PSD-istii iubesc jocul si voia buna pe bani publici, PNL-istii stau prost la decupat si memorie

Jurnal de campanie (I)

Ce-ați zice de o șosea de centură privată? Nu se poate, dar v-o propune, că nu-l doare gura, un candidat la primărie. Știți cât de buni sunt banii publici pentru lansări electorale, dar numai dacă îl folosim ca să nu lăsăm orașul „pe mâna hoților”? Sunt perfecți, mai ales la Buziaș. Și stați să vedeți cum au crescut, ca la ora de lucru manual, liberalii numărul doamnelor candidat. Sunt doar primele două zile de campanie…

electorale1

Candidații spun lucruri trăsnite

Cei la Primăria Timișoara sigur! Sâmbătă după-amiază, la TVR 2, s-au întâlnit, pentru prima dată, în același platou, Florică Bîrsășteanu (PSD), Ilare Bordeașu (ALDE), Molnar Zsolt (UDMR), Ion Răducanu (UNPR) și Nicolae Robu (PNL). Modernizarea în forță și continuarea împreună a dezvoltării Timișoarei vă sunt, probabil, deja cunoscute din expozeurile de până acum ale lui Robu, nu insistăm. Universitarul Bordeașu, picat probabil de pe Marte, a anunțat că a descoperit terenuri perfecte pentru parcări în zona centrală. Ghiciți unde? În zona Oituz și… în spatele magazinului Bega! Minunat, cu două amendamente: în zona Oituz nu e tot terenul al primăriei, la fel cum nici în spate la Bega situația nu e clarificată definitiv în instanță. Dar dă bine să spui că vrei. Dacă și poți, e altă discuție. Deputatul Bîrsășteanu, care a anunțat că-și va centra campania pe nevoile stringente ale cetățeanului, a reproșat actualei administrații două lucruri. La unul – mizeria din oraș – subscriem 100%. La al doilea – neglijarea campaniei pentru Capitală Culturală – avem totuși vaga senzație că timișorenilor li se cam fâlfâie și, în plus, neglijarea asta este cauzată și de Camera de Conturi Timiș, care a decis că finanțarea e ilegală. Nouă luni mai târziu, Curtea de Conturi a dat liber la bani. O fi vrând și Ilie Sârbu să se simtă cultural. Acasă în Banat, firește… Molnar Zsolt vrea centură! Și nu oricum, ci una privată, chiar alături de comunele periurbane! L-a tras de urechi cât a putut Ion Răducanu, care a încercat, degeaba, să-i explice colegului său deputat că nu se poate. Dacă tot am ajuns la „progresist”, Răducanu vrea, din nou, să spargă clanul! Dacă ajunge primar, dă afară toți directorii din primărie și pune șef nou la Poliția Locală. Pe undeva nu-i rău, dar pentru asta îți trebuie mai mult de 1.800 de voturi...

psd buzias

PSD-iștii sunt de acord cu parangheliile electorale pe bani publici. Dar numai când sunt dedicate lor

PSD-iștii timișoreni s-au înfuriat rău și au făcut mare tărăboi în momentul în care primarului Nicolae Robu i-a venit ideea organizării, taman în perioada electorală, a trei paranghelii dedicate tinerilor, pensionarilor și… „majoraților”. Și au avut dreptate să facă scandal pe această temă, care oricum nu i-a folosit primarului, dovadă fiind absenteismul la zaiafetul „majoraților”. Aceiași PSD-iști însă n-au avut nimic de comentat când primarul PSD din Buziaș, Alger Ilaș, a avut lansarea de candidați în timpul unei paranghelii organizate de Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură din Buziaș. Ceea ce, să recunoaștem, e mult mai deplasat decât chefurile lui Robu. La lansarea PSD de la Buziaș, plătită din bani publici, au fost prezenți, în afara primarului orașului, președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, candidat al partidului la președinția CJT, Florică Bîrsășteanu, candidat la Primăria Timișoara, Dan Poenaru, fost number one în PSD Timiș, tânărul Freddy Simonis ș.a. Ultimul a fost și cel mai vocal contra lui Robu pe motivul celor trei manifestări, dar acum se pare că i-a plăcut. E adevărat, el poate să spună că nu sunt banii timișorenilor, ci ai buzieșenilor. Înainte de-a cânta Liliana Laichici, Adrian Stanca și alți mulți guriști plătiți din buzunarele buzieșenilor, cei prezenți au avut parte de mai multe discursuri electorale. Grindeanu, de exemplu, n-a ezitat să-l atace în temeni duri pe principalul contracandidat al primarului PSD. Și totuși… el a avut dreptate la un moment dat, chiar și liberalii din oraș fiind de acord cu el 100%. „Buziașul nu trebuie să ajungă pe mâna hoților!”, a decretat Grindeanu și mulți l-au aprobat. E adevărat, nu-i vorba de cei care se aflau pe scenă.

