Robu si Bojin suna mobilizarea

Au obţinut împreună victoria USL în Timişoara şi Timiş, iar acum cer mobilizare generală. Titu Bojin şi Nicolae Robu fac un apel către timișeni, să iasă la vot. Prezenţa la urne în Timiş era sub 25% la ultima estimare. Cei doi cred că timișorenii, odată întorși de la picnic, vor merge la secțiile de votare.

„E penibil că reprezentanţi ai PDL stau în apropierea secţiilor de votare şi notează datele alegătorilor, când legea interzice staţionarea unor persoane în proximitatea secţiilor de votare. Suntem mulţumiţi că timişorenii au fost destul de bine mobilizaţi la vot până la ora actuală şi timişenii, în ansamblu. Prezenţa la vot este de 25% la ora 18, din semnalele din teritoriu tragem concluzia că după valul de căldură lumea începe să vină la vot. Suntem încrezători că referendumul va fi validat”, a spus primarul Nicolae Robu.

„Începând cu ora 18, sperăm că vor fi aduse voturile necesare. Cei care nu au fost la vot îi îndemnăm să meargă, să se prezinte la vot pentru a-şi putea exprima acest drept. Incidente la nivel de judeţ nu au fost foarte multe, în afară de obrăznicia PD-L. care și-a permis să persifleze poliţia şi jandarmii. Cred că până la ora 23, având în vedere că şi soarele s-a ascuns, cetăţenii din zona Timişoarei au fost plecaţi la picnic, cred că se va accentua numărul de votanţi.

Sunt probleme în câteva localităţi pedeliste, unde se încearcă cu orice preţ ca oamenii să fie intimidaţi, filmaţi, traşi pe dreapta cu maşinile. Să sperăm că la ora 23, la nivel naţional, să fie validat referendumul. Îndemn cetăţenii din Timişoara şi din Timiş să meargă la vot”, a spus Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

misu a spus: (iulie 29th, 2012 at 20:44 )

asta e nivelul de incredere al celor doi martafoi cootati in functii acum o luna. nu va mai agitati, referendumul nu trece.

XYZet Timisoreni a spus: (iulie 29th, 2012 at 20:45 )

FAssss!!!! Nu noteaza. Ii numara!

alain a spus: (iulie 29th, 2012 at 21:07 )

Am venit de la vot acuma. Pot sa va zic ca la sectiile 191, 192, 193 si 194 in zona Baba Dochia este coada. Pe seara lumea vine masiv la vot.

Cineva a spus: (iulie 29th, 2012 at 21:08 )

Pdl si-a permis obraznicia…..! Da voi mai ! ??? Nu ati calcat parlamentul luni intregi si acolo era prezenta obligatorie!

ionut a spus: (iulie 29th, 2012 at 21:20 )

La Casa Tineretului la sectia de acolo au votat peste 50% dintre cei inscrisi pe liste. Tinand cont ca la ultimele voturi Timisoara era codasa la vot, cred ca Basescu va fi in mod clar demis in aceasta seara.

adina a spus: (iulie 29th, 2012 at 21:25 )

Eu acum am venit de la vot. Este coada la sectie…nu-mi vine sa cred

flavius a spus: (iulie 29th, 2012 at 21:27 )

Am votat pentru că sunt cetăţean român şi pentru că vreau ca noi să decidem. Pentru că este un referendum legal şi sper ca la sfâşitul acestei zile să cunoaştem voinţa majorităţii

silviu a spus: (iulie 29th, 2012 at 22:08 )

Bojin suna stingerea :))) Bojin crede ca TImisoara este rosie ? Se inseala amarnic !!! Nicodata Timisoara nu va vota impotriva democratiei !!! 31 % pana la ora 20 spune multe !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel
Pe data de 15 noiembrie 1942, la Timișoara pornea circulația primului firobuz, o nouă premieră a orașului în România. Vehiculele erau produse de FIAT în Italia, iar în cursă au pornit trei dintre cele șapte vehicule cumpărate. Astăzi se împlinesc 84 de ani de la acel moment, venit într-o perioadă dificilă, în cel de al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara sărbătorește 84 de ani de la o nouă premieră: circulația primului firobuz din România, introdus pe străzile orașului de pe Bega/VIDEO
Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.