Ghid de anvelopare pentru blocurile comuniste: Primaria Timisoara va invata cum sa luati 43 de milioane de euro

Timișorenii care locuiesc în blocuri ridicate până în 1990 își pot reabilita, în continuare, imobilele cu bani de la UE. Suma totală oferită prin Programul Operațional Regional este de aproape 43 de milioane de euro. Primăria va distribui, săptămâna viitoare, un ghid care să ajute asociațiile de proprietari.

blocuri2

La ADR Vest a fost lansată, în luna martie, prioritatea de Investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea A – Clădiri rezidențiale, vizează primăriile din mediul urban, în colaborare cu asociațiile de proprietari. Vor fi acceptate la finanțare proiectele care vizează clădirile rezidențiale cu un regim minim de înălțime de P+2, construite în perioada 1950-1990. Sunt eligibile lucrări de reabilitare termică a anvelopei, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire, dar și pentru alte activități conexe: înlocuirea lifturilor, a corpurilor de iluminat în spațiile comune, branșare/rebranşare la sistemul centralizat de termoficare. Primăria Timișoara așteaptă acum cereri din partea asociațiilor de proprietari, în condițiile în care proiectele trebuie depuse până pe 16 noiembrie. Primul pas: un ghid care să ajute asociațiile să ia deciziile corecte.

„Săptămâna viitoare, asociațiile de proprietari vor primi, din partea primăriei, ghidul referitor la anveloparea blocurilor pe fonduri europene. Am cerut Direcției de Dezvoltare să elaboreze un ghid plecând de la ghidul național, am primit draftul, se vor face câteva revizuiri pentru a rămâne cât mai scurt, numai cu informațiile esențiale, și apoi vom distribui ghidul. Așteptăm din partea asociațiilor de proprietari să ne transmită cereri de includere a blocurilor lor în programul de eficientizare energetică”, a anunțat primarul Nicolae Robu. Conform acestuia, vor fi acceptate în programul municipalității și blocuri care nu sunt pe străzile principale. Regiunea Vest dispune, la acest prim apel de proiecte, de 42,88 milioane de euro. Valoarea eligibilă a unei cereri de finanțare trebuie să se încadreze între 100.000 euro și 5 milioane euro. 60% va reprezenta finanțarea nerambursabilă, iar 40% va fi contribuția proprie a beneficiarului (primăria și asociația de proprietari). PMT a derulat și pe vechiul exercițiu financiar cinci proiecte de reabilitare termică a blocurilor, cu o valoare totală de 44 milioane de lei. Acestea au inclus 50 de blocuri, din care sunt finalizate peste 30. Pentru că lucrările nu au fost gata până la 31 decembrie 2015, bugetul local va trebui să acopere 13,7 milioane de lei din suma inițială.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Sandy a spus: (mai 23rd, 2016 at 17:59 )

Cu tot cu avantajul prezentat de anvelopări, această operațiune se soldează, de regulă, cu vopsirea blocurilor în alb-vinețiu-gri. Astfel, blocurile comuniste arată ca niște utilaje industriale. Mă gândesc în special la blocurile din Calea Șagului, vopsite aproape toate în aceste culori jegoase. Parcă ar fi un concurs și nu știm noi: „Cine vopsește cel mai nasol”. Timișoara tocmai a ratat momentul de a-și îmbunătăți peisajul urban. În loc de culori în combinații și modele interesante, orașul cu pretenții de capitală culturală europeană se prezintă cu blocuri vopsite ca niște conducte și clădiri vechi cu fațadele (cândva superbe) căzute, devenite adevărate amenințări pentru trecători. Cred că blocurile anvelopate ar trebui semnalate prin ghidurile turistice cu atenționarea: „Nu le priviți!”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișul are un nou subprefect. Vanessa Opriș, numită oficial de guvern pe funcție

Executivul Niculescu a aprobat joi numirea oficială a Vanessei Opriș pe funcția de subprefect de Timiș, pe locul lăsat liber de Liliana Oneț. Echipa de la conducerea Prefecturii Timiș este acum completă, după numirea lui Adrian Pau în funcția de prefect, loc lăsat liber după demisia lui Paul Finta. În urma ședinței guvernului de joi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are un nou subprefect. Vanessa Opriș, numită oficial de guvern pe funcție
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezent pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.