Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine cu ediția a cincea

Unul dintre cele mai atractive evenimente organizate la Timișoara, Festivalul Medieval al Castelului Huniade revine cu o nouă ediție. Organizat de Muzeul Național al Banatului acesta a ajuns la cea de a cincea ediție și va avea loc în perioada 14-16 iulie, în parcul Castelului Huniade din centrul Timișoarei.

Festivalul Medieval al Castelului Huniade, devenit o tradiție prețioasă pentru Timișoara și județul Timiș, a fost conceput din dorința de a celebra și de a valorifica patrimoniul istoric.

”Prin acest eveniment, ne propunem să invităm publicul la o călătorie în timp, să retrăim împreună câteva zile din lumea cavalerilor nobili, a domnițelor gratioase și a meșteșugarilor iscusiți. Ne străduim să recreăm un univers al onoarei și al frumosului, unde tradițiile, muzica, dansul și gastronomia se combină pentru a crea o experiență culturală memorabilă”, au anunțat cei de la Muzeul Național a Banatului.

Pentru această ediție, a fost pus la punct un program de spectacole artistice divers și atrăgător.

Iată programul acțiunilor.

Vineri, 14 iulie: Călătoria în timp

Este cea dintâi seară a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, când ne începem drumul, înapoi de-a lungul veacurilor, până în coloratul Ev Mediu, imaginându-ne Castelul așa cum era, tronând asupra orașului, cu ziduri mândre, apărate de ape, în zăngănit de arme și sunet dulce, de cântec la curte, alături de: Compania Dragonului (Transilvania), Vulturii din Țara Călatei (Cluj), Teutonii Transilvaniei (Mediaș), Garda de Mercenari a Regelui Sigismund de Luxemburg (Deus Vult – Compania Grifonului de Aur – Oradea), Straja Cetății Mediaș, Compania Ursului Brun (București), Societas Falconis (Sibiu), Nokors (București), Eyalet-ul de Timișoara, Asociația Losonczy István (Timișoara), Hrafnabroethr (Timișoara), Teokratos (Slovacia), Kolozsvári Holló (Cluj), Karaván, Ignis Vultus (Iași), Bucovina, Cimpoierii din Transilvania, Truverii (București), Peregrinii (Timișoara), Deep6 Project (Timișoara)

19:00 – Parada participanților: cavaleri în armură, pe armăsari dichisiți cu podoabe și țesături scumpe; războinici nomazi din stepele Răsăritului, arcași și lăncieri destoinici, pe cai mărunți și iuți; mercenari pedeștri, cu halebarde și tunuri de mână, tocmiți de Ioan de Hunedoara din întreaga Europă Centrală; trimiși ai Scaunului Papal; războinici aleși, din diferite perioade ale Evului Mediu, de la varegii secolului al X-lea, până la soldații grei timurizi, vitejii maghiari ai Cetăților de Margine sau ostașii otomani.

Scena

19:45 – Festivitatea de Deschidere a Festivalului

20:00 – Truverii – Concert de muzică veche

21:00 – Uniunea Artiștilor-Cronicari – FLACĂRA DE LA MARGINE DE HOTAR

Muzică live, teatru pirotehnic. Spectacol realizat de grupurile artistice din Uniune, o poveste medievală îmbrăcată în foc și muzică

21:30 – Concert BUCOVINA

Sâmbătă, 15 iulie: Marele Turnir al Castelului Huniade

Este ziua în care întrecerile și serbările sunt în centrul atenției! Și avem întreceri pentru toți, de la cei mai străluciți cavaleri, la oștenii de rând, rătăcitorii stepelor și, bineînțeles, pentru norodul timișorean, iubitul public al Festivalului! Și, așa cum se cade la un fastuos turnir, cântecele și voia bună se împletesc cu sunetul armelor, urmând ca întreaga seară să se încheie cu un BAL MASCAT medieval și povești misterioase, din negura timpului.

SCENA

12:00 – Fiare din Beci – Legende din oțel – prezentare interactivă de săbii și spade istorice originale. Noile fiare – ultimele achiziții ale colecției. Mânuire și încercări ale eficienței vechilor spade și săbii.

