Migranţi reţinuţi la frontiera verde Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în ultimele 24 de ore, trei grupuri de migranţi formate din zece persoane, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
Azi noapte, lucrătorii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga și Moraviţa au depistat în zona de competenţă, trei grupuri de migranţi, formate din zece persoane de sex masculin. Bărbaţii depistaţi nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care, poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea acestora, la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. Poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele depistate sunt cetăţeni afgani şi marocani cu vârste cuprinse între 18 şi 32 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
În cadrul primelor cercetări o parte din ei au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au procedat în acest fel pentru că nu posedau o viză valabilă. ”Pe numele celor în cauză au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, a declarant Mihaela Leș, ofițer de presă al POliției de Frontieră Timișoara.
Comentarii prin facebook