Nicolae Robu e nemultumit de bugetul pentru educatie

Senatorul liberal Nicolae Robu critică, din nou, actualul guvern pentru zgârcenia cu care a fost construit bugetul educației pentru anul viitor. Acesta a fost dezbătut în şedinţa comună a comisiilor de învăţământ, știinţă, tineret şi sport din cele două camere ale Parlamentului și, după îndelungi discuții, a primit avizul.

“Ceea ce se prevede pentru educaţia şi cercetarea din România pentru 2012 este infim: cca 3.5% din PIB, din care abia 2.3% din PIB (!!!) de la bugetul de stat, iar restul de la autorităţile publice locale şi din veniturile proprii ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ. Prin acest proiect de lege a bugetului, Guvernul Boc face încă o dată dovada că nu înţelege că o societate care nu-şi susţine educaţia şi cercetarea este condamnată la incapacitatea de a fi performantă!”, spune Nicolae Robu, care este și rectorul Politehnicii timișorene. “Spaţiile de învăţământ sunt în stare proastă (…) Salariile personalului sunt mici, total neatractive pentru tineri, ceea ce face ca nobila profesie de dascăl să nu mai intre în opţiunile de carieră ale noilor generaţii, mai ales în cele ale segmentului elitist al noilor generaţii. (…) în scurtă vreme, învăţământul românesc se va confrunta cu o criză de resurse umane competente catastrofală, cu efecte pe măsură, şi încă pe termen lung”, afirmă senatorul liberal. Robu este mulțumit de un singur lucru, și anume de adoptarea, în unanimitate, a propunerii sale de lansare a programului “Bani pentru şcoala profesională”. Acesta este destinat resuscitării “filierei formatoare de meseriaşi din învăţământul românesc”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

profesor a spus: (decembrie 6th, 2011 at 19:09 )

si noi suntem nemultumiti de multe dle robu, dar nu luam salarii din parlament!

intrebare? a spus: (decembrie 6th, 2011 at 19:18 )

e ciudat, acum 3 zile am vazut un interviu cu comisarul european coolos, care a zis ca a discutat cu ceva timp in urma cu funeriu pt sustinerea scolilor prodesionale. oare cine minte? robu sau ceilalti 2?

Alex a spus: (decembrie 6th, 2011 at 21:02 )

Robule iar dai dume ca sa apari prin ziare? Al naibii, te-ai facut critic al Guvernului, primesti si bani pt asta sau tot speri sa primesti de la primarie…incepand de la anu?

Cristi a spus: (decembrie 6th, 2011 at 21:15 )

bugetu intregii educatii nu-i asa de simplu ca la Poli, matale esti in comisia de invatamant, ce-ai facut acolo in domeniul asta? Esti deja un Ciuhandu…numa te plangi, pt ce te-am alege?

Robu= Primarul Timisoarei a spus: (decembrie 7th, 2011 at 10:59 )

Nu aveti comenta la ce spus robu si veniti cu idioteniile pe care le-ati scris mai sus care arata cat de cretini sunteti ! Daca tara asta ar fi normala idiotii ca voi ar trebuii sa-si cunoasca limitele si sa stea in banca lor! Dar potrivit proverbului romanesc „prostul daca nu-i fudul parca nu e prost destul” v-ati trezit si voi sa scrieti comentarii! Germania aloca pentru invatamant 6 % dintr-un PIB urias! Noi nu avem PIB-ul urias dar nu inteleg de ce nu alocam 6 % din cat avem! Cea mai mare problema a romanilor e educatia! Nu vezi creaturi ca la noi in nici o tara civilizata! Ca si la fotbal performanta se face cu bani! Unde sunt bani e concurenta si e performanta! Tot mai multi dascali, studenti si medici dincolo pentru ca stiu ca aici nu sunt apreciati la valoarea lor de catre niste cocalari precum Boc si Basescu! Bine ca i-ati votat, idiotilor!

@ robu-primarul timisoarei a spus: (decembrie 7th, 2011 at 14:13 )

mai lingaule, mai citeste ce au scris oam enii aia mai sus. nu au ciontestat sustinerea scolii profesionale ci doar faptul ca NU robu e cel cu ideea. el fura idei, sau isi asuma ideile si faptele altora.

@mai sus a spus: (decembrie 8th, 2011 at 08:45 )

Bai pdlistule comentatorii 1, 3 si 4 au spus ce spui tu ?? NU cre! Robu vorbeste despre problema lipsei scolilor porfesionale din Romania dinainte sa intre in politica! Iar in articol scrie ca propunerea facuta de el si anume programul „Bani pentru scoala profesionala a fost votat in unanimitate”! Sti tu ca nu el a propus programul asta? Stii tu ce se discuta si ce se voteaza in Comisia de Invatamant din senat si ce discuta Robu cu Funeriu? Tu nu esti capabil sa legi doua idei logice! Nulitate ce esti!

Noua Dreapta a spus: (decembrie 20th, 2011 at 23:49 )

Mai fratilor aparatori ai lui Robu, sunteti cam fraieri. Fraieri pt. ca incercati sa discutati logic cu cretinii care se iau de el. Pai voi nu va dati seama ca aveti de-a face cu niste subdezvoltati mintal ? Ce dialog vreti voi cu ei. Daca vreti sa faceti o fapta buna prindeti-i si trageti-le o batuta ca lumea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.