Pastorala de Craciun a Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu

Iubiți frați și surori în Hristos Domnul, Sărbătorim din nou praznicul înomenirii lui Hristos. Încă o dată ni se vădește taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută. Iar din adâncul iconomiei lui Dumnezeu se revarsă peste noi zorii mântuirii și focul cel nemistuit al dragostei de om și de făptură.

Niciun praznic al creștinătății nu are purcedere atât de înaltă ca întruparea și nașterea lui Hristos. Iată ce spune despre acest praznic evanghelistul Ioan, prietenul și ucenicul prea iubit al Domnului: „Și Cuvântul S‑a făcut Trup și a locuit între noi și am văzut mărirea Lui, mărire ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr“(Ioan 1, 14).

Iubitului cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini har, milă și pace de la Dumnezeu -Tatăl și de la Domnul nostru Iisus Hristos.

Iubiți credincioși și credincioase,

Inomenirea Mântuitorului nostru Hristos este actul de neistovită dragoste a lui Dumnezeu, pătruns de milă pentru făptura mâinilor Sale. Coroană a facerii dumnezeiești și flacăra din Duhul lui Dumnezeu, omul căzuse pradă neascultării și devenise chip al mândriei. Din mărire și din întrebuințarea greșită a libertății, Adam – care înseamnă „om“ – și Eva, care se tâlcuiește „viață“, se prăbușesc întocmai ca fulgerul în adâncul păcatului și în rușinea neascultării.

Încetează, de îndată, de la ei frumusețea cea dintâi și izvorul cunoașterii. Încetează, apoi, starea de nemurire și piere Edenul fericirii, în care se bucurau de îndulcirea feței lui Dumnezeu. Astfel începe pentru omul cel dintâi și pentru urmașii lui durerea căderii în păcatul strămoșesc. Primul fruct al căderii și plata de îndată a păcatului a fost moartea. „Frumos era la vedere și bun la mâncare, rodul ce m‑a omorât“, zice o cântare bisericească despre fructul neascultării.

Iar despre pătrunderea morții în lume, Apostolul Pavel scrie că ea „a venit printr‑un om“ (I Corinteni 15, 21) și că „este plata păcatului“ (Romani 6, 29). Căderea în umbra morții este asemănată de Sfânta Scriptură cu o „țară de întunecime și de haos, unde lumina este tot una cu bezna“ (Iov 10, 22). Această stare este egală cu lepădarea de la fața lui Dumnezeu și cu apusul luminii care purcede de la Tatăl luminii. În ea stăpânește moartea veșnică, ce se mai numește și înviere pentru osândire sau înviere pentru rușinea și necinstea veșnică.

Alungat din sânul lui Dumnezeu și coborât din mărire și frumusețe, omul a atras după sine și răzvratirea firii, ca urmare a răzvrătirii sale. Stingându‑se pentru el luminile cunoașterii, iar porțile vieții fiind zăvorâte, pământul l‑a întâmpinat cu „spini și pălămidă“ (Facerea 3, 18). Au început atunci căutarile după Dumnezeu. Aceste căutări au fost dureroase și pline de rușine. Ele au trecut prin capistele idolilor, prin peștera sângeroasă a jertfelor de oameni și de animale, prin templele de închinare la făpturi necuvântătoare.

Solzii grei ai păcatului și ai putrejunii morale au acoperit și cel din urmă licăr al lăuntrului omenesc. Dorul după adevăratul Dumnezeu și tânjirea după viața sufletului s‑au mai păstrat, doar ca un ochi de candelă, la un popor de pastori din care urma să odraslească, la plinirea vremii, „toiag și floare din rădăcina lui Iesei“. Dar cine, dintre oameni, putea să întrebe ca Sfântul Ioan Gură de Aur: „Unde îți este, moarte, boldul?“. Și cine, dintre pământeni, putea să zică: „Unde îți este, iadule, biruința?“. Nimeni, fără numai Fiul lui Dumnezeu, care S‑a născut din pântece fecioresc, a luat trup adevărat omenesc și a avut și suflet omenesc.

Venirea Mântuitorului în lume a fost însoțită de întreita solie: preamărirea lui Dumnezeu, pacea pe pământ și bunăvoirea între oameni. Fiind înfățișată de îngeri, această solie purcede din voia lui Dumnezeu și este calea împărătească pe care va merge Domnul nostru Iisus Hristos în viața Sa lumească și în împlinirile trimiterii Sale pe pământ.

Între alcătuirile soliei mesianice este o strânsă legătură ca între alcătuirile trupului nostru. Nu se poate aduce „mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu“, fără pace pe pământ și fără înțelegere între oameni. Viforul dușmăniilor pământene și al lăcomiilor omenești este văzduhul în care nu viețuiește Dumnezeu. Nici pacea nu poate trăi fără înțelegere și dragoste între pământeni. După cum bunăvoirea este pârga și rod numai al păcii.

Pentru aceea, pacea de care țin celelalte alcătuiri ale soliei de la Nașterea Domnului este plinătatea darurilor lui Dumnezeu, a dragostei și a harului Său, a iertării și a faptului că s‑au făcut asemenea cu noi. Ea este, în primul rând, testamentul lui Iisus Hristos, Domnul și Stăpânul vieții noastre. Ea duce la unirea sufletelor, așa cum ne învăța Sfântul Apostol Pavel: „Bucurați-vă dar, fraților, desăvârșiți‑vă, mângâiați‑vă, fiți uniți în cuget și pașnici, iar Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi“ (II Corinteni 13, 11). Pacea este pâinea și bucuria vieții, după cuvântul Apostolului Petru: „Cel ce voiește să iubească viața și să vadă zile bune… să caute pacea și s‑o urmeze“ (I Petru 3, 10–11).