13:00 – STARTUL ÎNTRECERILOR PENTRU PUBLIC! – Concurs de ținute cu temă medievală, Treasure Hunt

14:00 – Eyalet-ul de Timișoara, Ignis Vultus și Asociația Losonczy István – Bătălia pentru Timișoara, partea I: Asediul din 1551

19:15 – MARELE BANCHET AL COMITELUI – Un fastuos ospăț găzduit de către Ioan Huniade, în cinstea cavalerilor participanți la Turnir, unde vor fi răsplătiți câștigătorii întrecerilor războinice și se va împărți dreptatea comitelui.

20: 20 – Anunțarea câștigătorilor concursurilor de ținute cu temă istorică și Marea Aventură Medievală

20:30 – PEREGRINII – PAZNICII LEGENDELOR: Barzii castelului Huniade aniversează zece ani de călătorii și aventuri cu un concert în care vechile cântece ale trubadurilor întâlnesc stilurile vremurilor noastre. Instrumente medievale sunt puse alături de cele ale viitorului pentru un spectacol demn de seara castelanilor

21:30 – CIMPOIERII DIN TRANSILVANIA

22:30 – DEEP 6 PROJECT – CIRCLES OF PAIN: Un spectacol pirotehnic inspirit din Infernul lui Alighieri, creat pentru ediția din acest an a FMCH, care aduce tot ce are mai bun asocierea dintre veteranii focului din Timișoara, Deep6, și Brașov, Hypnosis

ARENELE DE TURNIR

13:00 – Întrecerea Oștenilor – Lupte pe puncte (Tap Fight) – dueluri și confruntări pe echipe

15:00 – Hastiludium – Turnirul Cavalerilor – Partea I: Deschiderea Turnirului și Probele de îndemânare (Culesul inelelor, Tăierea capetelor, Proba Turcului) 15:40 – Întrecerea Oștenilor – Proba de spadă și scut full contact (HMB Sword & Shield)

16:20 – Jocuri Nomade – Vulturii din Țara Călatei – Întreceri de cavalerie ușoară

17:00 – Întrecerea Oștenilor – Buhurt (ciocnire full contact între echipe de luptători în armură)

18:00 – Hastiludium – Tunirul Cavalerior – Partea a II-a: Turnirul cu Lancea

18:30 – Bătălia menestrelilor și jonglerilor

18:40 – Hastiludium – Turnirul Cavalerilor – Partea a III-a: Nachturnier și răsplătirea învingătorului

PIAȚA CASTELULUI

13:30 – Moment acustic Cimpoierii din Transilvania

15:00 – Teatru de păpuși, cu Bufonul Igor

15:40 – Truverii – cântece și farse

17:00 – Muzică stradală și jonglerii, cu Peregrinii și Deep 6 Project

Pe parcursul întregii zile, târgul medieval și standurile cu mâncare și băuturi vor fi deschise publicului. Vizitatorii vor putea, de asemenea, să se distreze, încercându-și puterile și dibăcia la diverse jocuri medievale de bâlci: aruncarea inelelor la țintă, aruncarea bușteanului, sau trasul funiei.

“ORDA” – SATUL NOMAD

10:30 – Küreș – întreceri de lupte tătărești

13:00 – Concurs de tir cu arcul istoric , cu Nokors

15:00 – Eyalet-ul de Timișoara – atelier de Matrak (sport de luptă otoman)

16:45 – Vulturii din Țara Călatei – Kök Boru – joc de echipe, călare, din Asia Centrală

Pe parcursul zilei, în satul nomad, publicul va putea participa la ateliere de tir cu arcul recurbat, pictura și caligrafie, jocuri specifice culturii stepelor eurasiatice.

Duminică, 16 iulie: Lumea războiului medieval

Cea de-a treia zi a Festivalului este dedicată lumii confruntărilor militare ale Evului Mediu, din zona Bazinului Carpatic. De la ciocnirile cruciaților cu șarjele iuți ale arcașilor călare, la cumplitele baraje de artilerie din carele de război ale Evului Mediu Târziu, vă invităm să urmăriți pe viu pagini ale istoriei noastre, încheind călătoria cu momentul cuceririi Timișoarei de către Imperiul Otoman și, convențional, sfârșitul Epocii Medievale!

