Robu, notificat prin executor sa semneze finantarea festivalului de la Garana

Când spui Gărâna, spui jazz, pentru că, de 16 ani, a pus Banatul pe harta evenimentelor importante ale genului din întreaga lume. Ediția din acest an a Festivalului de Jazz primește însă o grea lovitură chiar din partea primarului Nicolae Robu, care nu vrea să respecte o hotărâre de consiliu local din luna martie. Marius Giura îi trimite miercuri executorul.

Primarul Nicolae Robu refuză să pună în aplicare o hotărâre de consiliu local din luna martie a acestui an. Conform HCL 139/27.03.2012, referitoare la agenda culturală pe anul în curs, municipalitatea ar trebui să aloce Festivalului de Jazz de la Gărâna 100.000 de lei. Suma este egală cu aceea alocată pentru zilele cartierelor.

Știind că are aprobați acești bani, Marius Giura a continuat să se ocupe de organizarea evenimentului din Poiana Lupului, fără să se îngrijoreze. Cu mai puțin de o săptămână de începerea evenimentului, a venit șocul. Nicolae Robu a decis ca primăria să-i dea doar a cincea parte din suma votată în unanimitate de consilierii locali!

Edilul șef al Timișoarei nu vrea să semneze contractul de finanțare cu Fundația Culturală Jazz Banat. Cel puțin nu pentru întreaga sumă, ci doar pentru 20.000 de lei. Marius Giura a fost efectiv lăsat fără replică. „Sunt şocat. Eram sigur că primesc cei 100.000 de lei, mai ales că hotărârea a fost promovată în CL de liberalul Ciprian Jichici. Nu-mi vine să cred că o hotărâre aprobată de consiliul local şi prinsă în agenda culturală nu este respectată”, spune inimosul organizator al festivalului de la Gărâna.

Situația este cu atât mai neplăcută cu cât Robu a luat această decizie cu doar câteva zile înainte de începerea evenimentului. Marius Giura afirmă însă că lucrurile nu vor rămâne așa. „Voi face o notificare printr-un executor, care să oblige primăria să încheie un contract cu mine până pe 11 iulie. Dacă acesta s-ar încheia mai târziu, ar fi o ilegalitate din punctul de vedere al Curţii de Conturi”, spune el. Giura e efectiv bulversat de această poveste. „Mă voi împrumuta de la prieteni. Organizarea festivalului costă în jur de 200.000 de euro. Nu ştiu pe unde voi scoate cămaşa. Să dea Dumnezeu să fie vreme bună şi să vină multă lume, poate mai dregem busuiocul”, a încheiat directorul Fundației Culturale Jazz-Banat.

Finanțarea pentru festivalul de la Gărâna este a șasea, în ordinea valorii, pe agenda culturală 2012, după 200.000 de lei pentru Festivalul de Operă și Operetă, 170.000 de lei pentru Revelion și focul de artificii, 150.000 de lei pentru Ziua Timișoarei, 130.000 de lei pentru Târgul de Crăciun și 120.000 de lei pentru Revelionul Seniorilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

tata mare a spus: (iulie 11th, 2012 at 10:05 )

sa-i mai aud acuma pe aia care o tot dadeau ca robu reprezinta intelectualitatea iar ciuhandu mosii si babele. il doare in sula pe robu de artisti si evenimente culturale, totul e de fatada la el. asa va fi si cu poli, dar ne meritam soarta. pe zi ce trece acest personaj demonstreaza ca este tot mai periculos pentru noi si pentru oras.

Costi a spus: (iulie 11th, 2012 at 11:12 )

NU inteleg de ce sa sprijine Timisul un event ce are loc in Caras ? Hai ca e buna asta …

Sa aibe loc la noi in Timisoara si as intelege !

