Mai putin de jumatate din profesorii din Timis au luat nota de trecere la Titularizare

Rezultatele la învățătură ale elevilor n-ar trebui să mire pe nimeni: nici profesorii care ar trebui să-i pregătească pe copii nu sunt mai breji! Sub 45% dintre cei care au susținut examenul de titularizare au reușit să ia note de cel puțin 7.

Inspectoratul Școlar Timiș a anunțat rezultatele la examenul de titularizare. Din cei 732 de candidați, note între 1,01 și 4,99 au luat 161 de candidați, iar între 5 și 5,99 – 133. Note între 6 și 6,99 au luat 110 candidați. 153 de candidați au luat între 7 și 7,99, 105 între 8 și 8,99, iar 68, între 9 și 9,99. Există și două note de 10, luate de profesori care vor să fie titulari la Limba Germană. Per total, au luat acest examen 44,81% dintre cei care s-au prezentat. Cei mai mulți candidați, 179, s-au înscris pentru a fi titulari pe un post de educator la grădiniță, mai precis pentru Limba și Literatura Română, Pedagogia Preșcolară și Metodica Desfășurării activităților în grădinița de copii. Pe locul doi au fost se află cei care au vrut să devină titulari pe postul de învățător – 115 candidați. Au vrut să fie titulari la Educație Fizică și Sport 85 de profesori, la Limba Engleză – 71, iar la Psihopedagogie Specială – 65. Pentru titularizare, dascălii trebuie să obţină cel puțin nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică. O notă mare la exemenul de titularizare nu asigură neapărat un loc de titular, pentru că sunt materii la care sunt foarte puține posturi. Nota este valabilă 3 ani, dar prioritate au întotdeauna candidații care susțin examenul în anul respectiv.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc

Mult așteptatele sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc intră, în sfârșit, în lucru. Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de aproape șapte milioane de lei. Scopul investiției este creșterea siguranței în traficul rutier. ”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă

Societatea de Transport Public Timișoara organizează în data de 25 iunie sesiunea de instruire Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban. Acțiunea are loc în parteneriat cu Academia Titi Aur și este găzduită în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul are ca obiectiv consolidarea unei culturi a siguranței și prevenției, reducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Pe șantierul lotului 3 din modernizarea căii ferate dintre Caransebeș și Arad, Timișoara Est – Ronaț Triaj, se înregistrează progres vizibil în mai multe zone ale proiectului. Investiția vizează și cele mai mari gări din oraș. În stația Timișoara Est, în capătul X, a fost realizată demontarea completă a liniei de cale ferată, iar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Şag, pe 27 iunie 2026, între orele 16:00 și 23:00, are loc prima ediție a BOS.CHETĂ.REALĂ., un nou concept de petrecere caritabilă din Timișoara, construit în jurul ideii că distracția poate avea și un scop real. Evenimentul susține, la această ediție, Asociația Poli, în colaborare cu Colectivul Blană, și marchează un nou parteneriat între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veniți la distracție și ajutați animalele în nevoie. BOS.CHETĂ.REALĂ. – prima ediție a unei petreceri caritabile care susține Asociația Poli
Mult așteptatele sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc intră, în sfârșit, în lucru. Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de aproape șapte milioane de lei. Scopul investiției este creșterea siguranței în traficul rutier. ”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc
Societatea de Transport Public Timișoara organizează în data de 25 iunie sesiunea de instruire Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban. Acțiunea are loc în parteneriat cu Academia Titi Aur și este găzduită în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul are ca obiectiv consolidarea unei culturi a siguranței și prevenției, reducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă
Proiectul Cyling Rose aduce, sâmbătă,, un tur ciclistic ghidat, între Comloșu Mic și Kikinda. Pedalarea va avea loc pe traseul EuroVelo 13. Sunteți amatori de pedalat, în acest weekend puteți avea parte de o deplasare de plăcere interesantă. ”Pe două roți, Banatul se leagă mai ușor între locuri, oameni și granițe. Sâmbătă, 27 iunie, are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă va avea loc un tur ghidat ciclistic transfrontalier, între Comloșu Mic și Kikinda
Luna august va fi ultima în care Lucian Vărșăndan va conduce Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) din poziţia de manager. El a anunțat că se va retrage din funcție începând cu data de 1 septembrie 2026 și a informat colectivul TGST despre această decizie la întâlnirea avută cu ocazia închiderii stagiunii 2025/2026. Lucian Vărșăndan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Managerul Teatrului German de Stat Timișoara, Lucian Vărșăndan, se retrage din funcție
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Primăria Timișoara investește într-o sală multifuncțională pentru cei aproape 2.500 de elevi ai Colegiului Național Bănățean. Investiția vine să completeze infrastructura existentă, în contextul în care Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” folosesc în comun spații pentru festivități și alte activități școlare. Noua sală, pentru care vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, va fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sală multifuncțională la Colegiul Național Bănățean. Proiectul este pe masa Consiliului Local
Radiala de Vest va conecta strada Gării cu Varianta de Ocolire Timișoara Vest, prin Inelul IV și nodul rutier existent. Investiția include un drum nou, cu câte două benzi pe sens, piste pentru biciclete și trotuare, rețele de apă, canalizare pluvială și iluminat public, precum și un pasaj suprateran. Primăria  Timișoara a semnat contarctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru exproprieri la Radiala de Vest, proiect care va lega direct vestul orașului de centură

Top