Fara situatii grave in Timis, din cauza codului portocaliu de ploi

Timișul a fost ferit, momentan, de probleme deosebite cauzate de precipitațiile căzute în ultimele ore. Pompierii au intervenit în câteva cazuri mai grave și sunt pregătiți în continuare. ISU Timiș a trimis însă angajați și utilaje la Caransebeș, unde situația este mai complicată.

pompieri inundatii28

Pe durata codului portocaliu de ploi, pompierii de la ISU Banat au intervenit în câteva situații de urgență. S-au înregistrat astfel inundații la Timișoara, în Calea Șagului, pe platforma Skoda, la Izvin, unde apa într-o curte a ajuns la 20 centimetri, în Buziaș, unde au fost afectate patru curți, apa măsurând 15 cm, și la Făget, unde a fost inundat subsolul Liceului „Traian Vuia”. De asemenea, a fost nevoie de degajarea a cinci arbori în Timișoara. „Din ordinul inspectorului șef au fost dislocate în Caransebeș un microbuz Ford, un microbuz VW Crafter, o autospecială de primă intervenție și comandă, 30 subofițeri, o motopompă de capacitate mărită și 3 MP transportabile. Aceștia au fost trimiși preventiv, fiind preconizat un pericol mai mare în județul Caraș-Severin”, au transmis cei de la ISU Timiș. La inspectorat este activată Grupa Operativă, iar la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență este activat Centrul județean de Conducere și Coordonare a Intervenției. Situația este monitorizată în continuare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor

La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timișoara are un meci de „1 solist” cu U Cluj

La rugby nu e ca la fotbal. Aici, în Banat, rugbiștii fac legea și obțin trofee importante an de an. Și în acest sezon, echipa viola este cotată printre favoritele competițiilor în care participă, adjudecându-și deja Supercupa. Rugbiștii joacă al doilea meci consecutiv pe teren propriu, din seria de trei. SCM USV Timișoara este pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timișoara are un meci de „1 solist” cu U Cluj
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, în conformitate cu Legea nr. 52/2003, Proiectul de hotărâre nr. 132/14.05.2026 privind aprobarea structurii organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Având în vedere necesitatea dimensionării adecvate a serviciilor sociale în raport cu evoluția nevoilor sociale, reorganizarea D.G.A.S.P.C. Timiș este justificată de creșterea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua schemă de personal de la DGASPC Timiș a fost pusă în dezbatere
Joi a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe în Sânnicolau Mare, un proiect important pentru copiii și familiile din această zonă a orașului. Noua grădiniţă se va ridica pe strada Nufărului, actuala clădire urmând să fie demolată. Noua grădiniță va oferi condiții mult mai bune pentru copii, educatori și părinți: spații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se construieşte o nouă grădiniţă. A fost semnat contractul de finanțare
Timișoara a fost desemnată Destinația Anului 2026 în România. În plus, a câștigat locul I la categoria “Orașe care inspiră” și locul secund pentru campaniile de promovare. Decizia a luat-o un juriu de specialitate, dublată de voturile oamenilor.  Joi seara, la Cazinoul din Constanța, orașul Timișoara a fost distins cu trei premii în cadrul galei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost desemnată Destinația Anului 2026. Primul loc şi la categoria “Orașe care inspiră”
Florall – Festivalul Artei Florale revine în Iulius Gardens și aduce lucrări realizate din plante naturale, de unii dintre cei mai talentați floriști din România. Ediția de anul acesta este completată și de un moment muzical special susținut de Opera Națională Română din Timișoara. De vineri până duminică, în perioada 15 – 17 mai 2026,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florall – Festivalul Artei Florale revine în Iulius Town cu aranjamente din mii de flori, momente speciale și surprize pentru întreaga familie
Din păcate există și astfel de oameni… Mai mult, care poartă haina statului și fac de rușine instituția unde lucrează, dar și țara! Unul din oamenii care ar trebui să protejeze… violează!! La data de 14 mai 2026, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul om… Polițist, violator!! Se poate mai rău?
Cele 25 de noi microbuze cumpărate de Consiliul Județean Timiș cu bani de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) au fost predate joi beneficiarilor. Mijloacele de transport cu motorizare hibridă au fost preluate de reprezentanții a 22 de primării din județ și de trei dintre școlile speciale aflate în subordinea CJT. Noile microbuze vin după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile microbuze hibrid luate de CJ Timiș cu bani de la AFM au fost predate primăriilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.