Sarbatoreste St. Patrick’s Day la Londra / FOTO

St. Patrick’s Day este cea mai importantă sărbătoare religioasă și culturală din Irlanda. Este celebrată pe data de 17 martie, ziua în care Sfântul Patrick a murit. Fiind primul propovăduitor al creștinismului, Sfântul Patrick a intrat rapid în memoria băștinașilor, iar astăzi el este considerat patronul Irlandei.

Începând cu secolul al XVII-lea, foarte mulți irlandezi au emigrat în teritoriile nou descoperite, precum Satatele Unite și Australia, formând, în scurt timp, o comunitate extrem de numeroasă. Având în vedere că irlandezii știu să se distreze foarte bine, St. Patrick’s Day a devenit o sărbătoare cunoscută și apreciată în toată lumea. Evident, foarte mulți ne-irlandezi au început să sărbătorească și ei această mare zi, astfel încât irlandezii au inventat expresia „Irish at heart”.

Una dintre țările în care St. Patricks’s Day se sărbătorește cu foarte mult fast este Marea Britanie. Pornind de la ceremonia în cadrul căreia batalionul irlandez este primit cu fast de regina Angliei si până la petrecerile din pub-urile londoneze, întreaga Anglie se îmbracă în verde in acea perioadă.

Întrucât buna dispoziție si spiritul sărbătorii nu pot fi exprimate în cuvinte, agenția de turism Ultramarin s-a gândit să vă trimită la Londra chiar de St. Patrick’s Day! Plecarea spre Londra se face cu avionul în 16 martie, la prima oră. Astfel vă puteți bucura din plin de o zi întreagă la Londra, vizitând obiective precum Tower of London, Trafalgar Square, Big Ben sau Buckingham Palace.

Pe 17 martie puteți continua vizitarea Londrei, iar seara nu trebuie să ratați sărbătorirea St. Patrick’s Day într-un pub din Londra, unde, pentru aproximativ 30 de lire, puteți mânca pe săturate bucate tradiționale din Irlanda și savura bine cunoscuta bere neagră irlandeză.

Cu siguranță, dimineața următoare va fi ceva mai lungă, iar trezitul mai anevoios, dar ziua de 18 martie o puteți dedica cumpărăturilor sau unor plimbări prin parcurile din Londra. Oxford Street este locul ideal pentru shopping, find cea mai populară zonă de acest fel din Londra. Pentru cei care doresc un program cultural, se pot vizita British Museum, National Gallery sau Tate Modern Gallery, intrarea fiind liberă în toate aceste instituții. St. Patrick’s Day este varianta ideală pentru a îmbina un city-break cultural cu voia bună și o halbă de bere neagră.

no images were found

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica, lansat oficial în lupta pentru șefia Consiliului Județean Timiș

Sâmbătă, Alin Nica a beneficiat, la rândul său, de o lansare oficială a candidaturii la un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Timiș, în cadrul unui eveniment în care i-au fost alături șeful de partid, Ludovic Orban, dar și aliatul său local, Dominic Fritz. Au fost vorbe grele la adresa principalului adversar politic, PSD,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, lansat oficial în lupta pentru șefia Consiliului Județean Timiș
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa mai pierde o şansă de salvare, după eşecul cu Metaloglobus şi mai are doar 3 puncte avans

Suspansul se menţine în lupta pentru salvarea de la retrogradare în Grupa A din play-out-ul ligii secunde. Deşi la un moment dat părea doar o formalitate, Dumbrăviţa încă nu reuşeşte să se salveze matemic de la retrogradare. Echipa bănăţeană a avut un meci accesibil acasă cu Metaloglobus şi avea nevoie de victorie pentru a depinde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa mai pierde o şansă de salvare, după eşecul cu Metaloglobus şi mai are doar 3 puncte avans
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

