Cresterea de pret la carburanti este nejustificata

Preţul carburanţilor la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fără a fi determinat de evoluţia cotaţiilor de bursă, cursul valutar şi taxele percepute de stat. În plus, companiile au raportat pierderi. Aceasta este concluzia raportului întocmit în cazul producătorilor de benzină şi motorină.

Raportul vizează activitatea principalelor companii care distribuie carburanţi în România, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, MOL şi OMV. Verificările efectuate au arătat că, anul trecut, când preţul la pompă a urcat cu aproximativ 20%, au existat mai multe situaţii în care s-a declanşat o creştere semnificativă a acestuia. În majoritatea cazurilor, scumpirile au fost efectuate concomitent, ca urmare a deciziilor consiliilor de administraţie, la nivelul tuturor companiilor verificate. O altă constatare este că atât în cazul vânzărilor en-gros, cât şi al vânzărilor cu amănuntul, ponderea taxelor în preţul practicat în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010 nu a crescut, ci, dimpotrivă, a scăzut cu 3%, în cazul benzinei, respectiv 5%, la motorină. În ceea ce priveşte evoluţia cotaţiilor de bursă pentru ţiţei, ca materie primă de bază, s-a constatat că, la începutul anului 2010, cotaţia de referinţă la New York a fost de 80 dolari pe baril, pentru ca la 15 decembrie 2010 petrolul să fie tranzacţionat la circa 90 dolari. Este menţionată şi o situaţie paradoxală: în 2009, preţul net al cotaţiilor a evoluat de la 470 dolari/tona benzină, la începutul anului, la 850 dolari/tona, la sfârşitul anului, iar preţul la pompă în România a crescut cu circa 50 bani/litru. În 2010, în condiţiile în care cotaţiile au urcat la 980 dolari/tonă, la sfârşitul anului, preţul la pompă a crescut cu circa 1 leu/litru. Nici nivelul accizelor în structura preţului nu a cunoscut variaţii în cursul anului 2010, fiind stabilite la începutul anului în sumă fixă în lei la cursul de schimb euro/leu de la 1 octombrie 2010, respectiv 1,79 lei/litru la benzină cu plumb, 1,48 lei/litru la benzină fără plumb şi 1,25 lei/litru la motorină. Verificările relevă şi existenţa unor nereguli în ceea ce priveşte rezultatele financiare ale companiilor petroliere. „Dacă avem în calcul că, per ansamblu, preţurile de vânzare la pompă au crescut cu circa 20%, creştere concretizată în majorarea în egală măsură a veniturilor, coroborat cu faptul că, faţă de anii anteriori, nivelul principalelor categorii de cheltuieli a rămas relativ constant sau a cunoscut creşteri nesemnificative, rezultă că exerciţiile financiare trebuia să înregistreze o creştere proporţională a profiturilor şi, pe cale de consecinţă, a impozitului pe profit. Urmare constatărilor făcute de organele de control a rezultat că, în realitate, aceste companii nu numai că nu au înregistrat profit, dar situaţiile financiare contabile prezintă pierderi semnificative”, se mai afirmă în document.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

DANA a spus: (ianuarie 27th, 2011 at 15:14 )

Sa protestam fratilor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Eveniment deosebit în inima Timișului. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a organizat un eveniment educațional și caritabil în colaborare cu Inspectoratul Școlar General Județean Timiș și cu Primăria Comunei Bogda, desfășurat în Charlottenburg, singurul sat rotund din România. Evenimentul s-a adresat elevilor Școlii Primare și copiilor de la grădinița din Charlottenburg,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iepurașul „student”! Surprize pentru copiii din Charlottenburg din partea UPT și ISJ
Ziua Mondială a Sănătății este celebrată anual în 7 aprilie, reprezentând aniversarea înființării Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în anul 1948. Tema stabilită pentru anul 2026 – „Împreună pentru sănătate. Susține știința.” – subliniază importanța cercetării științifice, a colaborării dintre specialiști și instituții și a deciziilor medicale bazate pe dovezi, pentru protejarea sănătății oamenilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
Marți dimineața, în jurul orei 7.30, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu la o biserică din lemn – paraclis provizoriu- din comuna Săcălaz, str. Lacului. Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, un autocamion cu container de stingere, o autoscară...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incendiu la biserica din Săcălaz în Săptămâna Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.