Cele mai multe fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării prin PNDL au revenit județelor conduse de baroni PSD-iști loiali lui Liviu Dragnea. Un sfert din întreaga sumă alocată programului a mers către patru județe: Teleorman, Olt, Giurgiu și Buzău!

În primele șase luni ale acestui an, Ministerul Dezvoltării, condus de Sevil Shhaideh, o apropiată a președintelui PSD Liviu Dragnea, a alocat puțin peste 600 de milioane de lei prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Din acești bani, aproape 150 de milioane de lei au ajuns la doar patru județe, toate conduse de apropiați ai lui Liviu Dragnea. Topul este condus de județul Olt, al lui Paul Stănescu, vicepreședinte național al PSD, cu 47 de milioane de lei. Pe locul II, cu 43 de milioane de lei, vine chiar Teleormanul natal al lui Dragnea, pentru ca pe pe locul III să fie plasat Giurgiul, cu 30 de milioane de lei. Acest din urmă județ este controlat de președintele executiv al PSD, Niculae Bădălău. Imediat sub podium este plasat județul Buzău, al lui Marcel Ciolacu, vicepremier fără portofoliu și mână dreapta a lui Dragnea în fruntea PSD. Cei mai puțini bani au mers către județele Tulcea, Harghita, Covasna și Ilfov. Dintre acestea, doar CJ Tulcea este condus de un PSD-ist.
Scrie un comentariu
1 comentariu pentru acest articol
Acesta-i blestemul României (la aproape 100 de ani de la Marea Unire): este guvernată, cu precădere, de olteni. Odată ajunși la butoane, oltenii își cadorisesc întâi oamenii lor. Acum Dragnea aruncă cu bani, pentru ca nu vor da nicio socoteală cum vor fi cheltuiți, în baronii din cele trei județe „prietene”. De parcă întreaga Românie ar consta numai din județele Olt, Teleorman (curul României, de fapt), Giurgiu. Este cât se poate de clar pentru toată lumea că se impune stabilirea autonomiei administrative pentru județele care contribuie din greu la visteria națională, de unde scoate bani cu lopata Dragnea (ajutându-se de femeia-robot Shaiadeh) pentru a-și recompensa aliații. Banii locali trebuie să rămână aici, minus o controbuție de vreo 10% pentru bugetul de stat. Așa, nu am mai cere, în zadar, bani guvernului pentru șoseaua de centură, stadion modern, spitale și altele. Am avea bani suficienți pentru a putea realiza aceste lucruri. Dar nici cu un N. Robu la Primărie, pentru că individul i-ar prăpădi pe toți în tot felul de proiecte inutile și costisitoare.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
- Aleşii AUR în război cu Timişoara. Sau o nouă pledoarie pentru scăderea numărului de parlamentari
- Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
- Fotbal cu pipeta! Când îți dorești puțin, fix atâta primești… Poli, egal dezamăgitor în Vale, de ziua lui Alexa
- Anunț UAT Moșnița Nouă
- Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
- CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
- CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate

Administratie
Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
Citeşte tot articolul

Politica
Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Citeşte tot articolul

Sport
Fără emoții! SCM Poli a învins categoric Vasluiul
Citeşte tot articolul

Social
Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Citeşte tot articolul
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Filmele de la Cannes se întorc la Timişoara, la Cinema Timiș și Cinema Studio
Economic
Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Citeşte tot articolul
Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
CJ Timiș merge pregătit la discuțiile cu Primăria Timișoara pentru Drumul Boilor. A fost aprobat studiul de fezabilitate
Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Fotbal cu pipeta! Când îți dorești puțin, fix atâta primești… Poli, egal dezamăgitor în Vale, de ziua lui Alexa
Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ







































Comentarii prin facebook