După Paşte încep lucrările la extindere a grădiniţei din Ghiroda

În curând vor demara lucrările pentru extinderea grădiniței din Ghiroda, pentru ca la toamnă aceasta să primească două grupe suplimentare. Contractul de finanţare este de peste 2,6 milioane de lei. Vineri a avut loc predarea de amplasament pentru acest proiect, urmând ca ordinul de începere a lucrărilor să fie emis în curând, imediat după sărbătorile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Paşte încep lucrările la extindere a grădiniţei din Ghiroda
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara va avea un program plin, joi 9 mai, cu ocazia Zilei Europei. Casa de Cultură Timișoara a pregătit un concert pentru iubitorii tuturor genurilor muzicale, vedeta serii fiind cuoscuta DJ Sonique. de asemenea, are loc și un cros. Joi, 9 mai, în Piața Victoriei din Timișoara, cu începere de la ora 18:00, va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sonique va cânta la Timișoara de Ziua Europei
Suspansul se menţine în lupta pentru salvarea de la retrogradare în Grupa A din play-out-ul ligii secunde. Deşi la un moment dat părea doar o formalitate, Dumbrăviţa încă nu reuşeşte să se salveze matemic de la retrogradare. Echipa bănăţeană a avut un meci accesibil acasă cu Metaloglobus şi avea nevoie de victorie pentru a depinde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa mai pierde o şansă de salvare, după eşecul cu Metaloglobus şi mai are doar 3 puncte avans
În curând vor demara lucrările pentru extinderea grădiniței din Ghiroda, pentru ca la toamnă aceasta să primească două grupe suplimentare. Contractul de finanţare este de peste 2,6 milioane de lei. Vineri a avut loc predarea de amplasament pentru acest proiect, urmând ca ordinul de începere a lucrărilor să fie emis în curând, imediat după sărbătorile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După Paşte încep lucrările la extindere a grădiniţei din Ghiroda
Vineri, la Muzeul Național de Artă Timișoara a avut loc Balul Conacului Mocioni. Din păcate, nu a fost să fie organizat chiar la conacul unde lucrările de reabilitare sunt în partea lor finală, dar problemele descoperite au făcut necesare lucrări suplimentare. Totuși, evenimentul vine să încununeze 10 luni de muncă susținută și colaborări de excepție....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Balul Conacului Mocioni, la Muzeul de Artă. Partea culturală a proiectului a fost un real succes
Cu voturile clanurilor imobiliare ale romilor asigurate de Cristopher Cîrpaci, Nicolae Robu a încercat un joc de glezne şi pentru timişorenii care nu sunt familiarizaţi cu lumea lui Florin Răvăşilă. Exact, mă refer la omul său de casă, pentru care Robu a spart în două patrimoniul Timişoarei, Răvăşilă ajungând stăpân peste o jumătate de oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie(6). În “lupta” sa second hand cu “clanurile”, Robu îşi asumă acum meritele unui om care nu mai poate reacţiona: Horia Vermeşan
Alianţa Dreapta Unită (USR, Forţa Dreptei, PMP) a finalizat lista pentru Consiliul Judeţean Timiş. În fruntea listei se află Alin Nica, actualul preşedinte al CJ Timiş şi candidat pentru un nou mandat în fruntea instituţiei. Pe următoarele locuri se află doi tineri, Vlad Şendroiu (USR) şi Ionuţ Sîrbu (FD), fost preşedinte al TNL Timiş. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianţa Drepta Unită şi-a finalizat lista pentru Consiliul Judeţean. Alin Nica ocupă prima poziţie, fiind urmat de doi tineri din USR, respectiv Forţa Dreptei
România găzduiește în acest weekend, 26 – 27 aprilie, Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, ce se va desfășura în premieră, la Timișoara, în Iulius Town. În cadrul competiției vor fi prezenți 150 de sportivi din România, Muntenegru, Kosovo, Grecia, Cipru, Serbia, Nord Macedonia, Albania și Croația, care își vor  demonstra abilitățile. Concurenții vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara
Top