Prima stradă din România care se spală singură, noaptea, în momentul în care traficul este redus la zero, a fost inaugurată joi, la Timișoara. Reabilitarea străzii Iancu Văcărescu a costat șase milioane de lei, bani proveniți din fonduri europene.
„Strada Iancu Văcărescu are un sistem inteligent de stropitoare, unic în România, care se declanşează automat şi curăţă asfaltul. Este vorba de o serie de câteva zeci de instalaţii speciale cu presiune mare, care vor uda strada şi vor funcţiona alternativ”, explică Aura Junie, şeful Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Instalaţiile care spală strada sunt acționate manual de angajații companiei de salubrizare.
Strada care trece prin fața fostei fabrici de ciocolată Kandia a trecut prin reparații capitale. Rețeaua electrică a fost montată în subteran, trotuarele au fost refăcute și au fost marcate pistele de biciclete, fiind amenajate, de asemenea, zone verzi. În plus, pe ambele laturi, sunt locuri de parcare.
Comentarii prin facebook