@costi a spus: (iulie 11th, 2012 at 11:17 )

esti un bou, nimic mai mult, doar un BOU!!!

hans a spus: (iulie 11th, 2012 at 12:40 )

festivalul de jazz de la Garana nu are loc pe teritoriul administrativ al municipiului Timisoara. Ca si timisorean nu consider normal sa platesc din banii mei publici evenimente organizate in Caras-Severin

mariana a spus: (iulie 11th, 2012 at 12:53 )

ce nu inteleg politruci care sustin decizia lui robu este ca la garana publicul care merge la festiva este format in proportie covarsitoare din timisoreni. este mare pacat ca domnul robu accepta in preajma sa tot felul de oameni care distorsioneaza adevarul. in plus, sunt curioasa ce spune liberalul jichici, cel care a inaintat catre clt proiectul de acordare a sumei respective. domnul robu trebuie sa se trezeasca din betia puterii, si sa inceapa sa ne reprezinte cum se cuvine. altfel va fi aspru taxat.

radu a spus: (iulie 11th, 2012 at 13:02 )

200000 lei pentru festivalul de opera si opereta?? Pentru ce?Ohooo,…cineva a prins o vacuta tare buna de muls!
Pentru ce aceasta suma??
Angajatii operei, artisti, solisti interpreti din orchestra sau cor, tehnicienii, etc., nu sunt platiti. Sunt in timpul programului de lucru. Sau primaria plateste operei pentru prestatii?? Ma indoiesc. Hmmm…ar trebui urmarit traseul banilor…, parca vad ca vreo asociatie , fundatie culturala, ceva de genul acesta, incaseaza sume frumusele, acestea ajungand astfel in buzinarele …cui trebuie.
Domnule Alex Nestor…o ancheta jurnalistica ceva?

Aliodor a spus: (iulie 11th, 2012 at 21:28 )

In sfarsit un om cu vana in primarie nu un populist care accepta orice. Chiar asa, ce treaba are Timisoara cu Festivalul de la Garana sa se dea bani de la primaria Timisoara? Bravo Robule, repara nene gradinitele nu risipi banii cum vor unii!

Jazz Man a spus: (iulie 12th, 2012 at 00:07 )

E acelasi Festival la care mai anii trecuti isi facea aparitia matroana Udrea?
La care intrarea peste Weekend te costa 50 EUR/persoana?
La care ma intalnesc cu tot felul de politicieni semi-analfabeti (da, sunt cei din Resita) care au aflat ca-i “de bine” sa se afiseze pe acolo (fara sotii care stau acasa si asculta manele).

Eu cand aud de cultura ma gandesc in primul rand la educatori si invatatori – oare nu de aici incepe procesul de culturalizare? Sau trebuie sa termini Stefan Gheorghiul sau o scoala de avocatei la fara frecventa pentru a te declara “cult” si pentru a sprijini – doar cu vorbe, niciodata cu fapte – evenimente “culturale”.
Intelegeam aceasta inflamare si vehementa exprimata acum 10 ani, cand festivalul se organiza La Rascruce si doar o mana de avizati urcau acolo, dar acum, cand a devenit o afacere comerciala de succes cred ca va rezista si fara niste amarati de bani bugetati.

Termenii financiari, doar din incasarile de la participanti, conform organizatorilor ar fi:
8.000 participanti/noapte * 4 nopti * 60 RON/perticipant = 1.920.000 RON. Daca 20% sunt clientela politica (aka neplatitori) rezulta totusi incasari in valoare de 1.536.000 RON. Mai adauga aici sponsorizarile si compara cu cei 100.000 RON dupa care plangi matale.
Ar fi un mare castig pentru tara daca toti cei care comenteaza pe net si-ar lua macar 5 minute si ar reflecta asupra a ceea ce vor expune. Multumesc

agent secret sub acoperire a spus: (iulie 22nd, 2012 at 12:26 )

Jazz Man ai spus tot(mai aveai, dar esentialul l-ai prins)!!! Si eu am nostalgia jazzului de la Gigi…Eram noi de noi, fara trepadusi, fara comercianti, bisnitari si betivi…Ne lipseste un adevarat festival de jazz, cu cadrul lui adecvat, cu tot! Poate cei noi se vor reorienta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Încă un meci mare făcut de rugbiștii de la SCM USV. Timișoara a întâlnit acasă Baia Mare, în duelul ultimelor campioane și a reușit o nouă victorie. Echipa lui Mugur Preda și-a învins marea adversară în acest sezon și în campionat, și în Supercupă, și acum și în Cupă. A fost un duel al marilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara bate Baia Mare și în Cupa României în duelul ultimelor campioane. Bănățenii vor juca acasă în semifinalele competiției
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.