spus: (august 18th, 2012 at 19:25 )

Sunt de NEINVINS si voi REVENI INVINGATOR !

Ranjilla a spus: (august 18th, 2012 at 19:45 )

Mue Iancu si Mue Zambon aceste 2 persoane nici nar mai trebui sa se auda de numele lor in Timisoara . Sunt dupa parerea mea 2 persoane „scarboasa” pentru Timisoara.

zicusoare a spus: (august 18th, 2012 at 21:05 )

pana la urma cineva o sa-i bage gurita lui stramba la produs in Timisoara, ca sa strangem bani de lunetist pentru sandu si iancu

dan a spus: (august 19th, 2012 at 09:12 )

poli nu va scapa in veci de marian iancu. asta nu inseamna ca zambon a fost mai bun decat iancu. din contra, as spune.

UN MIC-MICUT AMANUNT a spus: (august 19th, 2012 at 09:15 )

nici ziaristii(intentionat,sau nu…) si nici spectatorii si fanii, nu au observat UN MIC AMANUNT: TOTI JUCATORII DIN LOTUL LUI ACS Recas(mai putin Szekely..) SUNT TIMISORENI !

POATE CA.... a spus: (august 19th, 2012 at 09:17 )

..cei care scriu(pe unde pot…) ca ACS Recas nu e POLI, intr-un fel au dreptate, dar……NU POT SPUNE CA NU E T I M I S O A R A, din moment CE TOTI SUNT TIMISORENI !

@POATE CA a spus: (august 19th, 2012 at 09:35 )

kirev e timisorean? dar sarbii? zagrean? ovidiu petre? nohai? ratiu? sunt destui timisoreni in lot, dar nu sunt toti cu buletin de timisoara cum insinuezi. iar aia care sunt asa, apartin de marian iancu, care ii poate vinde in orice moment. la fel e si cu grupele de juniori, astea fiind tot ale lui iancu.

@@ poate ca si altii care... a spus: (august 19th, 2012 at 14:42 )

UNII PRICEP MAI GREU !!! Era vorba de jucatorii lui ACS Recas! Kirev<Zagrean,sarbii etc NU AU FOST JUCATORII LUI ACS Recas !!!! Intai documenteaza-te cu ce jucatori A PROMOVAT ACS Recas si apoi bagate ca musca-n……….lapte!

Aqwilla - Violla a spus: (august 19th, 2012 at 14:46 )

Orice ziarist de clasa 7-a, care scrie la „pagina elevului” de la Gazeta de Perete a Scolii, ii punea imediat o intrebare(de bun simt lui Zambon), pai atunci CUM SE FACEA CA UEFA NE-A S O M A T sa nu mai purtam ALB-VIOLET si CUM DE NE-A PENALIZAT cu 6( SASE) PUNCTE?????!!!!!!???????? Si CINE si CUM a RECLAMAT la UEFA ca NU AVEM DREPTUL SA PURTAM ALB-VIOLET si DE CE daca, ERA LA IANCU????????!!!!!!!!!!!!!!??????????????????

Aqwilla - Violla a spus: (august 19th, 2012 at 14:49 )

Atunci CU CINE s-a judecat Iancu LA TAS????? El cu EL??????? Bey, aschimodie, om fi noi romanii mai prosti, ca italienii, dar nici chiar asa! Chiar daca ziaristii saracii plutesc, uite ca unii pricepem mai greu toata cestiunea cu judecatul la TAS !

Anda a spus: (august 19th, 2012 at 15:32 )

Acvila viola, esti mai prost decat prevedea legea. Degeaba era la Iancu daca nu pe aceeasi societate comerciala pe care era echipa.

@anda a spus: (august 19th, 2012 at 16:38 )

eu , in prostia mea nu-mi dau seama, daca era la Iancu pe ALTA SOCIETATE COMERCIALA, atunci cine a reclamat la TAS? Poate -mi explici tu, CARE SE VEDE IMEDIAT CA, ESTI MULT-MULT-MULT MAI DESTEAPTA DECAT PREVEDE LEGEA UE , chiar! Ba chiar si legea americana! Bey, POLItruc partizan ordinar care te dai anda, iar ai primit ordin, dar nu l-ai inteles, in prostia ta INUMANA ?!?

Cristi Brancovan a spus: (august 19th, 2012 at 17:16 )

Aqwilla-Viola, Iancu a cumparat de la Zambon societatea comerciala si s-a luptat pe finalul procesului civil, el contra el 😉 ….castigand, evident, el. Pana la momentul respectiv Zambon reusise sa scoata foarte multi bani de la Iancu, pentru ca acesta facuse greseala sa se auto proclame continuator sportiv si juridic al palmaresului lui Poli, cu care nici el si nici Zambon nu avea nicio treaba, insa Zambon avea FRF-ul in spate.