SCENA

12: 45 – Teutonii Transilvaniei și Vulturii din Țara Călatei – Cumani și Cavaleri Teutoni: O trecere prin istoria începutului secolului al XIII-lea

13:30 – Wagenburg: Noul tip de război din secolul al XV-lea (Toate grupurile de reconstituire a Evului Mediu Târziu) – BĂTĂLIE

14:30 – Eyalet-ul de Timișoara, IgnisVultus și Asociația Losonczy István – Bătălia pentru Timișoara, partea II : Asediul din 1552

15:00 – Salutul grupurilor participante și încheierea Festivalului

PIAȚA CASTELULUI

12:30 – Peregrinii și Cimpoierii din Transilvania – animație cu cântece și jonglerii

14:00 – Truverii – Atelier de dansuri medievale

“ORDA” – SATUL NOMAD

12:00 – Nokors – Atelier de tir cu arcul istoric

13:00 – Hrafnabroethr – Supraviețuirea în sălbăticiile Evului Mediu Timpuriu: atelier interactiv de bushcraft viking și tehnici de supraviețuire în călătorie

13:30 – Eyalet-ul de Timișoara – Viața de curte la margine de imperiu: prezentarea a diverse momente cotidiene din viața de la curtea Pașei de Timișoara

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cartierul Primăverii din Giarmata s-a schimbat cu ajutorul mâinilor a aproape 150 de voluntari, care au fost prezenţi sâmbătă la o acţiune de plantat pomi organizată de Primăria Giarmata. La invitaţia Primăriei Giarmata, sâmbătă dimineață, aproape 150 de oameni au venit să planteze pomi în cartierul Primăverii din localitate. Împreună au pus în pământ peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la mic la mare, locuitorii Giarmatei au participat la o acţiune voluntară de plantat pomi
Joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisarea expoziției „Patrimonium 2024–2025”, ediția a zecea. Evenimentul va avea loc în mansarda B2 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Dedicată noilor piese intrate în colecțiile muzeului, expoziția aduce în atenția publicului rezultatele cercetărilor arheologice, ale achizițiilor și donațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
Nu știm dacă solicitările celor de la Ordinul Arhitecților de acum câteva zile au avut efect, dar Primăria Timișoara anunță că a identificat o soluție pentru persoanele care au solicitat și obținut certificate de urbanism înainte de 28 octombrie 2026, în baza PUG 2023, anulat definitiv în instanță. Așadar, procedurile de autorizare conform vechii documentații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Primăria Timișoara s-a găsit soluția pentru documentațiile emise pe baza PUG 2023
Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
Primăria Timișoara ne anunță că e… eco în prag de iarnă. Instituția a anunțat că vrea să creeze mai multe zone cu umbră pentru ca timișorenii să suporte mai ușor verile tot mai călduroase. În concluzie, se vor planta mai mulți pomi și mai multe flori. În acest sezon va fi o campanie cu plantări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face umbră în oraș. Plantează mii de arbori, zeci de mii de arbuști și sute de mii de plante perene și bulboase
Piața imobiliară din Timiș pare să fie una dintre cele mai rentabile, atunci când vine vorba despre recuperarea sumelor investite într-o locuință, din închirierea acesteia, arată datele analizate de o platformă de specialitate. Astfel, în Timiș, prețul mediu al unei locuințe a rămas practic neschimbat, iar chiria medie, de 400 de euro pe lună, este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are cel mai bun randament pentru recuperarea unei investiții imobiliare din închiriere
Amplasarea pe canalul Bega, în apropierea ieșirii din țară spre Serbia aduce comunei Otelec un nou punct de atracție pentru turiști. La Consiliul Județean Timiș se pregătește un nou proiect, care va duce la reconstrucția portului de pe Bega din comuna amintită. Acesta ar urma să devină un punct de atracție turistică și culturală. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Otelec ar putea avea din nou un port la Bega. Unul cultural și … gastronomic
Trei bărbați din categorii hoţilor de buzunare din mijloacele de transport în comun au fost identificați în zona Sinaia de către poliţiştii locali. Cei trei au fost depistați în mai multe rânduri, fiind predați pentru efectuiarea unor cercetări suplimentare. Poliţiştii locali au identificat, în zona Sinaia, trei bărbați cunoscuţi ca făcând parte din categoria hoților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poate îi recunoaşteţi. Hoţi de buzunare din mijloacele de transport în comun, prinşi de poliţiştii locali
O ceartă violentă izbucnită în focurile nopții s-a transformat într-o adevărată dramă de familie în orașul Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin. Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața, iar mama acestuia a fost transportată de urgență la spital, după ce au fost înjunghiați de tatăl vitreg. Strigătele de ajutor au alertat autoritățile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Banat: un tânăr de 21 de ani a fost ucis, iar mama lui a ajuns la spital după ce au fost atacați cu un cuțit de tatăl vitreg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.