Ca la noi la nimeni! Fum la Vicariatul Sarbesc, iar pompierii abia au putut sa intre in Piata Unirii! / FOTO

Alertă în centrul Timișoarei, după ce un trecător a văzut fum ieșind de la Vicariatul Sârbesc. Pompierii, poliția și echipajul SMURD s-au prezentat la fața locului, dar s-a dovedit că totul a fost doar o alarmă falsă. Problema este însă alta! Mașinile de intervenție abia au putut să intre în Piața Unirii, din cauza gardurilor și stâlpișorilor.

pompieri in piata unirii6

Joi după-amiaza, o autospecială de pompieri, un echipaj SMURD și o mașină de poliție au ajuns în Piața Unirii. Motivul? Un trecător a văzut fum ieșind din Vicariatul Sârbesc și a sunat la 112. Din fericire a fost vorba despre o alarmă falsă… pentru care s-au mobilizat 12 pompieri. „Am fost anunțați prin 112 că iese fum din acoperișul Vicariatului Sârbesc. Ne-am deplasat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o ambulanță SMURD, un ofițer și 11 subofițeri. S-a constat că alarma este falsă, a fost un foc în teracotă”, spune Bogdan Mutu, purtătorul de cuvânt ISU Banat Timiș.

pompieri in piata unirii13

Pompierii au sesizat însă o altă problemă: le-a fost aproape imposibil să intre în Piața Unirii, din cauza gardurilor metalice din șantier și a stâlpișorilor amplasați în jurul pieții. Ei nu au avut de ales și… au mutat pilonii! „Putem preciza că accesul a fost îngreunat de prezența unor porți și piloni la intrarea în piață. I-au dat la o parte si au intrat…”, a mai transmis reprezentantul ISU. Piața Unirii este parte a recent încheiatului proiect de reabilitare a zonei Cetate. Cu aproximativ 60 de milioane de lei, cea mai mare parte bani europeni, 11 străzi și patru piețe din centrul Timișoarei au devenit exclusiv pietonale. Pentru a îngrădi accesul mașinilor, autoritățile au montat stâlpișori și… bile metalice. Aparent, acestea fac viața grea doar mașinilor de intervenție: în toamna anului trecut, o ambulanță a fost nevoită să staționeze pe liniile de tramvai, blocând traficul, pentru că nu a putut ajunge la locul la care fusese chemată. Joi la prânz, în cazul pompierilor, a fost o alarmă falsă. Dar dacă izbucnea un foc în toată regula?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (ianuarie 21st, 2016 at 16:11 )

oare cine o fi de vina? oare cine o fi de vina?

Lae Resapatu a spus: (ianuarie 21st, 2016 at 22:54 )

Ce atata caz? Se stie doar ca era nevoie de un simplu telefon la Bucuresti la d-nul arhitect Sturza si trimitea urgent cheia de la stalpi!
Dau venea repede edilul din concediu din Tenerife si descuia stalpul cu pricina.

Lae Baro$$anu a spus: (ianuarie 22nd, 2016 at 00:09 )

Daca era ceva serios veneam eu cu mertzanu si stingeam focul cu lichidu de la stergatoare, nu va mai plangeti ca fraerii ca va calc cu limouzina mea dă bo$$

anteconbega a spus: (ianuarie 22nd, 2016 at 06:18 )

Lae – Stupid People? Yes!

timisoreANCA a spus: (ianuarie 22nd, 2016 at 09:25 )

probabil ca in zona trebuie instalate…BARIERE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol

Comisia Europeană a solicitat oficial autorităților române clarificări detaliate cu privire la noua Lege a integrității, informează G4Media. Un accent deosebit în solociatrea CE îl are ”amendament Fritz” votat de PSD și AUR și validat de CCR. Scrisoarea, transmisă la începutul lunii septembrie de directorul general al DG JUST din cadrul Comisiei, Ana Gallego, acordă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Septembrie „lung” pentru rugbiști. SCM USV Timișoara se bate la trofeul național

Septembrie este luna când se va decerna titlul național în Liga Națională de Rugby. SCM USV Timișoara intră în această lună de pe locul I al clasamentului. Două etape din sezonul regular se joacă în primele două weekenduri, iar apoi se dispută semifinalele și finalele. Alb-violeții vor evolua în deplasare, în etapele XIII și XIV...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Septembrie „lung” pentru rugbiști. SCM USV Timișoara se bate la trofeul național
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Noi investiţii în copii şi tineret, adoptate la Sânnicolau Mare