Aqwilla-Violla a spus: (august 19th, 2012 at 20:08 )

@Cr.Brancovan. Am inteles, deci Iancu s-a reclamat pe EL INSASI, la UEFA si a fost PEDEPSIT cu 6 puncte! Apoi s-a dat singur in judecata si A CASTIGAT si A RECUPERAT cele 6 puncte! Am inteles varianta voastra!

Anda a spus: (august 19th, 2012 at 20:46 )

Bai pasare violeta, scuteste-ne, ca tu esti singurul politruc, postezi pe toate site-urile in interesul celor de la USL, care tot pe Iancu il au in spate. Nu suntem toti asa prosti sa nu ne dam seama. Bineinteles ca la final s-a dat in judecata pe sine, ce e asa absurd, din moment ce asa ii ieseau ulterior interesele daca se auto-proclama drept cel care a adus palmaresul inapoi. Cine e incet la minte nu vede ca Iancu a inceput de foarte-foarte mult timp o strategie prin care de fapt isi asigura venituri constante de la Poli. Intr-o zi va reveni, si sefii tai, cata pesce si esemes, nu o sa aiba nimic de obiectat.

utu a spus: (august 19th, 2012 at 21:44 )

Aqvilla-Violla:Una-i una ,alta-i alta-Toata treaba a pornit odata cu debutul campionatului 2008-2009, POLI Avea interdictie sa poarte culoriile alb violet,reclamatia a venit pt doua meciuri unul cu FC Arges cand de fapt violeti erau pitesteni si mai un meci in care POLI purta culori ce erau parca albastre s-au dus mostre de culori la TAS care au demonstrat ca intre alb violet si culoarea tricourilor pe care le avea POLI in acel meci era diferita,treaba cu judecata a fost in tara nu cunosc date despre ce si cum,dar treaba cu TAS asa fost.TOATE cele bune.

@ultimul coment a spus: (august 19th, 2012 at 22:00 )

am inteles, in sfarsit deci POLI avea interdictie de la TAS sa poarte alb-violet din cauza de FC Arges, care era foarte cunoscuta la TAS, dar tricourile erau de fapt”parca albastre” si atunci au dus mostre de tricouri la TAS,de la meciul ala.In tara s-a judecat altfel, dar la TAS e foarte clar ca asa a fost! IN SFARSIT O EXPLICATIE CLARA, ca toate TREBILE POLITICE, inclusiv si asta CU REFERENDUMUL! Si asta daca asa v-a fi explicata, pt. toti o sa fie MAI MULT DECAT FOARTE CLAR!

utu a spus: (august 19th, 2012 at 22:24 )

ultimul coment:Intre 2006 -2008 au avut loc o succesiune de evenimente care au dus la „evenimentele” din 2008, in 2006 Tas ii da dreptate lui Zambon, in 2007 lui Iancu la recurs,in 2008 cu ajutorul FRF care-i elibereaza lui Zambon „niste documene” ,Zambon devine Iarasi „titular” pe palmares si pe culori,Zambon facuse o reclamatie pentru cele doua meciuri iar odata cu intrarea lui Zambon in „drepturi” atentie FIFA cere FRF depuncterea echipei POLI cu 6 puncte .In prima instanta s-a stabilit ca POLI va fii depunctata cu trei puncte pentru fiecare meci in care va folosi alb-violet .E bine daca un lucru asa serios iti creeaza amuzament.

@ultimul coment a spus: (august 19th, 2012 at 23:09 )

e MARE AMUZAMENTUL, caci voi spuneti: O DATA ca Iancu singur s-a dat in judecata desi detinea culorile si palmaresul, iar A DOUA OARA spuneti ca Zambon l-a dat in judecata pe Iancu, deoarece NU AVEA palmaresul! DECI, CA TOTUL SA DEVINA SERIOS, mai intai PUNTI-VA DE ACORD CU MINCIUNILE, ca altfel totul nu e amuzant, ci E PENIBIL RAU !