Binecinstitori creștini și creștine, Troparul Nașterii Domnului numește pe Hristos „Soarele dreptății“ și „Răsăritul cel de sus“. Doresc ca acest soare dumnezeiesc să lumineze pașii fiecăruia dintre noi în toate clipele vieții și să ne călăuzească spre tot lucrul bun și bine plăcut lui Dumnezeu.

Darul păcii, al dragostei, al înțelegerii și al bunei voiri să coboare în sufletul nostru ca o ploaie deasă și ca o mireasmă a Duhului Sfânt. Să odrăslească în cugetul nostru sămânța faptelor bune și să rodească însutit. Iar pășunea duhovnicească a Sfintei noastre Biserici să ne îndestuleze pe toți.

Praznicul Nașterii Domnului, al Anului Nou și Bobotezei să ne fie tuturor spre folosul sufletesc și trupesc. La mulți și binecuvântați ani!

Al vostru de tot binele doritor și către Dumnezeu pururea rugător,

† Nicolae
Arhiepiscop și Mitropolit

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Adrian Pau

Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect

Funcţia de prefect de Timiş va fi ocupată de Adrian Pau, care la ora actuală ocupă funcţia de administrator public al judeţului. Pau îl înlocuieşte în funcţie pe demisionarul Paul Finta (USR). Numirea lui ar putea avea loc chiar vineri, în cadrul unei şedinţe a Guvernului. Adrian Pau este mâna dreaptă a preşedintelui CJ Timiş,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul

SCM Politehnica Timișoara a câștigat clar penultimul meci al etapei a șasea a campionatului primului eșalon masculin. Bănățenii s-au impus miercuri seara în partida de pe teren propriu cu CSM Vaslui cu 35-21 și se mențin în plutonul fruntaș al Ligii Zimbrilor. Partida a fost echilibrată doar în primul sfert de oră, după care problemele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat finalizarea proiectului FormPract (2024–2026), o inițiativă strategică în valoare de peste 2,4 milioane de lei care a conectat direct teoria academică cu realitățile pieței muncii. Conferința de închidere, desfășurată joi, 29 octombrie 2026, la Facultatea de Mecanică, a evidențiat rezultate remarcabile care depășesc toți indicatorii asumați inițial, demonstrând interesul uriaș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul FormPract de la UPT: aproape 500 de studenți pregătiți pentru piața muncii și finanțări de business acordate
La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Prefectul Paul Finta a condus joi o nouă ședință a Colegiului Prefectural, de această dată susținută la sala de ședințe a Primăriei Timișoara. Cu această ocazie, acesta a spus că se simte ca într-o piesă de Caragiale, pentru că, deși și-a dat demisia, guvernul nu a emis HG care să constate aceasta, iar ulterior a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta a explicat Colegiului Prefectural situația în care se află acum: ”La vremuri noi, tot noi”
Întâlnirea istorică între Alfred Simonis și Ruben Lațcău s-a desfășurat, joi, la Palatul Administrativ, iar promisiunea este că astfel de discuții să aibă loc lunar. Concluziile sunt de-a dreptul interesante, peste centura Sud apare încă un pasaj, de această dată unul suprateran, iar parcarea supraetajată de lângă Casa Tineretului devine istorie, odată cu revenirea Timișoarei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului parcării de la Casa Tineretului
Ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara a adus aprobarea documentațiilor pentru reabilitarea energetică, cu fonduri europene, a zece noi blocuri din Timișoara. În urma implementării proiectului, vor beneficia de confort termic sporit și cheltuieli mai mici pentru obținerea acestuia locatarii a 800 de apartamente. Deocamdată a fost semnat contractul pentru un bloc. Lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou bloc cu 100 de apartamente din Timișoara va fi reabilitat termic cu fonduri europene
Factura pe care municipalitatea timișoreană va fi nevoită să o plătească pentru exproprierile necesare realizării noii conexiuni de la pasajul Solventul spre bulevardul Dâmbovița este de 6,8 milioane de lei. Banii vor fi plătiți actualilor proprietari pentru terenurile și imobilele care vor intra în proprietatea publică. În total, este vorba despre 18.847 metri pătrați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
Până la momentul extinderii drumului județean dintre Timișoara și Buziaș la patru benzi, administrația județeană are în proiect și alte investiții necesare pentru siguranța rutieră pe această șosea. Astfel, se lucrează la elaborarea proiectelor tehnice pentru alte trei intersecții de pe traseu, pentru sporirea siguranței rutiere. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Iovescu spune că se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Cu doar o zi înainte de întâlnirea istorică dintre Alfred Simonis și Ruben Lațcău, consilierii județeni au aprobat un proiect extrem de important chiar pentru ceea ce viceprimarul Timișoarei numea principal punct de discuție la respectiva întâlnire. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția Drumului Boilor și Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Asociația Turism Alternativ revine cu o nouă acțiune, localnicii și turiștii sunt așteptați la un nou eveniment din cadrul programului „Turist la tine acasă”, intitulat „Povești din Cimitirul din Calea Buziașului”. Punctul de întâlnire este intrarea principală în cimitir de pe Calea Stan Vidrighin, acțiunea are loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, între orele 16:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.