Senzational! S-a intamplat in Timisoara. Cum s-au intalnit hotul cu prostul

N-aș fi vrut să comentez subiectul Brâncovan și-al hoților de buzunare din simplul motiv că nu am chef de echilibristică. Dacă aș spune că Cristian Brâncovan e o persoană cu mult simț civic (și așa este, rămâne de văzut dacă numai asta îl animă), ar fi sărit lumea pe mine că sunt de o naivitate infantilă. Dacă spuneam că „hoțul strigă hoții”, cum zic alții mai bătrâni, ori că „civicul” ridică suspect de frumos mingi la fileu unor candidați aflați în campania electorală, iarăși ar zice cititorul că sunt bolnav de scenarită. Ba mai mult, aș fi acuzat că din oftică pe ASU Poli – al cărui suflet pragmatic este tânărul Brâncovan – n-aș fi în stare să judec limpede acțiunile de toată isprava ale bravului nostru timișorean. Așa că las să se dospească acest subiect până ce vom vedea la ce porți se oprește domnișorul Cristian. Iar dacă aceste porți sunt doar cele ale tramvaiului ori troleibuzului, zău că îmi voi ridica basca în fața dumnealui.

Până atunci însă aș vrea să vorbesc de răspunsul autorităților în plin scandal al hoților de buzunare. Un scandal care putea la fel de bine să se aprindă și acum o lună, acum un an sau acum șase ani, dar e bine că vorbim despre mizeriile astea umane chiar și în ceasul al doisprezecelea. Ascultându-l pe Robu cum vorbește despre acest fenomen infracțional mi-au trecut frisoane pe șira spinării. Genul ăsta de detașare de infractor l-am mai auzit doar la Antena 3, când Ciuvică și compania găseau scuze tuturor „hoților de buzunare” din Palatul Parlamentului. Că legea nu permite aia, că avocatul poate solicita cealaltă, că judecătorul nu poate da reținere pentru atâta, că flagrantul nu e cu cariocă roz, ci cu cariocă verde fosforescentă… Nu asta voiam să aud de la Nicolae Robu. Că legea e proastă, că nu ai ce să le faci ăstora, că îți trebuie ca polițistul să-l prindă pe hoț cu mâna-n dânsa, că mai ai nevoie de doi martori, că sancțiunea e doar amenda, că camera de filmat nu vede unghiul etc. Încorsetat de atâtea dezavantaje date de democrație, Nicolae Robu trebuia să tacă și să nu facă nimic.

Are consilieri și șefi de poliție locală? Are. Păi lasă-i pe aceștia să facă treaba. În locul lui Nicolae Robu atâta le-aș zice acestora: „Faceți ce credeți că e bine, dar eu nu vreau să știu nimic, vă descurcați”. Degeaba vine edilul liberal să se jure că dumnealui e omul legii, în astfel de cazuri nu mă interesează așa ceva. Aș lăsa lumea de sub mine (că nu primarul trebuie să se ocupe de toate) să facă lucrurile astfel încât hoții să nu se mai ascundă după lege. Aș pune fotografiile hoților în toate mijloacele de transport în comun. A, nu e legal. Și, care e problema? Că doar nu Robu le pune. Cine vine să constate nefăcuta? Poliția Locală, da. Și? E plin orașul de mașini parcate aiurea și poliția locală nu apucă să le vadă pe toate. De ce ar vedea niște postere în tramvaie? În loc să tacă și să se facă că nu vede nimic, Robu se mai bagă în seamă și spune cu gura mare la presă că nu e legal să pui meclele jegoase ale ălora în autobuze. Că ce-o să facă hoțul? O să meargă la CEDO să reclame România și municipiul Timișoara! Hai, dom’le, d-acia!

Eu nu zic să faci faci potere private cu extrema dreaptă și să te faci că plouă când ăștia se pun pe rupt picioare, deși n-aș condamna cu mare sinceritate nici măcar o astfel de practică. Dar măcar chestii minore să tolerezi prin închiderea ochilor. Ce pățeau cei din poliția județeană dacă se făceau că nu-l văd și nu-l aud pe Brâncovan cu portavocea la sediul lor din Take Ionescu? Nimic. Ar fi fost rezonabili. Ba chiar l-aș fi chemat la o cafea după program, să-i mai dea alte poze din baza de date, să le ofere la „feisbuciști” să se joace cu ele prin tramvaie. Nu, la noi se aplică legea la sânge exact acolo unde populația are frustrări maxime, iar în alte părți, deloc. Pentru asta însă îți trebuie cap cu care să judeci și un marketing de bun simț al așteptărilor urbei. Nu, la noi te plângi că legea nu-ți dă voie să faci aia și aia, că o persoană civilă nu este atât de expusă ca un polițist în misiune, iar când acea persoană civilă apare, face ce nu poți face tu, atunci sari pe el să-l amendezi. Să râdă toate media centrală de noi și să se frece pe mâini hoții de buzunare. Chiar că s-au întâlnit hoțul cu prostul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

portavocea asu a spus: (aprilie 15th, 2016 at 15:27 )

bravul nostru concetatzean Brancovan Cristi zis si (sefu_clasei) ,un personaj parca decupat din scenarii interbelice cu iz electoral ,a dat dovada purtatorului de boashe ,si ca un viteaz aparator al dreptatii si corectitudinii a scos la lumina gravele probleme ale urbiei noastre greu incercate ……speram sa lupte in continuare pt linistea si sigurantza cetatenilor atat in mijloacele de transport in comun cat si pt protectia cainilor comunitari…(va urma)……

portavocea rosie a spus: (aprilie 15th, 2016 at 21:01 )

fac apel la toti hotii de buzunare de pe mijloacele de transport in comun si nu numai,sa apeleze la noi la partid ,unde se pot reinstrui si reorienta spre alte taine ale meseriei lor.

koks a spus: (aprilie 16th, 2016 at 01:05 )

Care partid? Sau ii scolarizam la toate? Ca si PSD-ul si PNL sunt pline de hoti?!

sam a spus: (aprilie 16th, 2016 at 09:25 )

dupa ce psd pierde alegerile in timis si la timispara ,sorin g si cristi b, vor fii promovati de dragnea la bucuresti

anteconbega a spus: (aprilie 19th, 2016 at 08:25 )

Brancovan e misterios, adică e şi el un pic gargaragiu. Cine se află în spatele dlui Sasu? Spune dacă ştii, Cristilina! Dacă nu…nu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”

Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste trei zile intră în funcțiune noua modalitate de realizare administrativă a serviciului de furnizare a energiei termice în Timișoara, cu producția la Colterm și furnizarea la TermSet. Din 15 octombrie, activitățile de producție și cele de transport, distribuție și furnizare a energiei termice vor funcționa separat. Colterm va asigura producția energiei termice la CET...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TermSet preia transportul și furnizarea energiei termice în Timișoara peste trei zile. Nu sunt schimbări sensibile pentru abonați
Marilen Pirtea, liderul PNL Timiș, îi răspunde, la aproape o săptămână distanță, omologului său de la USR Timiş, Sorin Șipoș, care a afirmat că vrea o alianță între cele două formațiuni, dar nu se poate pentru că liberalii sunt în colaborare cu PSD. Pirtea spune că acea colaborare cu PSD e doar una administrativă, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde criticilor șefului USR Timiș: Colaborarea cu PSD e administrativă la nivel de județ, la Timișoara USR conduce ”enclavizat”
Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.