Asfaltare cu… repetitie in Ciarda Rosie? Primaria se pregateste de un nou santier

Se anunță încă un șantier în zona Ciarda Roșie, după cel pornit în februarie 2014, estimat să dureze nouă luni și finalizat la peste un an de la începere. Curios este că studiul de fezabilitate care va fi propus spre vot în viitorul plen al CL include și două străzi din vechiul șantier, care ar fi, și la ora actuală, tot din piatră spartă.

ciarda rosie2

Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a viitorului plen studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţie ,,amenajare zona Grigore Antipa – Margaretelor”. „Acesta este amplasat în zona de sud a municipiului Timişoara şi cuprinde strada Grigore Antipa, strada Margaretelor, strada Petuniei şi strada Toporaşilor (tronson cuprins între strada Grigore Antipa şi strada Margaretelor). În situaţia actuală, străzile Grigore Antipa, Margaretelor, Petuniei şi Toporaşilor nu au o structură rutieră de drum, străzile fiind realizate din piatră spartă. Nu există o delimitare a trotuarelor, partea carosabilă nefiind la aceelaşi nivel pe întreaga lăţime între fronturile clădite, iar în situaţia unor ploi străzile sunt circulabile în condiţii dificile. Deasemenea, aceste străzi au un sistem rutier necorespunzător, incapabil să suporte chiar traficul uşor cu autoturisme, mai ales pe perioada de iarnă, când nu se poate realiza accesul autovehiculelor de colectare a deşeurilor menajere, precum şi a celorlalte autovehicule de interes general”, se precizeză în referatul proiectului.

Lucrările vor cuprinde amenajarea carosabilului cu două benzi de circulaţie, amenajarea de trotuare, piste de biciclete și spaţii verzi. SF-ul a fost realizat de Proexco SRL Oradea, valoarea totală a investiției fiind estimată la 2,64 milioane de lei, inclusiv TVA, adică 598.176 euro, cu o durată de realizare de trei luni. De la aprobarea unui studiu de fezabilitate la începutul șantierului propriu-zis mai e cale lungă, dar trebuie amintit că, în 6 februarie 2104, primăria a predat amplasamentul pentru amenajarea zonei str. Petuniei – str. Magnoliei, adică 1.620 metri de stradă. Lucrarea, care acoperea străzile Magnoliei, Orhideelor, Petuniei, Toporaşilor, Dafinului, Zambilelor şi intersecţia str. Magnoliei – Calea Buziașului, costa peste 4,3 milioane de lei, bani de la bugetul local, fiind câștigată la licitație de Bau Center Vest, firmă patronată de omul de afaceri Georgică Cornu, intrată între timp în insolvență. Ea includea și străzile Petuniei şi Toporaşilor, care, conform SF-ului supus votului CL, „nu au o structură rutieră de drum” la ora actuală…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a suferit pe stadionul Stadionul Știința, prima înfrângere pe teren propriu din acest sezon, scor 1-3 în fața formației Universitatea Olimpia Cluj, pe care o învingea în deplasare în urmă cu două săptămâni. Meciul a început într-o notă pozitivă pentru Politehnica Timișoara, care a intrat hotărâtă pe teren și a încercat să preia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, primul eșec pe teren propriu în acest sezon
Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.