Ceau, Cinema!, festival ajuns la cea de-a treia ediție, are parte, joi, de… nu mai puțin de trei deschideri. Ambasada, sala Teatrului Maghiar și Grădina de vară „Capitol” îi așteaptă pe iubitorii de filme cu surprize dintre cele mai plăcute.
La ora 16, la Ambasada, va fi proiectat primul film din „Trilogia Culorilor” a lui Kieslowski: capodopera „Albastru”, în care Juliette Binoche face unul din marile sale roluri. Proiecția este precedată de un scurt vernisaj al unei expoziții foto despre viața și opera marelui cineast polonez, la care vor vorbi profesorul Nicolae Ţăranu şi Mirela Lazăr, coordonator de proiecte în cadrul Institutului Polonez din București. Intrarea la vernisaj și la proiecție este liberă. Competiția oficială Ceau, Cinema! începe la ora 18,15, în sala Teatrului Maghiar, unde va fi proiectat filmul ucrainean „Cântarea Cântărilor”, semnat Eva Neymann. De la ora 20 este programat al doilea film din concurs, „Cei care cad au aripi”, al austriacului Peter Brunner. La ora 22, la Grădina de Vară „Capitol” va avea loc deschiderea oficială a festivalului. Filmul ales este o comedie românească de succes, „Două lozuri”, de Paul Negoescu. La proiecție vor participa Paul Negoescu, actorul Alexandru Papadopol și directorul de imagine Ana Drăghici.
Comentarii prin facebook