Primarul Robu s-a razbunat pe sahisti fiindca Poli n-a mai primit bani?

Spune că e primarul tuturor timişorenilor şi susţinătorul tuturor sporturilor care fac performanţă, dar Nicolae Robu a întors spatele singurei echipă din Timişoara câştigătoare a Ligii Campionilor. Antrenorul AEM Luxten susține că în spatele acestei decizii s-ar putea ascunde o posibilă răzbunare.

„Nu putem să susţinem toate pasiunile celor care vor să facă sport. Există mediul privat, să-şi găsească sponsori. Trebuie să ne concentrăm cu finanţarea în primul rând pe acele sporturi care dau satisfacţie multor timişoreni şi creează imagine oraşului nostru, au impact. Acestea sunt fotbalul, handbalul, rugbyul şi baschetul”, a declarat primarul Nicolae Robu, săptămâna trecută, în plenul în care a decis tăierea sumelor de pe agenda sportivă a municipalității. Unul dintre cluburile care au rămas fără finanțare este CS AEM – Luxten, care avea prevăzută, după dezbaterile din comisiile CL, suma de 70.000 lei. După „ajustările” lui Robu, suma a fost redusă la… 0.

Antrenorul Sergiu Grünberg i-a trimis o scrisoare deschisă primarului. El spune că AEM a ajutat „jucăria” preferată a edilului, Poli Timişoara, dar, când nu a mai putut să o facă, acesta s-a întors împotriva campioanei de la şah. „Vă reamintesc că echipa de șah AEM-Luxten ființează din 1982 și nu există altă echipă, în nici un sport în Timișoara, care să fi adus atâtea titluri, atât la echipe cât și la individual, chiar dacă am considera numai perioada de după 2000! Cred că e un motiv de mândrie pentru orice timișorean, darmite pentru primar (…) Nu mai târziu de anul trecut AEM a câștigat campionatul pe echipe masculine și cel individual! (…) Desigur, cunoașteți faptul că societățile comerciale pot acorda sponsorizări în limitele legii, conform profitului. Dacă unele nu mai au profit în condițiile unei concurențe acerbe, ce sa facă? Să încalce legea? Acum câțiva ani menționați cu amărăciune că dintre toate firmele private de la care ați cerut bani pentru echipa de fotbal numai AEM v-a dat. Acum e de condamnat pentru că nu mai poate să vă dea? Dacă filosofia dumneavoastră ciudată era de mult coaptă, de ce nu v-ați anunțat de la începutul anului 2017 intențiile? Astfel, unele echipe nu-și mai făceau planuri sau căutau soluții alternative!

Presupunând că sacrificați totul pentru echipa de fotbal, aveți vreo garanție că e suficient și estimați cam cât ar fi necesar pentru o echipa serioasă, măcar pentru România? (…) În 1998, am câștigat cu echipa feminină AEM Cupa Campionilor Europeni. La ceremonie, primarul din Wupperthaler, provenit din mediul academic, mi-a spus: «Vă rog, domnule Grünberg, transmiteți felicitări celor care vă sprijină. La fotbal se înghesuie oricine, dar pentru șah îți trebuie parcă un alt gen de viziune!». De altfel, îmi imaginez cum dumneavoastră, venit din mediul academic, desconsiderați șahul ca sport în ciuda faptului că a fost iubit și practicat de marile personalități ale omenirii: de la împărați, generali, politicieni, până la mari oameni de cultură (…) Vă asigur, domnule primar, că apreciez o mare parte din proiectele și realizările dumneavoastră. Dar unele mi se par prea ambițioase fiindcă exced realitatea și posibilitățile practice. Vă urez succes în împlinirea proiectelor, dar nu și a viselor dumneavoastră, care devin coșmaruri pentru noi. Nu știu dacă echipa de fotbal va ajunge vestită, dar deocamdată știu că ați contribuit serios la desființarea echipei de șah AEM Timișoara”, a scris Grünberg.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Dan Dinu a spus: (iulie 4th, 2017 at 15:37 )

Nu vreau sa fiu rau dar poate ati uitat intentionat de RUGBY.

INO a spus: (iulie 4th, 2017 at 16:09 )

BOY’S!ACTUALA POLI ACS TIMIȘOARA NU MERITĂ SĂ PRIMEASCĂ MAI MULT DECÂT PUȚIN!CU ACEASTĂ ECHIPĂ SLABĂ ȘI IONUȚ POPA ȘI LA ANU VĂ BATEȚI LA RETROGRADARE!!AȘA CĂCI SUNT DE ACORD ACOLO UNDE ESTE PERFORMANȚĂ TREBUIE RĂSPUNS ȘI PRIN BANI!VEZI RUGBY IS WELL!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

£a€ Baro$$anu a spus: (iulie 4th, 2017 at 16:34 )

Buey, va zic adevarul, ma enerveaza sahul mai rau ca voleiul, buey, e atata liniste in tribune la astia incat imi aud toate cele 100 de voci de sub pletana. Pai la meci la ACS vreo 10 dintre ele sunt acoperite de sunteul cojilor crapate de seminite, 15 le acopera huliganii din 33, iar cu restul ma descurc eu cand fredonez Ca Marea si alte capodopere de-ale mele. Deci, va calc tabla cu merzzanu, ciocu mic si dispareti cu cutia aia de table tinuta pe dos.

Radu a spus: (iulie 4th, 2017 at 18:17 )

Este adevarat ca s-au platit 50000 de euro catre Botosani sa o invinga pe Panduri tg jiu?
S-a dat dezlegarea lui Mailat?

?? a spus: (iulie 4th, 2017 at 18:28 )

@Radu
este adevarat.

Valderama a spus: (iulie 4th, 2017 at 19:37 )

@Radu: ai impodobit bradu ?

Manaus a spus: (iulie 4th, 2017 at 19:40 )

Cand m-am intors azi de la auchan, m-am cacat in intersectie la michelangelo. Cat de bou sa fii sa te caci in intersectie ?!

Nole a spus: (iulie 4th, 2017 at 19:42 )

Te-ai cacat la semnal Manaus ?

Makanake a spus: (iulie 4th, 2017 at 19:43 )

Tu cacat la mine in intersectie?

Guvy a spus: (iulie 4th, 2017 at 19:52 )

ManaOS cacaciosuuuuuu!! Eu am dat-o odata la vama….auuuuu…25 de ani nu mai creste iarba acolo…

Robu a spus: (iulie 4th, 2017 at 19:56 )

Dragi timisoreni, circulatia pe Michelangelo e blocata datorita unui cacat zdravan. Rog, ocoliti intersectia si pastrati-va calmul! Forza Vulturii Bocsig!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.