drukeria-membriidepartid a spus: (august 20th, 2012 at 08:39 )

daca tot intetioneaza cei doi politruci de la ziarul debanat.ro: aLEX nESTOR si sABIN cARA sa atace USL si pe Robu, sa gaseasca alte subiecte! nu cu poli! si veti vdea ca nimeni nu posteaza nici un coment! nimeni nu le ia apararea! repet nu ne intereseaza, atacati-l cu ce doriti voi dar nu cu minciuni si subiecte inventate legate de poli! tre’ sa fi „dus rau cu pluta” sa compari investitorul care a realizat cele mai mari performante din istoria lui poli cu zambon si sa mai si sustii tot felul de aberatii ca iancu nu a castigat nici un proces la tas, la fifa, ca s-a dat singur in judecat!… Doamne mare Ti-e gradina si multi au loc in ea!

drukeria-membriidepartid a spus: (august 20th, 2012 at 08:44 )

ce am scris mai sus este valabil si pentru cristi brancovan, bogdan herzog & membrii de partid care par foarte foarte interesati de robu de USL de referendum etc… ca niste veritabili politruci… repet atacatii cu alte subiecte! si veti vedea ca nimenii nu-i apara!

pnl a spus: (august 20th, 2012 at 09:18 )

ne dezicem de cel care posteaza cu pseudonimul @drukeria-membriidepartid chiar daca mesajele sunt scrise din sediul nostru de partid. noi,. cei de la pnl, avem cea mai tare echipa de postaci si trebuie sa atacam fara scrupule pe toti cei care nu sunt in acord cu parerile de partid. suntem ca pe vremea comunistilor. ne place sa facem rau oricui nu e deacord cu noi si parerile noastre. aviz amatorilor care mai indraznesc sa-si mai dea cu parerea despre subiecte cu care noi nu suntem de acord.

asul din maneca a spus: (august 20th, 2012 at 09:33 )

este fara precedent ce se intampla cu postacii liberali. chiar sunt cei mai multi, dar nu scriu doar din sediul partidului ci si din alte parti. postacii liberali sunt structurati la nivel national si au ordine precise sa loveasca pe oricine incearca sa spuna altceva decat ce vor sa spuna ei.

@ultimul coment a spus: (august 20th, 2012 at 13:53 )

eu sunt penelist din Botseni, de acilia postez si la Timsoara!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Doar puțină pauză, apoi campionii de la rugby revin pe teren! Pentru a-și apăra Cupa

Rugby-ul românesc intern la nivel de seniori se pregătește pentru o nouă competiție, Cupa României. Ediția 2026 va debuta pe 10 octombrie, cu șase echipe la start, care au fost împărțite inițial în două grupe, după modelul șarpe în funcție de locul ocupat în clasamentul final al Ligii de Rugby. În cadrul grupelor se va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar puțină pauză, apoi campionii de la rugby revin pe teren! Pentru a-și apăra Cupa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă

Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vineri, 2 octombrie, de la ora 08:30, la Căminul Cultural din Cerneteaz, comuna Giarmat va avea loc o acţiune de screening gratuit. Acţiunea are ca scop depistarea precoce și facilitarea accesului la servicii medicale de specialitate. Primăria Giarmata informează cetățenii că vineri, 2 octombrie, de la ora 08:30, la Căminul Cultural Cerneteaz, str. Nica Iancu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Începând cu acest weekend, în Iulius Town Timișoara, va avea loc Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii. Exemplare tropicale, pictate de natură în cele mai spectaculoase culori, dar și de dimensiuni impresionate îi așteaptă pe curioși. Prețul unui bilet este de 20 de lei și poate fi achiziționat direct prin intermediul platformei iabilet.ro sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția educativă de broscuțe și fluturi vii ajunge în acest weekend în Iulius Town Timișoara
Călin Georgescu e arestat preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București, care îl lăsase în libertate sub control judiciar. Aceeşi decizie a fost luată şi în cazul afaceristului Ionel Rusen. Poliţiştii merg la casa fostului candidat putinist la preşedinţie pentru a pune în aplicare mandatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu îşi va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor. Decizia este defintivă
Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Proiectul stadionului nou Dan Păltinișanu are emis certificatul de urbanism pentru a se putea începe etapa de proiectare, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Vestea și mai interesantă este că municipalitatea se oferă să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect, așa cum Consiliul Județean Timiș a făcut în proiectul stadionului de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru stadionul Dan Păltinișanu. Vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la proiect
Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
Timp de trei zile, între 2 şi 4 octombrie, platoul Stadionului „Dan Păltinișanu” se transformă într-un spațiu dedicat berii, muzicii, gastronomiei, tradițiilor și distracției. Organizat de Consiliul Județean Timiș, Hamei Festival va aduce concerter live şi o suprafţă de  7.500 mp pentru distracție, Aproape 20 de food truck-uri vor aduce gastronomie pentru toate gusturile, bere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.