Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare – I.T.P.F. Timişoara au prins, vineri dimineață, 15 irakieni, cei mai mulți copii, care intenţionau să intre ilegal în România din Serbia.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au oprit din călătorie, vineri dimineață, un grup de persoane care se deplasa pe jos, pe câmp, dinspre frontieră spre interiorul ţării, pe direcţia localităţii de frontieră Valcani. În total, 15 oameni, cinci adulți și zece copii, care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră. Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre doi bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 24 și 45 ani, precum şi 10 minori, doi dintre aceştia fiind în vârstă de un an, ceilalţi cu vârste cuprinse între 3 şi 11 ani. Ei au declarat că sunt din Irak şi că intenţionau să ajungă în Germania, la rude. Au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.
Comentarii prin facebook