Timișoara continuă seria de concerte ai căror protagoniști sunt artiști din Coreea de Sud. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală România – Korea și Consulatul onorific al Coreei de Sud în Timișoara, iar intrarea este liberă.

Concertul susținut de basul bariton Liu Hyun Seoung și pianista Hwang Jung Ah are loc luni, 10 iulie, de la ora 19, în sala de concerte a Colegiului Național de Arte „Ion Vidu”. În program sunt lucrări de Schuman, Rossini, Tosti, Gluck și Giordani. Liu Hyun Seoung are o lungă carieră, cu apariții pe scenele din Roma, Tokyio, Nagoya, Seul și roluri de renume în opere precum Aida (Amonastro), Carmen (Escamilo), Lucia di Lammermoor (Enrico), Cavalleria Rusticana (Alfio), La Bohème (Marcello), Tosca (Scarpia) sau Pagliacci (Tonio). În prezent este profesor de canto la Universitatea „SangMyung“ din Seul. Hwang Jung Ah a studiat pianul la Universitatea Yonsei din Seul și a obținut diploma de master la Universitatea Sungshin și la Academia Regală de Muzică din Londra. Predă la colegiile de muzică din Seoul și se implică în ansambluri, acompaniamente muzicale și diverse traininguri pentru operă. Așadar, dacă vreți să evadați puțin din cotidian și caniculă, faceți-vă timp pentru câteva zeci de minute de muzică bună.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
dB
dB
Cele mai citite articole
- Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
- Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
- Moștenirea alb-violet: cum a devenit o sală de sport inima vie a Politehnicii Timișoara
- Frământările lui Alfred Simonis şi marea lui grijă pentru… PNL Timiş
- Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
- Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
- Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
- Au început lucrările de reabilitare și modernizare pe strada Bega din Ghiroda

Administratie
CJ Timiș caută din nou executant pentru un sens giratoriu la Săcălaz
19 octombrie 2026
de: Daniel Neacșu
Consiliul Județean Timiș mai încearcă o dată găsirea unei firme sau asocieri de firme care să realizeze un nou sens giratoriu, la intersecția DJ591C (drumul spre Dudeștii Noi) cu DN59A în centrul comunei Săcălaz. Ideea a fost lansată încă din luna aprilie, a fost deja organizată o licitație în septembrie, dar nu a fost depusă...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
17 octombrie 2026
Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
de: Marcel Hoster

Politica
Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
19 octombrie 2026
de: Marcel Hoster
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
19 octombrie 2026
de: Daniel Neacșu
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
18 octombrie 2026
Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
de: Daniel Neacșu

Social
UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
19 octombrie 2026
de: Daniel Neacșu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Sănatate
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
Timp liber și cultură
Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Recomandarea de weekend Visit Timiș: tradiții culinare și istorie medievală. Nu e niciunde ca în Banat
Weekend pentru toată familia la Iulius Town: Ziua Armatei, teatru interactiv pentru copii, expoziție de dragoni gigant și alte surprize
As Tour Timişoara vă invită într-o călătorie de poveste în inima Belgiei
Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
„Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Economic
Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry
17 octombrie 2026
de: Marcel Hoster
Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
19 octombrie 2026
de Dana Popa
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul
Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
19 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul
Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
19 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul
CJ Timiș caută din nou executant pentru un sens giratoriu la Săcălaz
19 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Consiliul Județean Timiș mai încearcă o dată găsirea unei firme sau asocieri de firme care să realizeze un nou sens giratoriu, la intersecția DJ591C (drumul spre Dudeștii Noi) cu DN59A în centrul comunei Săcălaz. Ideea a fost lansată încă din luna aprilie, a fost deja organizată o licitație în septembrie, dar nu a fost depusă...
Citeşte tot articolul
UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
19 octombrie 2026
de Daniel Neacșu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul
Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
19 octombrie 2026
de Alex Nestor
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul
CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
19 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul
Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
19 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul
Avansează lucrările la noul Centru pentru minorii cu adicții de la Ciacova/VIDEO
19 octombrie 2026
de Marcel Hoster
Lucrările la Centrul de recuperare pentru minorii cu adicții de la Ciacova avansează și constructorul a ajuns la realizarea acoperișului. Este primul de acest fel construit de o autoritate locală din România. Șantierul avansează, iar ceea ce, în urmă cu ceva timp, era doar un proiect începe să prindă tot mai mult contur. Noul centru...
Citeşte tot articolul
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul







































Comentarii prin facebook