Generatia in miscare! Zeci de mii de elevi din Timisoara si alte orase promoveaza sportul

O mulțime de adolescenți din Timișoara s-au implicat în proiectul național „Suntem generația în mișcare!”. Este vorba despre un program care-și propune să creeze o adevărată comunitate a celor care acordă timp de calitate sportului și mișcării fizice. În total, pe portalul online al proiectului au fost înregistrate, peste 1.500 de ore de sport.

running

Inițiativa proiectului „Suntem generația în mișcare!” îi aparține Fundației PRAIS, care a atras 170 de licee din 14 orașe și două comune din țară, respectiv: Ploieşti, Bucureşti, Timişoara, Cluj – Napoca, Braşov, Codlea, Făgăraş, Predeal, Râşnov, Rupea, Săcele, Victoria, Zărneşti, Bran şi comunele Feldioara şi Prejmer. În total, este vorba despre 28.000 de liceeni care au decis să intre în comunitatea adolescenților care se dedică și promovează sportul și activitățile fizice. Din Timișoara au participat șapte licee, cele mai active fiind premiate. Astfel, Premiul I a fost câştigat de Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu”, locul II de Colegiul Economic „Francesco Saverio Nitti”, iar locul III de Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”. „Trăim într-o epocă în care accesul la tehnologie, la internet, viaţa în mediul citadin au redus dramatic timpul alocat activităţilor fizice zilnice şi sportului, atât de necesare organismului uman. Sedentarismul are efecte majore asupra stării de sănătate a tinerei generaţii şi nu numai”, a declarat Silvia Bucur, Preşedintele Fundaţiei PRAIS. Proiectul are și o platformă online, pe care se pot înscrie adolescenții care doresc să se implice. Până acum pe portal au fost înregistrare 1.342 de activități fizice și sportive derulate de tineri, respectiv 1.502 ore de mișcare și sport.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială

Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii de îngrijire paliativă și rezidențială. Acestea vor fi asigurate, prin Direcția de Asistență Socială, într-un imobil situat în vecinătatea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein” pe care municipalitatea vrea să-l achiziționeze. Noul spațiu va permite dezvoltarea unor servicii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș

Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene
Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii de îngrijire paliativă și rezidențială. Acestea vor fi asigurate, prin Direcția de Asistență Socială, într-un imobil situat în vecinătatea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein” pe care municipalitatea vrea să-l achiziționeze. Noul spațiu va permite dezvoltarea unor servicii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială
Primăria Timișoara propune achiziționarea clădirilor tabulare rămase după demolarea construcțiilor și anexelor ilegale de pe Bulevardul Pârvan în vederea valorificarii și dezvoltării zonei pentru sport și agrement. Proiectul face parte din extinderea Coridorului de Agrement Urban Bega și va fi supus aprobării Consiliului Local. Municipalitatea a finalizat eliberarea terenului de pe bulevardul Vasile Pârvan nr....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea propune achiziţionarea clădirilor tabulare după eliberarea terenului de pe bulevardul Vasile Pârvan
În urma negocierilor purtate de Comisia de negociere cu terții, municipalitatea propune achiziționarea unui imobil și a terenului aferent de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 30. Valoarea de achiziție a imobilului și a terenului aferent este de aproximativ 690.000 de euro. Inițiativa Primăriei Municipiului Timișoara de a asigura o cantină modernă pentru elevii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să achiziţioneze o clădire de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 pentru extinderea infrastructurii școlare
Se caută proiectant care să realizeze serviciile de proiectare pentru modernizarea Căii Urseni și a unor străzi din Ciarda Roșie. A fost lansată licitația pe SEAP. Intervențiile pe care Primăria Timișoara propun îmbunătățirea fluidității traficului, creșterea siguranței pietonilor în intersecții și crearea de noi conexiuni în zonă. Strada Mureș ar urma să fie prelungită până...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea Căii Urseni și a unor străzi din zonă a ajuns in etapa găsirii unui proiectant
Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
Consiliul Județean Timiș a demarat deja acțiunile în vedera readucerii la viață a Vilei Internațional, edificiul în care a funcționat, pe bulevardul Loga din Timișoara fosta casă de oaspeți a cuplului Ceaușescu. Administrația județeană, care deținea clădirea, recuperată de curând de la omul de afaceri local Ovidiu Tender, a prezentat primele imagini, iar schimbările nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta Vila Internațional, lăsată acum în paragină. Arhitecții au finalizat documentația în vederea renovării
Cunoscutul și apreciatul fotograf timișorean Constantin Duma este de acum prezent prin creațiile sale în imagine la Casa Memorială „Constantin Brâncuși” din Hobița. Aceasta a găzduit vernisajul expoziției fotografice „Brâncuși se întoarce acasă”, urmat de donarea integrală a acesteia către Muzeul Județean Gorj, prin Casa Memorială „Constantin Brâncuși”. Expoziția reunește 24 de fotografii realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Imaginile expoziției Brâncuși de la Timișoara sunt acum prezente la Casa Memorială Brâncuși, de la Hobița, prin obiectivul lui Constantin Duma
Lucrările de restaurare și refuncționalizare a Turnului de Apă din Iosefin au fost finalizate, este anunțul Primăriei Timișoara. În perioada următoare, municipalitatea va începe recepția lucrărilor, astfel încât pentru prima dată de la construirea sa, în 1914, să poată fi deschis pentru publicul larg. Timișorenii și turiștii vor putea urca până la o platformă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță finalizarea lucrărilor la Turnul de Apă din Iosefin. Urmează recepția investiției
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.