Ce afecţiuni ale unghiilor pot exista?

unghii

unghii

Le avem expuse în fiecare zi. Ni se par atât de banale pentru unii dintre noi, iar pentru alte persoane ele reprezintă un accesoriu. Le împodobim, le tăiem, le colorăm, dar cât de bine le îngrijim? Despre unghii vorbim. Iar acest articol este dedicat afecţiunilor unghiilor: cum apar ele, unde apar si ce putem face pentru a le preveni. Dr. Nadiţa Popovici, medic primar dermatolog la centrul Derma Skin din Timisoara, ne explică ce afecţiuni ne pot ”ataca” unghiile.

Pentru început, trebuie menţionate componentele unei unghii:

  1. Patul unghial
  2. Lama unghială
  3. Matricea unghială
  4. Repliuri unghiale.

Legăturile dintre moleculele de keratina conferă rezistenţa unghiei.

Modificările ce apar la nivelul unghiei afectează culoarea, forma, consistenţa şi textura, iar în funcţie de particularităţi, aceste modificări sunt determinate de

  1. Infecţii fungice
  2. Infecţii bateriene
  3. Unghii încarnate
  4. Tumori.

Pentru medicul dermatolog, onicoscopia (sau dermatoscopia unghiilor), este tehnica non-invaziva de diagnostic ce face parte din examenul clinic în cadrul evaluării numeroaselor afecţiuni ale unghiilor.

Modificări ale unghiilor şi factori determinanţi

  1. LEUCONICHIA  – este una dintre cele mai frecvente modificări unghiale. Modificările pe care le aduce sunt forme variate de pete mici albe ovalare orizontale şi poate să fie şi totală (întreaga unghie devenind albă). Traumatismul la nivelul matricei unghiale este cea mai întâlnită cauză. Pe lângă traumatismele mici repetate, psoriazisul, keratodermiile, intoxicaţiile cu metale grele, afecţiuni vasculare sau genetice sunt alţi factori declanşatori. În termeni populari, se consideră că este vorba despre lipsa de calciu, însă cauza este de fapt o tulburare de keratinizare în momentul formării unghiei în timpul procesului de creştere.

2. ONICOSHIZIS –  această afecţiune se caracterizează prin exfolierea marginii libere a unghiei. Prin expunere alternativă repetată şi bruscă de la umezeală la uscăciune, suntem predispuşi să declanşăm această modificare a unghiei.

3. ONICOMICOZA – este o infecţie fungică frecventă, extrem de întâlnită, mai ales în rândul persoanelor mai în vârstă sau printre sportivi. Onicomicoza poate afecta mai multe unghii, dar de obicei ciuperca nu le atacă pe toate în acelaşi timp. Ea se poate declanşa în condişii de umezeală, presiune fizică, igienă incorectă etc. Semne ale onicomicozei includ: coloraţia gălbuie a unghiei, îngroşarea lamei unghiale cu rugozităţi şi denivelări. Tratamentul cel mai eficient la ora actuală este laserul pentru ciuperca unghiei, iar la Derma Skin noi dispunem de acest tratament. Iniţial se recomandă 4 şedinţe de tratament cu laser, apoi se aşteaptă 6 luni vindecarera unghiei.

4. ONICOLIZA – această afecţiune face ca lama unghială să se dezlipească de patul unghial la nivelul marginii libere. Ea apare în urma unor traumatisme locale, după expunerea la frig sau umezeală sau după agresarea unghiei în timpul manichiurii sau pedichiurii. În zonele în care este dezlipită, unghia are culoarea modificată, alb-opacă, similară cu vârful liber crescut al unghiei. Cauzele onicolizei sunt de natură patologic, microbiană, virală, medicamentoasă sau non-microbiană.

5. MELANONICHIA se manifestă prin colorarea unghiei în nuanţe de maro până la negru. Se poate prezenta sub două forme: melanonichia longitudinală şi melanonichia difuză. Melanonichia, în general, este influenţată de producţia crescută de melanină. Această pigmentare a unghiei poate rezulta în urma afecţiunilor sistemice, loviturilor, infecţiilor subunghiale, intoxicaţiilor interne, medicamentelor, afecţiunilor inflamatorii sau chiar melanomului subunghial. Melanonichia longitudinală trebuie să fie evaluată prin biopsie pentru a confirma dacă este benignă sau a găsi mai curând un semn de melanom subungual .

6. UNGHIA ÎNCARNATĂ este o modificare a unghiei specifică de obicei degetului mare de la picior (haluce). Unghiile încarnate apar în urma unui conflict dintre unghie şi ţesuturile înconjuratoare moi, determinat de traumatisme repetate. Recunoaştem această afecţiune după forma lată şi curbată a unghiei. Se manifestă prin durere, inflamaţie, edem, roşeaţă, secreţii purulente si miros neplăcut. Cauzele încarnării unghiei sunt diverse: de la pantofi incomozi sau neadecvaţi, pedichiură incorectă, la predispoziţie genetică, sarcină, modificări osoase artrozice etc.  Putem scăpa de unghia încarnată printr-o abordare conservativă (pedichiură corectă, evitarea încălţămintei nepotrivite) sau o abordare chirurgicală de către medicul specialist.

7. PAHIONICHIA. Îngroşarea excesivă a unghiei, prin afectarea creşterii la nivelul matricii sau prin proliferarea ţesutului subunghial este principala caracteristică a pahionichiei. Psoriazisul, micoza unghiei, eczemele sunt cele care determină apariţia sa.

8. LINIILE lui BEAU – această afecţiune se recunoaşte prin prezenţa unor şanţuri orizontale (transverse) pe suprafaţa unghiei, în mod paralel cu lunula. Traumatismele sau anumite boli sistemice (infecţii, tulburări metabolice etc) pot determina aceste procese ce modifică producţia de cheratină. Cu cât e mai severă afecţiunea, cu atât sunt mai adânci liniile.

9. HEMORAGIILE IN ASCHIE sunt leziuni ale vaselor sangvine din patul unghial care pot duce la apariția unor linii fine roşii-violacei sub unghii. Leziunile cauzatoare sunt determinate de anumite medicamente sau apar în cadrul unor boli, în mod caracteristic în endocardita bacteriană. Aceste hemoragii nu necesită un tratament specializat. De obicei ele dispar în timp, odată cu procesul care a stat la baza apariţiei lor (tratamentul endocarditei bacteriene).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăvița a câștigat cu 3-0 ultimul amical disputat în această vară, pe terenul conjudețenei CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Alb-verzii au controlat jocul de pe stadionul „Emilian Pavel” și au reușit să se desprindă pe final. Este primul succes din pregătiri, echipa de la Pădurea Verde înregistrând anterior un eșec și trei remize. Dragoș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Dumbrăvița la ultima repetiție înainte de debutul în campionat
Societatea Colterm a efectuat golirea totală a bazinului Nodului Hidrotehnic de pe Bega, la intrarea în oraș a canalului. Operațiunea este necesară pentru întreținerea și curățarea acestuia. Acolo se află și microhidrocentrala care a oferit curentul electric necesar iluminării în premieră a străzilor orașului Timișoara. Apele scăzute ale Begăi le-au oferit specialiștilor de la Colterm,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bazinul microcentralei din Fabric a fost golit total
Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.