Ca multe alte activități cultural ori sportive – concerte, teatre, filarmonica, muzee etc – și fotbalul practicat de ACS Poli este finanțat de la bugetul local cu sume importante de bani. Nu mă opresc la oportunități și priorități, căci vom vorbi până mâine dacă era mai bine să renovăm un spital sau să încercăm să atragem poporul spre spații deschise, spre mișcare și, în cele din urmă, spre pasiune și distracție.
Romania omului bine facut
Înainte ca turul întâi al alegerilor prezidențiale să pună vreo zece procente sudisto-moldovenești între Ponta și Iohannis, o campanie gândul.info ne-a spus cine este „președintele internetului”. Conform portalului de stiri amintit, Klaus Iohannis este șeful statului preferat de internauți, cu aproape 50% din voturi furnizate online, pe locul doi clasându-se Monica Macovei, vreo 35 procente, pentru ca Victor Ponta să nu se ridice mai sus de 3,5 procente.
Are PSD Timisoara sange in „instalatie”?
„Dom’ primar, ce-ai pe cap? Bască, ahaaaa, de ce ai bască, așa umblă un primar serios, cu bască? Aaaa, nu-i bască? Păi matale de ce nu porți bască? Ce om al muncii e ăla fără o bască?”, am citat aproximativ din domnișorul Alfred Simonis, Dan Idolu și Radu Țoancă, consilieri locali PSD puși serios pe opoziție „constructivă” în legislativul municipal.
Un „abuz” sanatos
Aud tot mai apăsat în ultima vreme că procurorii DNA ar face tocmai în prag de alegeri un oribil abuz prin această campanie „Mani Pulite” în politica românească. Când crede că e prea înțelept, românul trage niște concluzii aprige, considerând că ceva-ceva pute pentru nasul său fin.
Spaisul lui Klaus. De ce-ar vota romanii un candidat care-i cheama la munca?
Noroc că alegătorul român nu prea este curios de planurile cincinale, doctrinele, ideologiile, programele candidaților la președinție. Ca pământean, nu pot să nu recunosc că treburile astea cam plictisesc. Hai, pe scurt, o idee despre ce vrea omul să facă dacă ajunge întâiul om în stat.
Doctor, frate! Sorin Grindeanu a depus juramantul lui Ipocrit
Chestionat de colegul Dragoș Boța în problema apetitului PSD Timiș pentru primarii și consilierii traseiști în Timiș, deputatul Sorin Grindeanu i-a luat, firește, apărarea lui Titu Bojin, președintele CJ și PSD în Timiș. Până la un punct am constatat o oarecare sinceritate la jungle pesedist.
Din zori pana-n seara jefuim o tara. Mai avem multe lucruri de descoperit!
Deseori m-am întrebat cum se simte un membru de partid când începe să aibă îndoieli cu privire la cum este reprezentat de căpeteniile formațiunii, filialei din care face parte. Ori ca simplu alegător, dacă există o picătură care să lucreze la fisurarea încrederii în acest parteneriat sfânt elector-politician, în cazul în care afli că omul căruia îți donezi încrederea este un individ lipsit de etică și eventual fugărit de poteră.
Cine cui a ramas dator in razboiul Politehnicilor?
„Cea mai Poli dintre Poli” a primarului Nicolae Robu (ACS) și Poli cu „cea mai cea” galerie dintre toate tifoseriile alb-violete (ASU) s-au trezit pe aceeași baricadă într-o dispută juridică cu cea mai performantă Poli dintre toate Poli, echipa BKP, fostă AEK și „Fulgerul” Bragadiru când pe nimeni nu deranja lucrul ăsta. Cele două pârâte au ajuns în această postură în mod cu totul diferit.
Cum lucreaza Basescu la bustul presedintelui Victor Viorel Ponta
Recunosc că mi-e din ce în ce mai greu să schițez amatoricește profilul psihologic al președintelui Traian Băsescu. A pornit ca politician de stânga, a trecut la partidul popular european ca să apere cauza Dreptei, iar acum face ce face să-i țină locul cald candidatului Stângii, Victor Ponta.
Dezastru! Pesedistii timiseni nu mai stiu nici sa minta
Urmărind dezbaterea aprinsă pe subiectul abandonării Timișoarei de către Ponta și PSD, nu ascund faptul că, din tot complexul ăsta de dezinteres, minciună, ipocrizie în relația dintre administrația locală și centrală, mai tare m-a șocat atitudinea politicienilor. La urma urmelor, faptul că guvernele de-a lungul timpului au marginalizat Timișoara e un enunț banal, nu mai aduce nicio noutate.
