Societatea Timisoara, protest impotriva politizarii justitiei

Reprezentanții Societății Timișoara ies în stradă, miercuri, 23 ianuarie, pentru a protesta față de politizarea justiției. Ei susțin că este necesar un protest pentru că justiția din România suportă un „asalt fără precedent din partea trusturilor de presă subordonate unor politicieni cu procese și dosare penale”.

Potrivit membrilor organizației, va fi lansată public și o scrisoare adresată comisarului pentru Justiție al Consiliului Europei, Viviane Reding. „Noi, cetățeni ai orașului Timișoara, participanți la Revoluția din 1989 și autori ai unei Proclamații istorice pentru apărarea drepturilor omului și democrație din martie 1990, ținem să ne exprimăm public îngrijorarea față de atacul fără precedent al unor politicieni și trusturi media împotriva tuturor instituțiilor statului de drept din România, mai ales Consiliul Suprem al Magistraturii, Curtea Constituțională, Agenția Națională de Integritate, Direcția Națională Anticorupție și Serviciul Român de Informații.

(…) aceste atacuri propagandistice sistematice sunt organizate de politicieni cu dosare penale în slujba cărora se află trusturi de presă. Stimată doamnă comisar, ne exprimăm convingerea că veți urmări, împreună cu structurile de conducere europene, lupta civică din România pentru drepturile omului, pentru statul de drept și pentru independența instituțiilor care combat corupția”, se precizează într-un comunicat al Societății Timișoara. Protestul va avea loc de la ora 12, în fața Palatului Dicasterial.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

george a spus: (ianuarie 21st, 2013 at 18:18 )

hai sictir bai Societatea Timisoara! Cam asta va e nivelul…

sorin shaolin a spus: (ianuarie 21st, 2013 at 18:27 )

draga geta!, in primele mele randuri de comentariu vreau sa iti spun ca scri bine si frumos. doar ca: nu stiu ce surse ai dar…s-o fi trezit alexandra si io fi dat doua palme lui florian sa faca si el ceva ca moare sotietatea timisoara, sa fie oare vighi ce a descoperit o noua poarta spre univers cu numele de monica macovei??? nu stiu geta daaaar verifica! verifica si cati se vor aduna sa protesteze…”in numele cetatenilor timioarei care au participat la revolutie” exprimare sforaitoare si comunista cu proclamatie si alte cele. getuta…de ce nu vrei tu sa vezi problema serios??? de ce nu te uiti ca sotietatea in cauza ce generic se numeste Timisoara este exprimarea vie vointei lui alexandra? ca asa zisii apolitici si aparatori ai sotietatii civile s-au exprimat deschis pro un partid sau altul??? de ce nu te uiti sa vezi cine vorbeste si tot ne prezinti ratati d-astia??? e pacat de idee. asa cum pacat a fost si de ziarul cu acelasi nume ingropat tot de un mare membru al sotietatii timisoara. getuta…du-te la podul lung sau alta organizatie de profil si vezi ca niste copii cu probleme au facut progrese! despre astia scrii degeaba ca ei nu exista decat in fabulatiile lor. sa vezi ce freamat si ce zbuciium la ei acolo acum. si pt conformitate daca doresti identitatea mea exacta o sa te sun. imi asum afirmatiile:)))….apropo…articolul cu otravuri din sucuri a fost de o mie de ori mai bun si mai interesant

folosia a spus: (ianuarie 21st, 2013 at 20:58 )

ciai bai Sorin Shaolin (sa tzo trag din plin!) cu beata geta, hai???
opreshtete niebunule si vezitz de penzie nu te mai baga ca musca in c*uru calului in descutzii cu ominii inteligente. ushhhhhhhhhhhhhh dicishia .

che guevara a spus: (ianuarie 21st, 2013 at 21:22 )

In fine, sa vedem cine o sa iasa la primul protest aniti-USL!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august

Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități

Întrunit vineri duoă-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârşitoir să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber

Proiect deosebit realizat de o echipă de profesionişti cu drag de sport şi sănătate, Haltere Club Timişoara și CSM Timișoara. Care vă invită la o „mișcare” în aer liber. Sâmbăta aceasta în 13 iunie, începând cu ora 10, CSM Timișoara, secția de haltere, organizează cea mai frumoasă competiție de gen, în aer liber pe terenurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitație la un altfel de concurs, Cupa CSM Timișoara la haltere, în aer liber
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile

Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întrunit vineri duoă-amiază într-o şedinţă online, Comitetul Politic al USR a decis cu un vot covârşitoir să nu dea gir în parlament Guvenului Tomac. S-au înregistrat 131 de voturi împotriva susținerii Guvernului Tomac, 5 pentru și o abtinere. În premieră, preşedintele USR, Dominic Fritz, a propus un guverrn format din PNL, USR, UDMR și Minorități,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR spune NU Guvernului Tomac. Dominic Fritz propune un guvern politic format din PNL, USR, UDMR și Minorități
Elena Cornelia Micicoi a anunţat că demisionează din funcţia de prefect de Timiş, dar adaugă că se consideră nevinovată în dosarul EPPO privind posibile fraude cu bani europeni. Cornelia Micicoi a ajuns în funcţia de prefect fiind susţinută de USR. Demisia survine după ce, în cursul acestei dimineți, procurorii EPPO și polițiștii au făcut percheziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Micicoi a demisionat din funcţia de prefect al judeţului Timiş, dar se consideră nevinovată în ancheta EPPO
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, respinge orice fel de acuzații în cazul în care Parchetul European denunţă o fraudă cu fonduri europene, derulată prin intermediul unei asociații pe care ea a înființat-o și condus-o în urmă cu mai mulți ani, pe baza unei strategii realizate de GAL Freidorf. Mai mult, ea vorbește despre faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții la prefectul de Timiș, într-un caz derulat de Parchetul European. Cornelia Micicoi respinge acuzațiile
Pe fondul dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale, roboticii și sistemelor autonome, Universitatea Politehnica Timișoara își extinde oferta educațională prin înființarea Facultății de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome, dedicată tehnologiilor care modelează deja economia viitorului. Noua facultate face parte dintr-o viziune strategică amplă prin care UPT își propune să contribuie la transformarea Timișoarei într-un pol...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica înființează Facultatea de Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Printre programele de studii apare Ingineria Dronelor și Informatică Aeronautică
Proiectul de deschidere a punctului temporar de trecere a frontierei de pe Canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, continuă. Acesta va fi redeschis și în această vară pentru pietoni și bicicliști, iar într-unul dintre intervalele stabilite și pentru ambarcațiuni, în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Timiș și cu aprobarea Inspectoratului General al Poliției de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei spre Serbia de pe Bega va fi deschis în șase weekenduri în perioada iunie – august
La o lună de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pe șantierul Variantei de Ocolire Timișoara Vest există progrese pe mai multe fronturi de lucru. Iar cel mai bine par să stea cercetările arheologice, fiind finalizate cercetările în 6 situri. În acest timp, antreprenorul execută lucrări de stabilizare a terenului de fundare, umpluturi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai avansate lucrări pe șantierul Centurii Vest, cercetările arheologice. 200 de oameni lucrează pe teren/FOTO
Primele autobuze de mici dimensiuni, cumpărate de Primăria Timișoara prin PNRR intră de luni pe traseu. Vor fi patru vehicule, care vor circula pe liniile E4, E4B și 46 și vor asigură legătura cu Aeroportul Internațional „Traian Vuia” și zona Pădurea Verde. Toate cele 30 de autobuze au ajuns deja la Timișoara și parcurg etapele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele patru minibuzuri din lotul de 30 intră de luni pe traseu, spre Aeroportul Timișoara și Pădurea Verde
În weekend, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi, printre care şi „cele mai bune sarmale din Banat”. Ineditul acestei ediţii va un concert simfonic vienez, având menirea de-a reaminti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Top