„Colecția” de animale a Grădinii Zoologice din Timișoara s-a îmbogățit cu trei simpatice suricate! Acestea vor fi prezentate public cel mai probabil de Ziua Copilului, în noul habitat special construit pentru ele. În această vară, la Pădurea Verde vor ajunge și două zebre.
La Grădina Zoologică din Timișoara au ajuns deja cei mai noi locatari. Este vorba despre trei suricate, care au fost „cazate” în spațiul făcut special pentru ele.. „Avem trei suricate femele, pentru care a fost amenajat un habitat cu tunel în pardoseală și sistem de încălzire cu bec exterior cu infraroșu”, a explicat, pentru deBanat.ro, Adrian Bere, șeful Direcției de Mediu a Primăriei Timișoara. Suricata este un membru al familiei mangustelor, faimoasă pentru poziția adoptată în două labe și pentru comportamentul ei social. Suricatele au blană de culoare maro-argintiu și niște dungi de culoare neagră pe spate, unice la fiecare animal în parte. Suricatele trăiesc în colonii care pot ajunge să aibă și 30 de membrii, în habitate complexe, cu multe tuneluri. În scurt timp, la Timișoara vor ajunge și o antilopă Oryx, dar și două zebre! Ar fi a doua experiență cu zebre a angajaților primăriei, după cea încheiată tragic, în toamna lui 2013. Atunci, zebra, un mascul în vârstă de un an adus de la Grădina Zoologică din Liberec, s-a înecat în heleșteul de la Pădurea Verde, la doar câteva ore după ce fusese prezentată public.
Comentarii prin facebook