În cadrul clubului Unirea Sânnicolau Mare​ se vor înființa noi grupe de fotbal și handbal pentru copii. Aceasta hotărâre plus alte decizii importante pentro oraş au fost luate în ultima şedinţă a Consiliului Local Sânnicolau Mare. În urmă cu o zi, într-o şedinţă a Consiliului Local Sânnicolau Mare au fost dezbătute și aprobate 12 proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi investiţii în copii şi tineret, adoptate la Sânnicolau Mare

Economic vezi arhiva Economic

Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură

Marți, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a primit vizita lui Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, însoțită de Sophie Neve, consilier pentru Agricultură în cadrul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos. La întâlnire au mai participat și Marius Popa, consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire, CCIA Timiș și Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România. Oportunităţi de colaborare economică cu accent pe agricultură

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comisia Europeană a solicitat oficial autorităților române clarificări detaliate cu privire la noua Lege a integrității, informează G4Media. Un accent deosebit în solociatrea CE îl are ”amendament Fritz” votat de PSD și AUR și validat de CCR. Scrisoarea, transmisă la începutul lunii septembrie de directorul general al DG JUST din cadrul Comisiei, Ana Gallego, acordă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol
Ca urmare a anunțului lui Alfred Simonis, de convocare a unui plen pentru aprobarea majorării cu un milion de lei a sumei alocate stadionului Eroii Timișoarei, ridicat de primărie, municipalitatea reacționează și spune că nu a cerut bani în plus. De fapt, a fost o eroare de redactare, spun cei de la Primărie. Instituția subliniază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara spune că nu a cerut bani în plus de la CJT: “S-a strecurat o eroare privind valoarea”
Disputele politice nu își au locul atunci când discuția este despre stadionul Eroii Timișoarei, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care anunță că va răspunde solicitării Primăriei Timișoara de majorare a sumei contribuție pentru finalizarea lucrărilor de acolo. Anunțul vine după ce în urmă cu câteva ore, șeful CJT acuza USR că a blocat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT suplimentează suma pentru stadionul primăriei. Disputele politice, lăsate deoparte pentru un plus de un milion de lei
Septembrie este luna când se va decerna titlul național în Liga Națională de Rugby. SCM USV Timișoara intră în această lună de pe locul I al clasamentului. Două etape din sezonul regular se joacă în primele două weekenduri, iar apoi se dispută semifinalele și finalele. Alb-violeții vor evolua în deplasare, în etapele XIII și XIV...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Septembrie „lung” pentru rugbiști. SCM USV Timișoara se bate la trofeul național
Municipalitatea timișoreană prezintă publicului cele două variante de proiectare care i-au fost propuse deja pentru cum va arăta unul din locurile reprezentative pentru oraș, Ceasul Floral de lângă Hotelul Continental. Dintre cele două va alege varianta finală pe baza căreia Ceasul Floral ar urma să arate în viitor. Deocamdată cele două variante sunt secrete, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta reinterpretarea modernă a Ceasului Floral de la Timișoara? Deocamdată, până luni, avem doar detalii… verbale
Salariaţii societăţii Horticultura, împreună cu echipa Kärcher România, au reuşit să cureţe complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic. Astfel, fațada parcului are din nou un aspect curat și îngrijit. Reprezentanţii Horticultura spun că a proces interesant.  “La inițiativa reprezentanților Kärcher, fațada de la intrarea în Parcul Botanic a fost aleasă pentru o acțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura au curățat complet de graffiti intrarea din Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție a Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara se deschide oficial vineri, 4 septembrie, și va fi deschisă până pe 25 octombrie. Tema din acest an este „In Practice – as opposed to ‘in theory’”. Peste 40 de proiecte, realizate de participanți din 15 țări, vor transforma fosta clădire a Liceului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arhitectura, varianta de artă, prezentată în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic. Vineri se deschide Beta 2026
Universitatea de Vest Timișoara și echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, dau startul celei de-a opta ediții a evenimentului „Open Robotics Intelligent Grid”, unul dintre cele mai mari evenimente internaționale de robotică din Europa. Ediția din acest an se desfășoară în perioada 1-6 septembrie și poartă genericul „The hive is built...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru sute de tineri pasionați de robotică se vor întrece la Universitatea de Vest
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș și președintele Consiliului Județean, a atacat USR, destul de dur, după ce în cadrul unei emisiuni TV a fost apostrofat și tras de mânecă de un deputat extrem de vizibil pe la televiziuni, reprezentant din Suceava al formațiunii respective în Camera Deputaților, pe tema stadionului Dan Păltinișanu. De ce cere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis atacă USR pe tema stadionului: ”Nu mai trebuie să ne mirăm că proiectele importante sunt amânate la nesfârșit”/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.