electorale2

Ca la grupa mică: numărați și decupați

Fiindcă nu mai au voie să se vadă pe mash-uri cât blocul și nici să dea pixuri, tricouri, găleți sau concerte gratis la tot poporul alegător, ai fi spus că onor candidații vor fi fiind ceva mai atenți la afișe. Dacă te uiți însă pe panouri, te apucă râsul. Avem și coafuri și machiaje de nașă mare la doamne, dar și priviri ucigătoare sau ochi dați peste cap la domni. Premiul I cu coroniță merge însă, de departe, către „Popovici Alin Augustin Florin”, care și-a comandat, în 20 de exemplare, unul dintre cele mai frumoase afișe electorale. Sub sloganul „Construiește cu noi”, candidații liberali se prezintă alegătorului într-o… compoziție liberă cu adevărat construită de un specialist (!!) în imagine. Dacă te uiți cu atenție, personajele din liniile doi și trei par suspendate, pentru că n-au picioare, dar cu adevărat amuzant este că una dintre candidate a fost „decupată” și pusă de două ori, la câțiva centimetri de original! Poate așa vor liberalii să demonstreze că doamnele chiar contează și au lăsat cratița pentru politică… A, și încă ceva! Chiar e așa greu să strângeți candidații pentru o poză de grup? Nu de alta, dar cel pe care l-ați „decupat” dintr-o altă fotografie arată ca nuca în perete! Nu că ar mai conta…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Bitea a spus: (mai 8th, 2016 at 18:57 )

Dan Popa isi bate joc Oana Gaita si Zorila de tine. Ce dracu faci, iar esti la golf?

Politica a spus: (mai 8th, 2016 at 21:22 )

pSD au fost intodeauna nesimtiti. La puscarie cu ei. Poenaru ce mai vrea? Poate vrea si el la puscarie?

Bubul a spus: (mai 8th, 2016 at 23:29 )

Bai nene, ce ai facut ma nene ma deci ma nene, cum sa pui in primul rand pe femeie si in ultimul rand la fel. Candideaza doua gemene? Liberaliilor daca asa faceti administratie va fi vai de capul vostru. suntei chiar penibili si mai tiparitit asa postere :))).

Stancu a spus: (mai 9th, 2016 at 14:02 )

„Construieste cu noi!” – asta e slogan de firma de materiale de constructii nu de partid politic. „Sa nu construiesti nimica, fara firma ..ticica” 🙂

anteconbega a spus: (mai 10th, 2016 at 08:57 )

Sub domnia lui Ilaş, Buziaşul a rămas un orăşel prăpădit, locul în care nu se întîmplă nimic. Sigur, cu excepţia spectacolelor susţinute de directorul Casei de Cultură Buziaş, Adrian Stanca, şi de directoarea Centrului de Cultură şi Artă Timiş, Liliana Laichici, care trebuie, cumva, să-şi răsplătească stăpânii care i-au numit pe post. De fapt, au fost puşi în fotolii de Titu Bojin, dar au ajuns să culeagă roadele Sorinel şi Alfredone, „flămânzii partidului”!
Cât priveşte poza poster a PNL, sunt vizibili în prim plan trei candidaţi „dinozauri”: Viorel Coifan, Liviu Borha şi Florin Răvăşilă”. Curios, Marian Vasile , viitorul copreşedinte al C.J. Timiş, este aşezat în ultimul rând. Noroc cu cravata de un verde intens, care orbeşte orice pesedist sensibil la o culoare cu un trecut istoric atât de învolburat…

Mihai a spus: (mai 12th, 2016 at 14:10 )

robu acum spune „construim impreuna” dar acum 2 luni spunea ca el singur a facut tot, si pentru ce nu-i facut e de vina Dan Diaconu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”

Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.