Primarul Robu n-a intinat nobilele idealuri ale socialismului
Habar n-am de ce primarul Nicolae Robu nu profită de organizarea alegerilor prezidențiale și nu cheamă cetățeanul timișorean la referendumuri pe probleme locale. Cred că este legal, în ciuda unei dispute constituționale care a avut loc între Parlament și CCR în urmă cu vreo șase ani, pe când Băsescu întreba românul dacă vrea unicameral și 300 de aleși maximum în Legislativul României.
Tara in care „Mos Craciun” n-aduce saloane, le renoveaza
Cu copilul internat în secția de boli infecțioase a spitalului de copii din Timișoara, un oarecare domn Mihai s-a apucat de capul lui să renoveze salonul unde era tratat ăla micu’. Știrea a readus în atenția presei locale și centrale fenomenul subfinanțării sistemului medical din România.
Ce facea presedintele cand camarazii ii plecau la furat?
Dacă dosarul Microsoft este cea mai mare captură de mega-corupție a DNA, nu înseamnă neapărat că în România demnitarii transpartinici doar atât, câteva zeci de milioane de euro, au reușit să fure. Da’ de unde, cazul Microsoft este cel mai barosan caz de corupție pentru că noi nu cunoaștem alte zeci de tunuri date după revoluție de hoții cu gulere cândva albe.
Nea Robule, bre Titule, s-a stricat jucaria!
Nu ascund că am fost unul dintre microbiștii timișoreni care, cu strugurii acri deasupra capului, am calculat că e mai bine că am retrogradat în liga a doua în vara acestui an. Nu e greu de argumentat. Anul acesta din divizia secundă, seria a II-a, nu prea avea cine promova, să ne temem de concurență.
Daca veti vota frumos, Poli va juca pe „Victor Ponta” Arena
Titu și Lae, doi prieteni care au ajuns să se bată ca chiorii, lăudându-se cum o să mănânce unul sau altul mai mulți cârnați preparați din porcul pe care nu-l vor tăia niciodată. Așa arată astăzi, în prag de alegeri prezidențiale, scena politico-administrativă a Timișului și Timișoarei.
Vino, Lae, sa ne vezi cum fentam la spatii verzi!
Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se îndeplinească, i-a spus un spiriduș primarului Nicolae Robu acând acesta a cerut societății municipale Horticultura contracte mai mici pentru întreținerea parcurilor din Timișoara. În sine, năzuința oricărui cetățean, edil sau persoană fizică, de a beneficia de un serviciu la un preț cât mai mic nu este deloc deplasată, dar în cazul muncii cu statul povestea poate lua forme ale naibii de păguboase pentru banul public.
Orza the best
Dacă întrebi un prichindel pe cine iubește mai mult, pe mama sau pe tata?, probabil că îți va răspunde că pe amândoi părinții. Deși e clar că unul e mai mămos, iar altul ține la tată că nu-l bate la funduleț și îi cumpără mai multe jucării. Adrian Orza nu mai este copil, ca să aibă scuza unei neutralități puerile. Omului i-a crescut de mulți ani barba, este servit legal prin baruri, are carnet de conducere și este ales municipal din partea PNȚCD.
Gata, candideaza in China! Ponta a adunat milioane de semnaturi
Există solide suspiciuni relatate de media cum că sutele de mii de semnături pentru susținerea candidaturii lui Victor Ponta (PSD) la președinția României au fost adunate, fie și parțial, prin presiunea unor funcționari publici transformați abuziv în agenți electorali. Zilele trecute, deBanat.ro vorbea de profesori care, de teama unor represalii pe linie de serviciu, nu au putut refuza „onoarea” de a semna pentru Victor Ponta la solicitarea directorilor de școli, a inspectorilor și a altor activiști ai social-democrației așa-zis moderne.
Primarul Robu s-a copt si nu prea
Chiar dacă nu sunt de acord cu nealinierea lui Nicolae Robu la politica partidului și-a alianței ACL în privința înfruptării din beneficiile „ordonanței traseiștilor”, măcar îi pot înțelege gestul și pare logic ce-a încercat să facă omul. Întotdeauna dictatorului i-a fost mai ușor să conducă, mincinosului, să promită, hoțului, să profite de unele „oportunități” și-așa mai departe, astfel că dacă vrei să faci pe corectul uneori te năpădesc frustrările.
Basescu „nazistul” si premierul Ana Pauker
Stânga românească și cozile ei de topor au arătat în ultima săptămână că nu-și controlează limba-gură și lipsa de idei din cap. Vorbesc de comparația dintre băsism și nazism, pe de o parte, și invitația la a treia suspendare a președintelui Băsescu, făcută de cel mai liberal dintre pesediști, Călin Popescu Tăriceanu. Chiar și dovedite ca mari rateuri, cele două roade ale gândirii actualei puteri ar trebui tratate cu mai puțină indiferență.