Ciolos: E normal ca Timisoara sa vrea centura, dar banii sunt putini

Premierul Dacian Cioloș a dat primele explicații referitoare la Centura Sud a Timișoarei. Acesta spune că înțelege nemulțumirile timișorenilor, dar banii sunt puțini, iar guvernul a preferat să continue proiectele deja începute. Cioloș nu are încă o soluție clară.

centura lucrare

Dacian Cioloș a făcut, vineri, prima vizită oficială la Timișoara, după numirea guvernului tehnocrat. Aici, primul ministru a dat câteva explicații referitoare la Centura Sud, proiect promis urbei de pe Bega de ani buni. Mai mult, chiar dacă guvernul s-a schimbat, centura nu apare nici acum în materplan. Cioloș a declarat că înțelege frustrarea Timișoarei, dar fondurile pentru astfel de investiții sunt limitate. „Guvernul actual a preluat un masterplan pe transporturi, unde s-a făcut o prioritizare, și a preluat și resursele bugetare pe care le-a avut la dispoziție pentru investiții, care nu au fost foarte mari pentru că s-au luat decizii și de fiscalitate, și de creșterea salariilor. Nu avem cum să punem mai mulți bani decât avea la dispoziție și nu am vrut să redeschidem subiectul prioritizării unor proiecte de infrastructură. (…) Eu am considerat că e mai înțelept să trecem la treabă și să aplicăm prioritățile deja decise (…) O să văd în ce situație se află, din punct de vedere bugetar, acest proiect. Înțeleg că într-o metropolă regională cum este Timișoara, un centru economic și social atât de important, e firesc să existe așa o pretenție. Același lucru mi s-a spus și la Iași. Dar bugetul este același, ba chiar a scăzut. În măsura limitelor bugetului, vom vedea ce se poate face”, a declarat Cioloș. Premierul a precizat că va purta discuții, vineri după-amiază, pe acest subiect cu oficialii orașului și ai județului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

leo di taio a spus: (ianuarie 29th, 2016 at 13:48 )

Banii sant multi si foarte bine veniti atunci cand TIMISOARA trebuie sa plateasca darile la bugetul central, DAR cand solicitam o investitie necesara in infrastructura ptr. TIMISOARA si Banat NU sant bani. CEI CARE CONTIBUIE CU PUTIN primesc MULT si chiar foarte mult , bucurandu-se de banii nostrii.D-le Prim -Ministru ce bine ne-am descurca NOI, in cazul unei Autonomii fiscale, sau Fiecare sa primesca in functie de cat contribuie.

„TARA MEA-I BANATUL MEU”

++ a spus: (ianuarie 29th, 2016 at 14:12 )

votati Titu Bojin

Manekilul a spus: (ianuarie 29th, 2016 at 17:51 )

Bey omu meu va zis-o : voi cotizati si ciocu mic

bbk a spus: (ianuarie 30th, 2016 at 11:09 )

Dar ce ar fi daca timisorenii nu ar mai plati bani catre bucuresti…pur si simplu nu sunt bani …
Este mai importatnt sa fie in saracia aia de severin centura ? In timisoara unde este dezvoltare economica de care beneficeaza tota tara nu se poate ?
Nu ne mai aburiti si ar trebui sa va impunem sa face ti centura ,sunt banii nostri dece sa beneficieze moldovenii si oltenii de banii nostri ?!
Cum adica nu este prioritara timisoara …dar cine ii prioritara craiova ? Severin ? Galati ? Dece ?

leo di taio a spus: (ianuarie 30th, 2016 at 16:53 )

Manekilu – oltean tupeist si nesimtit

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO

Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.